Dacă te gândești să studiezi Business și Administrare la o universitate din Moldova, atunci aceste informații sunt pentru tine. Echipa #diez a organizat cel de-al șaptelea eveniment online din acest an în cadrul proiectului „Dacă rămân acasă, merg la…”. Despre cum este să fii student(ă) la Business și Administrare, inclusiv la o universitate din regiune, ce oportunități oferă domeniul, ce îți oferă aceasta după absolvire, cum este pregătită piața muncii pentru o astfel de meserie, dar și de ce proiecte poți beneficia dacă vrei să studiezi Business și Administrare ne-au povestit invitații noștri: Irina Todos, conferențiară universitară la Catedra de Științe Economice, Facultatea de Economie, Inginerie și Științe Aplicate a Universității de Stat „B.P Hasdeu” din Cahul, Petru Dubrovin, care este parte a echipei MAIB de aproape 13 ani, în prezent, șef al Serviciului Achiziții, și Cristina Vîzîi, studentă în anul I la Business și Administrare din cadrul UTM.
„Am avut ocazia să facem numeroase lecții între schimbul intercultural cu mai mulți lectori din România”
Cristina a fost una dintre studentele din generația care a studiat de acasă în primul an de facultate, toate pentru că acest an s-a dovedit a fi unul pandemic. În ciuda faptului dat, tânăra ne-a relatat că a fost o experiență interesantă, chiar dacă practic încă nu se cunoaște cu colegii săi de facultate.
„Deși sunt multe lucruri pe care putem să le numim minusuri în acest an de învățământ online, totuși avem un plus foarte mare pentru că noi am avut ocazia să facem numeroase lecții între schimbul intercultural cu mai mulți lectori din România, de aceea a fost foarte interesant să vezi o părere din exterior. Mediul online ne-a oferit oportunitatea de a ne uni cu diferite țări, acest lucru fiind cel mai deosebit din acest an de studiu”, remarcă Cristina, studentă în anul I la Business și Administrare.
„Universitatea noastră are un parteneriat cu Universitatea Dunărea de Jos prin oferirea posibilității de a studia simultan la două instituții”
În cadrul acestei ediții, am discutat și despre cum se întâmplă lucrurile la nivel academic universitar la una dintre universitățile din regiune. Așadar, noi am discutat cu Irina Todos, cea care este conferențiară universitară la Universitatea „B.P Hasdeu” din Cahul și care ne-a povestit despre oportunitățile de acolo.
„Universitatea le oferă studenților oportunitatea de a studia, de a crea ca specialiști cu studii superioare acasă, în sensul că le oferim aici studii mai aproape de părinți, cu cheltuieli mai puține. De asemenea, am fost preocupați întotdeauna să atragem tinerii să studieze la noi la universitate, dat fiind faptul că numărul mare de instituții superioare care sunt în Republica Moldova ne fac să ne gândim cum am putea face și noi ca să creăm acele oportunități. Așadar, universitatea noastră are un parteneriat cu Universitatea Dunărea de Jos prin oferirea posibilității de a studia simultan la două instituții. Deci, în prima jumătate a zilei, studentul studiază la universitatea din Cahul, iar după prânz, este student la Universitatea Dunărea de Jos la extensiune”, remarcă Irina Todos.
În teorie, aproape mereu lucrurile sunt precizate cu exactitate, în practică însă nu mereu este așa. În acest sens, am fost curioși să aflăm de la Petru, care are în spate o vastă experiență în calitate de brand manager, specialist principal în achiziții, key account manager și agent de vânzări în diverse companii naționale, care sunt acele abilități pe care trebuie să le extragem din ceea ce învățăm la ore, așa încât, atunci când vom activa în câmpul muncii, să ne prindă bine.
„Totul derivă din activitatea fiecărui tânăr în parte, așadar, acesta extrage din teorie lucrurile necesare care îl valorifică. De exemplu, n-ai să folosești toată, toată informația acumulată la modul practic, astfel, dacă ești mai aproape cu funcția de resurse umane, o să-ți amintești despre lucrurile pe care le-ai învățat despre managementul resurselor umane. De exemplu, eu am învățat cum să-mi organizez timpul și cum să fiu mai organizat cu ajutorul disciplinei time management”, concretizează Petru.
Totodată, Irina Todos a mai subliniat faptul că universitatea din Cahul oferă tinerilor diferite posibilități de dezvoltare academică, printre care se numără proiecte de lucru în echipă, stagii de practică la diferite întreprinderi, studii în afara țării prin programul Erasmus+, dar și un proiect internațional intitulat Restart, destinat studenților de la master care are drept scop creșterea abilităților IT și antreprenoriale. În cadrul acestuia, studenții au posibilitatea să dezvolte anumite instrumente legate de tehnologiile informaționale, plus, au oportunitatea de a asista online la diferite lecții și prelegeri duse de către experții din Uniunea Europeană.
Iar despre cât câștigă un tânăr licențiat în Business și Administrare, Petru ne-a spus că totul depinde de implicarea, experiența, dorința lui de a se realiza la locul de muncă, iar cunoaștere unei limbi internaționale este un bonus care neapărat îți oferă o ușă deschisă către proiecte internaționale de unde cu siguranță poți câștiga mai mulți bani.
„Salariile sunt foarte diferite, totul depinde de mărimea companiei unde activezi, de calitățile și abilitățile profesionale pe care le posezi. Pentru că poți avea un salariu de 5 000-20 000 de lei”, punctează Petru.
Iar spre finalul discuției noastre, am rugat toți invitații să le ofere viitorilor studenți un îndemn, sfaturile au fost dintre cele mai optimiste, așa cum, de exemplu, a fost cel al Cristinei Vîzîi, care a spus că la această facultate înveți nu doar cum să-ți gestionezi banii, dar și cum să vezi lucrurile multilateral.
„Businessul îți deschide ochii din foarte multe puncte de vedere”, conchide Cristina.
Mai jos puteți vedea ediția integrală.
Dacă ești absolvent(ă) de liceu și vrei să studiezi la Business și Administrare în Republica Moldova, îți sugerăm să lecturezi acest articol în care vei afla ce posibilități de studii ai la noi în țară și care este procesul de admitere.
Proiectul „Dacă rămân acasă, merg la…” este realizat în parteneriat cu Moldova Agroindbank și Educație Online.