Prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN, șef Departament Microelectronică și Inginerie Biomedicală, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Universitatea Tehnică a Moldovei, cel despre care spunem cu mândrie că este cel mai recunoscut în lume savant din Republica Moldova, a trecut de curând răbojul unui semicentenar. Cu acest prilej, „Univers Ingineresc”, nr. 10/2021, publicație bilunară a Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), i-a dedicat un amplu articol semnat de către bunul său prieten, UTM-ist și el, prof., dr. ing. Alexandru MARIN, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR, Filiala Chșinău). Subscriem cu deosebită considerație la acest mesaj de felicitare și de evocare a activității sale atât în plan profesional-didactic, cât și științific, în calitate de cercetător, care i-a adus faima la nivel mondial. PER ASPERA AD ASTRA, prof. Oleg LUPAN!
Cel pe care-l sărbătorim s-a născut la 21 mai 1971 în comuna Andrușul de Jos, județul Cahul. După absolvirea școlii medii, în 1988, și-a continuat studiile la Universitatea Tehnică a Moldovei (Institutul Politehnic, pe atunci), pe care a absolvit-o în 1993, transmite utm.md.
Și-a început activitatea științifică încă din anii studenției, aptitudinile sale fiind observate de șeful catedrei de profil, „Microelectronică și dispozitive semiconductoare”, prof. Tudor Șișianu, care, mai târziu, i-a fost conducător științific la teza de doctorat.
A parcurs toate gradele universitare: lector asistent, lector superior, conferențiar și profesor universitar. Și-a desăvârșit capacitățile științifice prin multiplele specializări în străinătate: 1998 – Italia; 1999 și 2009 – Lille și Paris (Franța); 2000 – Darmstadt (Germania); în 2007 și 2012 – Orlando (SUA); în 2013 – bursier Humboldt la Universitatea din Kiel (Germania), demonstrând capacități deosebite în domeniul microelectronicii, fapt pentru care, din 2016, devine profesor invitat prin concurs la Universitățile din Kiel (Germania), Lille și Paris (Franța), Orlando (SUA).
La universitățile din străinătate a îmbinat cu succes activitatea didactică cu cea de cercetare în laboratoarele mult mai bine dotate cu echipamente de ultimă generație față de cele din Chișinău.
În 2011, a susținut teza de doctor habilitat cu titlul „Structuri de dimensiuni reduse în bază de oxizi: tehnologii, proprietăți și dispozitive”, avându-l drept consultant științific pe acad. Ion Tighineanu, actualul președinte al AȘM.
A obținut rezultate remarcabile în microelectronică, având ca domeniu de activitate utilizarea nanotehnologiilor în inginerie, nanosenzori, nanodispozitive, care includ și tehnologii de fabricație a lor, mecanismele fizico-chimice pentru explicarea detectării gazelor și razelor UV de către un singur nanofir de semiconductor oxidic integrat în nanosenzor etc.
A publicat peste 400 de articole în reviste internaționale, inclusiv 185 – în reviste cotate ISI. Este autor și coautor la 12 brevete de invenție, unul dintre ele patentat în SUA. A obținut 20 de medalii de aur, argint și bronz la diverse expoziții internaționale specializate.
A coordonat 11 proiecte de cercetare-dezvoltare pe bază de contract/grant.
Numărul de citări (referințe) la lucrările sale este impresionant: citări Google Scholar peste 11 600, citări SCOPUS peste 9 300. S-a clasat în TOP-ul 100 mondial al celor mai citați cercetători (Highly Cited Researchers). Pentru a înțelege importanța unei astfel de recunoașteri, România în 2018 a avut trei savanți în TOP, inclusiv românul-basarabean Oleg Lupan.
Este coautor la trei monografii publicate în prestigioasele edituri Springer, Oxford, Elsevier. În 2003, împreună cu prof. T. Șișianu, a publicat manualul „Comunicații prin fibre optice” (550 de pagini), care s-a bucurat de un meritat succes și în universitățile din România.
Pentru contribuția la dezvoltarea mai multor domenii ale microelectronicii și promovarea științei naționale peste hotare, în 2018, i s-a acordat Premiul Național de Stat al Republicii Moldova. De asemenea, ca expresie a aprecierii rezultatelor sale deosebite pe plan internațional ca om de știință și pentru prestigiul de care se bucură în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, în anul 2019, a fost ales membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România (Filiala Chișinău).
La cele enunțate mai sus ar mai fi să adăugăm un capitol important despre calitatea prof. Oleg LUPAN de Honorable Editor – editor onorabil al revistei American Journal of Biomedical Science & Research, dar și de Editorial Board Member – membru al colegiilor de redacție al 10 reviste naționale și internaționale.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.