Ungaria și Moldova au semnat un acord privind recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccinare

193408327_337540027738554_2669391129466055344_n

Cetăţenii Ungariei şi cei ai Republicii Moldova vaccinaţi împotriva COVID-19 vor putea călători în cealaltă ţară începând de marţi fără obligaţia de a intra în carantină sau de a prezenta un test negativ la coronavirus, a anunţat sâmbătă şeful diplomaţiei de la Budapesta, Peter Szijjarto.

Discuţiile pe această temă s-au încheiat sâmbătă, a precizat Peter Szijjarto, într-o postare pe una din rețelele de socializare, menționează Agerpres.

„Continuăm discuţiile cu alte state cu privire la acceptarea reciprocă a certificatelor de imunitate şi la călătoriile neîngrădite”, a adăugat ministrul de externe al Ungariei.

Totodată, amintim că vineri a fost actualizată lista țărilor în care cetățenii din Moldova pot călători fără a fi plasați în carantină.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine