Țările din Europa unde pentru insultarea șefului statului sau a regelui riști să fii trimis în închisoare

80-birthday-Queen-Margrethe-II-Denmark

În Europa sunt câteva state în care omul poate fi judecat pentru defăimarea președintelui. Un material publicat de Politico, după ce un jurnalist polonez a fost inculpat pentru că l-a numit „idiot” pe președintele Andrzej Duda, arată că multe dintre democrațiile europene au astfel de legi împotriva defăimării autorității.

Multe țări din Europa încă au în vigoare legi care protejează împotriva insultelor simboluri naționale, oficiali ai statului, șefi de stat sau chiar președinți ai unor țări străine, potrivit unei sinteze realizate de International Press Institute, preluată de Politico, scrie digi24.ro.

Belgia

Jignirea regelui este infracțiune, potrivit unei legi din 1847, iar pedeapsa poate merge până la trei ani de închisoare. Jignirea unor membri de rang mai mic din cadrul familiei regale se pedepsește cu maximum doi ani de închisoare.

Belgienii de origine flamandă au încercat în repetate rânduri să desființeze legea, care s-a aplicat o singură dată: în 2007 un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru că l-a acuzat pe regele Albert II de pedofilie.

Denemarca

Defăimarea regelui sau a șefului guvernului se poate solda cu patru ani de închisoare, potrivit art. 115 din Codul penal danez.

Dacă cineva o insultă pe regină, pe mama ei sau pe copiii ei, poate fi trimis trei ani la închisoare.

Activiști Greenpeace au fost puși sub acuzare pentru acțiunile lor în timpul unui dineu organizat de casa regală la summit-ul climatic de la Copenhaga, în 2011.

Franța

Franța a abolit în 2013 legea care incriminează jignirea președintelui, dar l-a adăugat pe șeful statului pe lista oficialilor care sunt protejați împotriva defăimării, sub amenințarea unei amenzi de 45 000 de euro.

Germania

Germania și-a revizuit legislația defăimării în 2017, după o dispută cu Turcia asupra unui comedian german care l-a insultat pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, spunând că a făcut sex cu animale.

Însă, Germania a dezincriminat doar insultarea șefilor de stat străini. Defăimarea președintelui german rămâne infracțiune, iar dacă fapta se petrece în public pedeapsa este între trei luni și cinci ani de închisoare.

Grecia

Oricine îl insultă sau defăimează pe președintele Greciei poate ajunge la închisoare pentru trei luni. Constituția Greciei permite, de asemenea, confiscarea oricărei publicații care îl insultă pe șeful statului.

Islanda

Articolul 101 din Codul penal islandez pedepsește defăimarea sau insultarea președintelui cu până la patru ani de închisoare.

Dacă insulta sau defăimarea sunt îndreptate împotriva „rudelor apropiate ale președintelui astfel încât se poate considera că se adresează președintelui, pedeapsa poate fi majorată cu jumătate de termen”.

Italia

Oricine aduce „ofense onoarei și prestigiului Președintelui Italiei” poate ajunge la închisoare între un și cinci ani, potrivit Codului penal italian.

Defăimarea prin mass-media este, de asemenea, pedepsită de legea presei, cu pedepse până la șase ani.

La începutul lunii martie, poliția italiană a făcut mai multe percheziții într-o anchetă privind mesaje considerate a fi jignitoare la adresa președintelui Sergio Mattarella.

Olanda

Defăimarea sau insultarea intenționată a regelui sunt pedepsite cu închisoare până la un an. De asemenea, este ilegală distribuirea de materiale care îi insultă pe rege sau familia regală.

Polonia

Insultarea președintelui se poate solda cu trei ani de închisoare. De asemenea, legea poloneză protejează împotriva insultelor la adresa drapelului, a țării și a sentimentelor religioase.

Portugalia

Insultarea sau defăimarea președintelui se pot pedepsi cu până la trei luni de închisoare sau amendă. Pedeapsa crește dacă insulta este proferată prin media, putându-se ajunge la închisoare de la șase luni la trei ani, plus eventual o amendă.

Slovenia

Defăimarea, insultarea, calomnierea sau acuzarea în fals de infracțiuni a președintelui Sloveniei constituie infracțiuni. Vinovatul poate primi amendă sau închisoare de un an, potrivit Codului penal sloven.

Spania

Oricine „comite calomnie sau defăimare împotriva Regelui sau a oricăruia dintre predecesorii ori urmașii săi, împotriva Reginei Consoarte sau a Regelui Consort, împotriva Regentului sau a oricărui membru al Regenței, sau împotriva Moștenitorului Tronului” poate fi condamnat la închisoare de la șase luni la doi ani, dacă infracțiunea este considerată gravă. În plus, vinovatul poate primi și amendă.

În februarie, arestarea unui rapper acuzat că a insultat pe Twitter poliția spaniolă și monarhia a strârnit proteste de stradă.

Suedia

Potrivit Codului penal suedez, oricine îl insultă sau defăimează pe regele Suediei ori alt membru al familiei regale poate fi condamnat la patru ani de închisoare sau chiar șase ani, dacă fapta este considerată gravă.

Legi similare există în San Marino, Vatican, Andorra, Malta sau Monaco, mai scrie Politico.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine