Discriminarea în școli. Ce este discriminarea, ce spune legea și cum să procedezi dacă te-ai confruntat cu acest fenomen

960×0
Foto:Forbes

Trebuie să discutăm despre eliminarea discriminării și egalitate. Pe lângă faptul că ține de educația și empatia pe care o are fiecare în parte, ne vizează nemijlocit, fiindcă ține de societatea în care trăim, cea în care ne trăiesc părinții și în care ne vor trăi copiii.

De exemplu, conform unei cercetări din 2014, două treimi din moldoveni consideră că în Republica Moldova cel mai frecvent sunt discriminate persoanele cu dizabilități mintale (75 %), persoanele cu dizabilități fizice (76 %), persoanele sărace (63 %), persoanele HIV pozitive (54 %), LGBT (52 %), romii (48 %), persoanele în etate (47 %) și femeile (28 %).

Un procent covârșitor din populația Republicii Moldova (82,5 %) consideră că în societatea moldovenească există discriminare, în timp ce aproape jumătate dintre moldoveni (45,3 %) consideră că incidența discriminării a sporit în ultimii cinci ani.

Unul din trei moldoveni a menționat că s-a confruntat cu o situație de discriminare în ultimii trei ani, unul din cinci moldoveni s-a simțit discriminat în ultimul an, iar unul din trei moldoveni a menționat că a fost martor la un caz de discriminare.

Dacă aparținem anumitor grupuri sociale sau dacă în mod greșit se crede despre noi acest lucru, suntem expuși unui risc și mai mare de a fi discriminați. Astfel, diferențele, care ne caracterizează, ne pot face vulnerabili în fața discriminării.

Ce este discriminarea

Dicționarul explicativ al limbii române oferă pentru termenul „discriminare” următoarele definiții: politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente etnice, rasiale, sexuale sau persecutare a unor categorii de cetățeni pe motivul apartenenței lor la o anumită națiune.

Totodată, Legea 121 privind asigurarea egalității definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție ori preferința în drepturi și libertăți a persoanei sau a unui grup de persoane, precum și susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale, stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupuse.

Însă iată ce spune despre asta Marinela Chișlar, tânăra care s-a confruntat cu fenomenul discriminării încă din fragedă copilărie: „Discriminarea pentru mine mereu s-a asociat cu ceva de nedescris, dureros, urât și inuman. Eram elevă în clasa I când am simțit discriminare din partea colegilor. Nu vorbeau cu mine, nu doreau să prietenească cu mine, mă ignorau, făceau glume de prost gust. Am avut parte de discriminare și la liceu și, din păcate, susținere din partea profesorilor nu am prea avut, ei la orice situație reprezentativă, care prezenta o situație proastă, foloseau drept exemplu etnia mea, știind bine că mă afecta acest lucru”.

Tipurile de discriminare

Criteriile cele mai des întâlnite în cazurile de discriminare sunt: etnia, naționalitatea, orientarea sexuală, culoarea, situația financiară ori socială, dizabilități, limba vorbită etc.

TrueSport

Conform legislației naționale, o persoană poate fi discriminată prin mai multe forme, și anume.

# Discriminarea directă –  concedierea cuiva din cauza unei criteriu protejat, decizia de a nu angaja o persoană din cauza apartenenței sale la un grup social, refuzul de instruire sau de promovare a unei persoane pe baza unui criteriu precum etnie, sex, orientare sexuală etc.

# Discriminarea indirectă – este o formă de discriminare care nu este evidentă la prima vedere. Deși anumite practici, reguli sau politici sunt aparent corecte și neutre, ele pot ascunde tratamente diferite și nedrepte pentru persoane aparținând diferitelor categorii sociale și pot leza drepturile acestora.

# Discriminare prin asociere – orice restricție sau diferență de tratament trebuie să fie justificată printr-un scop obiectiv, prin demonstrarea necesității respectivei restricții și prin lipsa unei alternative nediscriminatorii.

# Hărțuire, victimizare.

# Instigare la discriminare – incitarea și încurajarea urii, a discriminării sau a ostilității față de o persoană pe baza unor prejudecăți sau a unor caracteristici precum orientarea sexuală, etnie etc.

# Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, având trei caracteristici esențiale:
— intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
— repetat – aceeași persoană este rănită în continuu;
— dezechilibru de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și incapabilă de a se apăra singură.

Obligațiunile autorităților

Pentru a combate discriminarea, autoritățile sunt obligate:
# să ofere acces liber pentru toți la instituțiile de învățământ de orice formă și nivel;
# să asigure șanse egale pentru elevi și studenți în implicarea lor în cadrul procesului științifico-didactic și asigurarea procesului de dezvoltare a acestora într-un mediu prietenos și sigur pentru toți, indiferent de originea socială a acestora, dizabilitatea, vârsta, opinia, sexul etc., inclusiv în procesul de evaluare a cunoștințelor acumulate de către aceștia;
# să elaboreze și să asigure cu materiale didactice și programe de studii accesibile pentru participanți, având în vedere necesitățile lor individualizate, acolo unde este cazul;
# să pregătească cadrele didactice în vederea aplicării metodelor și a mijloacelor de prevenire a actelor de discriminare și de sesizare a autorităților abilitate în caz de necesitate;
# să realizeze în comun cu alte autorități abilitate și în colaborare cu organizațiile necomerciale din domeniu programe educaționale pentru copii și pentru părinți în vederea prevenirii și combaterii discriminării.

