Una dintre cele mai prestigioase competiții de vinuri din lume „Mundus Vini” a organizat, în perioada 23-28 februarie 2021, degustarea de primăvară. Chiar dacă scorurile oficiale nu au fost încă publicate pe site-ul competiției, fiecare concurent deja a primit individual scorul pe e-mail. Finewine a sistematizat aceste date și prezintă câteva concluzii.
Purcari a luat titlul de „Best producer of Moldova”, cu o suită de medalii de aur și argint. Spumantele au fost foarte bine punctate de jurați: aur pentru Cuvee de Purcari Alb Brut, cel Extra Brut, dar și spumantul din soiul autohton Feteasca Albă (cu aur deja 2 ani la rând). Cuvee de Purcari Alb Brut a luat și titlul „Best of show white” – adică cel mai sus punctat vin alb printre cele înscrise din Moldova.
De aur s-au mai învrednicit Sauvignon Blanc 2020 de Purcari și Malbec 2018 de Purcari.
Suvorov Vin a luat cel mai înalt scor pentru un Cabernet Sauvignon din roada 2019. Aceeași companie a mai luat aur pentru un Kazayak Malbec 2019.
Roșu Împărat 2018 (MinisTerrios), Metafora Alta 2018 (Gogu Winery) și Bad Boys 2018 (Carpe Diem), toate au luat medalia de aur.
Carpe Diem sau Casa Vinicolă Luca a mai bifat mențiunea „Best of show noble sweet” pentru Viorica 2019 late harvest, un vin care deocamdată nu a fost încă lansat pe piață.
La spumante, Cricova a luat aur cu brutul de bază, dar și cu Pinot Meunier.
Divus Cabernet Sauvignon, Merlot, Saperavi 2018, a luat medalia de aur.
În lista curiozităților înscriem rozeul din noua gama select (70-80 de lei) de la Chateau Vartely.
Și Mileștii Mici și-a tras un aur cu Negre de Mileștii Mici 2011.
Un aur a plecat și la producătorul Kvint din stânga Nistrului.
Precizăm că aceasta este doar o mică parte din rezultate. Când vor fi sistematizate datele oficiale, revenim cu un update.