Un nou început în 2021. Partidul ȘOR a renovat integral centrul medical din Vâșcăuți, Orhei

centru

Ambulatorii vechi de zeci de ani, dărăpănate, în care fie plouă, fie sunt fără încălzire. În astfel de instituții medico-sanitare sunt examinați și tratați cei mai mulți oameni care locuiesc la țară. Prin urmare, e greu să-i convingi pe medici să rămână sau să vină să-și facă meseria la sat în asemenea condiții. Într-o situație jalnică se afla și Oficiul Centrului Medicilor de Familie din satul Vâșcăuți, raionul Orhei. Echipa Partidului „ȘOR” a rezolvat, însă, problema. Cu aproape un milion de lei, clădirea a fost a renovată integral și a fost conectată la rețeaua de gaze. Astfel, cei peste 1400 de locuitori ai satului Vâșcăuți pot beneficia de servicii medicale de calitate în condiții decente.

La ceremonia de inaugurare a Oficiului Centrului Medicilor de Familie din satul Vâșcăuți au participat localnici, cadre medicale, reprezentanți ai autorităților locale și raionale, precum și deputați ai Partidului „ȘOR”. Primarul satului Vâșcăuți, Victor Nița, spune că oamenii așteaptă demult să fie tratați în confort.

„Este un proiect important și așteptat în localitatea noastră. Acest centru medical modern este încă un succes și mă bucură că începem anul cu un proiect necesar și așteptat. Administrația satului va continua să conlucreze cu echipa Partidului „ȘOR”, a spus primarul, mulțumindu-i lui Ilan Șor pentru implicare.

La rândul său, vicepreședintele Partidului „ȘOR”, deputatul Marina Tauber, a declarat că asemenea proiecte vor fi implementate în toate localitățile conduse de primari din partea Partidului „ȘOR”.

„Am reușit să finalizăm înainte de termen acest proiect important la Vâșcăuți. Chiar dacă acesta urma să fie realizat mai târziu, conform planurilor, echipa noastră a decis să-l implementeze înainte de vreme. Mă bucur că, de azi înainte, oamenii din sat vor putea beneficia de asistență medicală în condiții decente. Le mulțumesc colegilor din Consiliul Raional pentru implicare”, a precizat Marina Tauber.

Tauber a amintit că echipa lui Ilan Șor susține constant sistemul medical din raionul Orhei, mai ales de când ne confruntăm cu pandemia de coronavirus. O donație generoasă, de un milion de lei, a fost făcută anul trecut prin intermediul Fundației „Miron Șor”.

Vicepreședintele raionului Orhei, Irina Bogaciuc, a menționat că autoritățile raionale depun eforturi substanțiale pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale cetățenilor din raionul Orhei.

„Cunoașteți că deja am implementat mai multe proiecte de infrastructură în raion – iluminat stradal, renovarea unor instituții sociale și de educație, însă nu uităm și de instituțiile medicale. Ne bucurăm că am reușit împreună să renovăm acest Centru al Medicilor de Familie. Vom depune eforturi ca fiecare localitate să aibă asemenea instituții”, a spus Irina Bogaciuc.

Medicul-șef Valentina Platon, cavaler al ordinului „Meritul Civic”, s-a arătat mulțumită de condițiile de muncă create la centrul de la Vâșcăuți. „Cea mai mare problemă a fost lipsa agentului termic. Acum sunt condiții demne, avem gaz și căldură, iar asta e un lucru foarte important”, a spus Valentina Platon.

Oamenii din localitate s-au arătat încântați de noile condiții create la Centrul Medicilor de Familie. „Sunt condiții la standarde europene și ne bucurăm pentru asta foarte mult”, a spus o localnică.

Oficiul Medicilor de Familie de la Vâșcăuți se subordonează Centrului Medicilor de Familie din Susleni.

De menționat că, la finele anului trecut, Partidul „ȘOR” a realizat la Vâșcăuți și proiectul privind iluminatul public stradal. Acolo a fost montată o rețea electrică de circa 15 kilometri pe care au fost puse 40 de corpuri de iluminat de tip LED.

Taguri: #promo ȘOR
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine