În noul parlament vom avea deputați cu o diferență de vârstă de 60 de ani. Cel mai tânăr deputat va fi Eugeniu Sinchevici, candidat PAS, care are 22 de ani. Totodată, cel mai în vârstă va fi Eduard Smirnov, deputat PSRM, care va împlini în toamnă 82 de ani.
Eduard Smirnov – 81 de ani
Eduard Smirnov, născut la 17 septembrie 1939, este un om politic din Republica Moldova, care, din decembrie 2014, este deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). De profesie este inginer mecanic și istoric.
Studii: Institutul de Textile din Kostroma (astăzi Universitatea de Stat din Kostroma, Federația Rusă).
În 2019, a primit Ordinul Republicii Moldova.
Eduard Smirnov este membru al Partidului Socialiștilor din anul 1997 și, anterior, până la venirea lui Igor Dodon în partid în 2011, a fost președintele partidului. El este vorbitor de limbă rusă. În ziua în care a împlinit 80 de ani, a fost decorat de președintele Igor Dodon cu cel mai înalt ordin al Republicii Moldova — Ordinul Republicii.
Următorul în ceastă listă este Vladimir Voronin, fost președinte al Republicii Moldova timp de opt ani, care, pe 25 mai 2021, a împlinit vârsta de 80 de ani.
Amintim că, pe 11 iulie 2021, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri parlamentare anticipate. În total, la acest scrutin electoral s-au înregistrat 22 de partide și un candidat independent. Conform rezultatelor preliminare, PAS a acumulat cele mai multe voturi și are 63 de mandate în noul parlament, Blocul Electoral al Socialiștilor și Comuniștilor a obținut 32 de mandate, iar Partidul „ȘOR” va avea 6 mandate.