De exemplu, Legea nr. 60 din 30.3.2012, privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, stabilește că persoanele cu dizabilități se bucură de aceleași drepturi ca alții, în special de dreptul la accesibilitate în instituții de menire socială, inclusiv școli.

Mai mult decât atât, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a asigura implementarea prevederilor Convenției ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități prin Legea nr. 166 ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova.

De asemenea, s-a întreprins incluziunea socio-educațională a copiilor cu cerințe educaționale speciale, care presupune formarea cadrelor didactice și adaptarea atât a activităților educaționale, cât și a spațiului din cadrul instituțiilor de învățământ astfel încât copiii cu dizabilități să poată beneficia de instruire calitativă, potrivită și adaptabilă.

Ce pot face dacă am fost discriminat(ă)?

Dacă discriminarea a avut loc, persoana care a suferit poate:
# să soluționeze situația direct cu persoana care a discriminat-o sau cu superiorul acesteia, inclusiv cu instituția ierarhic superioară;
# să încerce medierea acestei situații prin intermediul unui mediator profesionist (a se vedea secțiunea „Contacte”) al autorității publice cu atribuții în domeniul în care a avut loc discriminarea sau al Consiliului Nediscriminare.

Dacă aceste soluții nu au funcționat sau dacă situația este suficient de gravă astfel încât este mai rezonabilă depunerea unei cereri formale, persoana care a fost discriminată poate:
# să se adreseze cu o acțiune în instanța de judecată în procedura contenciosului administrativ pentru anularea actului administrativ discriminatoriu și repararea pagubei cauzate. Această procedură însă se inițiază în termeni mai restrânși (30 de zile comparativ cu un an, de aceea e mai puțin avantajoasă pentru victimă);
# să se adreseze cu o plângere individuală Consiliului Nediscriminare pentru a constata fapta de discriminare; dacă e cazul, după ce Consiliul Nediscriminare constată fapta de discriminare, trimite cauza la instanța de judecată pentru aplicarea amenzii contravenționale;
# să depună o acțiune civilă în instanța de judecată pentru a constata fapta de discriminare, a cere anularea actului administrativ discriminator/repunerea în situația anterioară încălcării și a cere despăgubiri civile (compensarea prejudiciului moral și/sau material suferit
în urma discriminării);
# să depună o plângere la poliție sau la procuratură dacă este vorba de o infracțiune de ură pentru a sancționa penal persoana care a comis discriminarea.

Pentru mai multe detalii în legătură cu măsurile legale împotriva discriminării, accesați aici.

Cine este responsabil de discriminarea în școli?

Totuși, astăzi cetățenii încă nu dispun de mecanisme eficiente sau de vreo formulă magică ce să le asigure egalitatea de șanse în dezvoltarea și participarea lor eficientă în cadrul societății. Prin urmare, egalitatea în drepturi există doar la nivel declarativ, fără a avea un impact pozitiv asupra beneficiarilor acestor drepturi.

În ceea ce ține de sistemul de învățământ, putem spune că orele, pe care le petrec copiii la școală, sunt cele care își lasă cel mai mult amprenta asupra stării lor psihice, de aceea este foarte important ca mediul lor de învățământ să prezinte un grad de confort psihologic ridicat pentru ca aceștia să se poată dezvolta armonios, să învețe cât mai bine și să poată utiliza mai apoi cunoștințele pe care le primesc pentru a-și construi o carieră profesională în viitor.

„În școală, organizăm diferite activități pentru combaterea discriminării atât cu elevii, cât și cu profesorii. Am organizat săptămâna cu genericul «Empatia – valoare personală», Stop Bullying, am făcut chiar și un flashmob, acte de caritate din partea elevilor la diferite sărbători, mai multe profilaxii la nivel de clasă cu elevii. Am organizat cu cadrele didactice seminar cu tema «Prietenii de care are nevoie fiecare», după care fiecare diriginte a făcut același lucru la nivel de clasă. Elevii, însă, nu se adresează personal la psiholog și lor nu le place să vorbească despre asta”, spune Lașcu Ana, psihologa Liceului Teoretic „Dragoș-Vodă” din comuna Stăuceni.

Indiferent de legile care sunt emise pentru a proteja persoanele în cauză de abordări incorecte, inegale, ofensatoare sau agresive, discriminarea rămâne un subiect actual și dureros pentru cei care îl trăiesc. Este foarte important să se înțeleagă și faptul că educația fiecărui copil începe, se formează și se întreține acasă.

Nu este un secret faptul că mulți copii preiau și copiază comportamente de la cei care le sunt exemplu, adică de la părinți, frați și semeni. Astfel, cert este că valorile precum toleranța, empatia și altruismul se învață în primul rând acasă cu ajutorul, educația și îndrumarea părinților.

„Așa cum educați copiii să nu fure, să nu consume droguri, să nu fumeze, să nu bea alcool, învățați-i să nu facă discriminare și să respecte orice naționalitate, religie, sex, pentru că de aici pornește educația unei noi generații bune și frumoase… nu există naționalitate rea, există oameni needucați”, spune într-un final Marinela.

Prin urmare, un stat și o societate incluzivă, care își asumă angajamentul de a se conforma prevederilor legale internaționale din domeniu, totodată urmând a fi și flexibili la necesitatea de a se adapta la nevoile și preferințele fiecărei persoane, pot fi create doar cu aportul părinților, al cadrelor didactice și al fiecărui om în parte.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine