Primarul orașului Chișinău Ion Ceban a vorbit, după finalizarea ședinței comisiei municipale, despre ajustarea deciziilor comisiei naționale. Edilul capitalei a pus accent pe un punct din decizia comisiei naționale. Este vorba despre interzicerea aflării persoanelor în parcuri și terenuri de joacă pentru copii. Primarul a menționat că juriștii au reușit să interpreteze decizia în așa mod încât cetățenii să poată totuși ieși la plimbări în natură.
„Știu că au fost multe discuții în ceea ce ține de ieșirile în parc și la terenurile de joacă pentru copii, noi am adresat acest subiect ieri seara și primului ministru, și am solicitat prin derogare, și astăzi a fost votat de toată comisia municipală, să fie admise intrările în parc, să nu arătăm straniu în această privință. E ciudat când este posibil să mergi la piață, să te duci la centre comerciale, să urci în transportul public și nu poți să mergi în parc.”
Primarul a menționat că juriștii de la primărie au găsit o formulă cum să specifice legal în decizia comisiei municipale posibilitatea să ne aflăm în parcuri.
„A fost luată decizia că în parcuri putem să ieșim cu toată lumea, doar ca să nu ne aglomerăm mai mult de trei persoane în grupuri și familiile distincte, deci persoanele din familie, părinții cu copiii se pot afla în aceste circumstanțe și, la fel, portul de mască este obligatoriu. De asemenea, la ieșirile la terenurile de joacă pentru copii, părinții trebuie să aibă obligatoriu mască. Sper că vom depăși această situație și vom putea în orice circumstanțe să ne coordonăm activitățile. Veniți în parcurile, fâșiile forestiere, parcurile-pădurile, scuarurile din capitală, dar vă rugăm mult să păstrați normele de siguranță: nu mai mult de trei în grup sau familiile”, a mai spus Ion Ceban.
Recomandările urmează să fie făcute inclusiv comisiei naționale. În același context, ținem ă menționăm că nu a fost publicată, deocamdată, decizia Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică din Chișinău.
Vedeți live-ul, în care a vorbim Ion Ceban despre permisiunea aflării în parcurile din Capitală, în clipul video de mai jos.
Amintim că în data de 1 aprilie, Comisia națională extraordinară de sănătate publică a emis o nouă listă de restricții care urmează să fie valabile pe întreg teritoriul țării în următoarele două luni. Potrivit documentului, aflarea persoanelor în parcuri este interzisă. Detalii, AICI!