Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă despre cele mai plătite joburi pe piața muncii la ora actuală. Cel mai mare salariu este 30 000 de lei, cel mai mic – 9 000 de lei.
Cel mai plătit loc de muncă vacant (15 000-30 000 de lei) declarat la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este pentru poziția de diriginte de șantier în domeniul construcțiilor. Postul de muncă este ofertat de compania Ces Comunicații SRL care își desfășoară activitatea în municipiul Chișinău. Compania este în căutare de maistru în domeniul construcțiilor și pentru care se oferă până la 20 000 de lei.
27 000 lei sunt oferiți unui mecanic-șef la Danube Oil Company SRL care își desfășoară activitatea în municipiul Cahul, satul Giurgiulești în domeniul extracției uleiului de floarea soarelui. La fel, compania este în căutare de maistru, operator în sectorul de producție, mecanic, operator în sala de cazane, electrician etc., pentru care se oferă de la 9 000-25 000 de lei lunar.
20 000 de lei sunt oferite de Magistrala-Nord SRL pentru un contabil, posibil și fără experiență. Locul de muncă este în orașul Drochia și este pentru o persoană cu studii superioare în domeniul finanțelor sau administrativ. Compania mai ofertează un loc de muncă vacant pentru poziția de inginer, responsabil de construcția și reparația drumurilor cu utilaje sau tehnică specială și se oferă 15 000 de lei.
20 000 de lei se oferă pentru un asamblor cu experiență responsabil de montarea produselor din lemn atât în țară, cât și peste hotare. La fel, compania este în căutare de manager, asistent manager, secretar pentru care se achită 10 000 de lei lunar.
Spitalul clinic militar central din municipiul Chișinău este în căutare de medici și personal din domeniul medical, pentru aceste locuri de muncă vacante se acceptă personal cu experiență minimă și se oferă 12 000-17 000 de lei.
Salarii de 14 000-16 000 de lei sunt declarate de angajatori pentru locurile de muncă vacante: contabil, inginer în construcții, manager achiziții, șef de schimb, programatori, conducători auto etc.
Pentru informații suplimentare despre locurile de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și condițiile de ocupare a acestora:
— vizitați subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (adresele și datele de contact https://anofm.md/ro/subdiviziuni#);
— contactați Centrul de apel al ANOFM la nr. 080001000 (apel gratuit din Moldova) sau (022) 838414 (apel cu tarif normal din străinătate) de luni până vineri, în intervalul orelor 8.0-16.00.