Universitatea #diez. Victoria Iaconi ne oferă o serie de cărți și atlase pentru o studiere mai aprofundată a medicinei

resized

Victoria Iaconi este studentă la Facultatea de Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, care ne-a relatat despre materia pe care o studiază pentru a deveni o specialistă de cel mai înalt nivel în domeniul medicinei.

„Facultatea de Medicină este una dintre cele mai solicitate facultăți, iar cărțile care ne sunt oferite de bibliotecă nu sunt suficiente pentru a înțelege cu adevărat complexitatea proceselor care au loc în corpul uman. Pe lângă bibliografia inclusă în fiecare materie, studenții mai apelează și la tratate și atlase care reprezintă o sursă suplimentară de informare. Experții din domeniu își petrec mulți ani perfecționându-și competențele și descifrând tainele medicale. De-a lungul vieții, ei citesc, memorează milioane de informații, dar ceea ce am înțeles eu e că nu totul poate fi învățat din cărțile de specialitate. Unele experiențe pur și simplu trebuie trăite cu adevărat sau poți învăța multe și din experiențele altor oameni. Un medic bun nu este doar acela care știe să diagnosticheze, să trateze ori să prevină, dar și acela care știe cum să comunice, să colaboreze, să fie un lider eficient. Pentru dezvoltarea acestor abilități, voi recomanda unele cărți și atlase care m-au fascinat și care sunt esențiale în procesul de studiere a medicinei.

Frank H. Netter – Atlas de Anatomie a Omului

Este unul dintre cele mai importante atlase. Mi-a fost foarte util în primul an în care se preda anatomia, dar și pe parcursul următorilor ani de facultate îmi va fi de folos, deoarece include toată teoria necesară pentru început și mai departe. Este un atlas care ilustrează cu exactitate și claritate toate părțile corpului, ceea ce permite o înțelegere mai aprofundată a tuturor structurilor interne. Acest atlas este indispensabil pentru un student la medicină și reprezintă temelia cunoștințelor.

Langman – Embriologie Medicală

Embriologia se studiază din primul an de facultate și reprezintă unul dintre capitolele anatomiei care trebuie înțeles cap-coadă în mod obligatoriu pentru a însuși mai ușor teoria ce urmează. Langman – Embriologie Medicală este cel mai util manual după părerea mea, deoarece fiecare student are posibilitatea să înțeleagă mult mai aprofundat ce înseamnă embriologia în ansamblu și esența ei.

„Cu ultima suflare” de Paul Kalanithi (When Breath Becomes Air)

Este o carte emoționantă și plină de intrigă, semnată de neurochirurgul Paul Kalanithi. Această carte transpune într-o altă lume, într-o călătorie personală unde ai posibilitatea să citești descrierile evenimentelor care l-au marcat pe autor de-a lungul vieții sale. El încearcă să găsească răspunsul la întrebarea universală, și anume ce face ca viața umană să merite să fie trăită. Totodată, autorul oferă și o perspectivă puternică a unui om care se confruntă cu propria sa mortalitate.

„Anatomia omului” de Victor Papilian

Atât primul cât și al doilea volum oferă posibilitatea fiecărui student să analizeze explicații clare și logice despre anatomia umană. De asemenea, se oferă ilustrații care ajută la înțelegerea mai aprofundată a materiei.

Aici atașez și linkurile la câteva cărți care merită să fie citite pentru o cunoaștere mai bună a medicinei sau pur și simplu pentru cunoștințe generale în acest domeniu:
# Anatomia Omului, Volumul I Aparatul Locomotor, Victor Papilian;
# Anatomia Omului, Volumul II Splahnologia, Victor Papilian;
# Langman, Embriologie Medicală, Thomas Sadler.”

Autoare: Victoria Iaconi

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Aliona Popov
Comentarii
  • Știri pentru tine