Cine sunt câștigătoarele programului XY Pre-Accelerator: Women Entrepreneurship și ce idei sunt mai aproape pentru a deveni realitate

xywomen

Primul program de pre-accelerare pentru fete și femei și-a desemnat câștigătoarele. Programul XY Pre-Accelerator a fost organizat în perioada 27 noiembrie – 24 decembrie 2020. Scopul programului a fost de a ajuta și susține 20 de femei antreprenoare să-și dezvolte propriile afaceri.

„Prin ceea ce facem, UN Women își propune să mențină din entuziasmul antreprenorilor și antreprenoarelor din Republica Moldova și a celor care visează să își extindă afacerea. Pandemia COVID-19 a afectat disproporționat femeile, inclusiv afacerile conduse de acestea, de aceea, este foarte important pentru noi, ca țară, să susținem afacerile locale și conceptul de „buy local”. Prin intermediul acestui pre-accelerator, ne-am propus să susținem crearea și promovarea unor noi afaceri create și conduse de fete și femei, și ne bucurăm că avem exemple frumoase.” – Svetlana Andrieș, Specialistă Programe în cadrul UN Women Moldova.

Timp de o lună, participantele au beneficiat de activități cu mentorii interni ai programului, instruiri și workshop-uri în promovarea afacerii, definirea modelului de afacere, planificarea infrastructurii tehnice, gestionarea financiară etc. și sesiuni cu peste 15 specialiști în domenii precum IT, PR, dezvoltarea afacerii, finanțe, management etc.

Evenimentul de închidere a programului a avut loc pe data de 18 ianuarie 2021, în cadrul căruia, participantele și-au prezentat companiile și rezultatele obținute în cadrul programului.

„Suedia oferă suport programelor care au scopul de a asigura egalitatea de gen, iar prin inițiativele de pre-accelerare a afacerilor, tindem să credem că se investește în abilități antreprenoriale și se contribuie la implicarea în egală măsură a femeilor și bărbaților în dezvoltarea economică. Apreciem pasiunea cu care s-a lucrat în cadrul programului și sperăm ca pe parcursul acestei luni mentoratul oferit a contribuit la definitivarea ideilor de afaceri și participantele au obținut încurajarea că ideile lor nu vor rămâne la statutul de vis, ci vor deveni realitate.” Oxana Paierele, Coordonatoare de Programe, Ambasada Suediei în Moldova.

La eveniment a fost invitată echipa de jurizare formată din Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice al ATIC, Vitalii Petrosyan, fondatorul companiei Aisberg Inc. și Vladimir Balaban, Director General la Comsales Group. Sarcina de bază a juriului a fost de a aprecia fiecare prezentare și de a desemna câștigătoarele programului. Ei s-au condus după un șir de criterii de jurizare precum experiența echipei, valoarea produsului, validarea pieței, dimensiunea pieței, tehnologiile utilizate, prezentare.

Premiile pregătite de către echipa XY și parteneri sunt formate din produse și servicii oferite de către participantele din program.

În urma deliberărilor, pe locurile I, II, III și IV s-au clasat următoarele echipe:

Locul I – Cozya, fondatoare Eliza Chirnițchi

Cozya reprezintă o platformă online care oferă spre chirie obiecte necesare pentru amenajarea locuinței.

Premiile oferite echipei care s-a clasat pe locul I:

  1. Invitație la programul XY Accelerator powered by Tekwill, ediția III din primăvara 2021
  2. Crearea brandingului companiei din partea agenției Pape
  3. Notebook + pix din partea companiei Dare Gift Box
  4. Healthy Breakfast Box din partea companiei ANIR Organic
  5. Husă pentru cărți din partea companiei Lirio
  6. Dezvoltarea paginii web din partea companiei XY Partners
  7. Premii din partea partenerilor UN Women Moldova
  8. Abonament de acces la hub-ul dedicat femeilor antreprenoare în cadrul spațiului de coworking iHUB Chișinău

Locul II – Little Beatle, fondatoare Natalia Gordienko

Little Beatle este o școală de creație pentru copii care se va axa pe dans, muzică, teatru, blogging/vlogging etc.

Premiile oferite echipei care s-a clasat pe locul II:

  1. Piesă vestimentară din partea brandului Yulia Efros
  2. Notebook + pix din partea companiei Dare Gift Box
  3. Healthy Breakfast Box din partea companiei ANIR Organic
  4. Husă pentru cărți din partea companiei Lirio
  5. Dezvoltarea paginii web din partea companiei XY Partners
  6. Premii din partea partenerilor UN Women Moldova

7.Abonament de acces la hub-ul dedicat femeilor antreprenoare în cadrul spațiului de coworking iHUB Chișinău

Locul III – Dare Gift Box, fondatoare Nicoleta Apostol și Ana Musteață

DARE Gift Box reprezintă o platformă e-commerce care oferă servicii de cadouri la comandă.

Premiile oferite echipei care s-a clasat pe locul III:

  1. Healthy Breakfast Box din partea companiei ANIR Organic
  2. Husă pentru cărți din partea companiei Lirio
  3. Dezvoltarea paginii web din partea companiei XY Partners
  4. Premii din partea partenerilor UN Women Moldova
  5. Abonament de acces la hub-ul dedicat femeilor antreprenoare în cadrul spațiului de coworking iHUB Chișinău

Locul IV – kakstatimamoi.com, fondatoare Ecaterina Mikitenko

Platformă kakstatimamoi.com oferă cursuri online specializate în pregătirea sarcinii și creșterea copilului.

Premiile oferite echipei care s-a clasat pe locul IV:

  1. Abonament de acces la hub-ul dedicat femeilor antreprenoare în cadrul spațiului de coworking iHUB Chișinău
  2. Notebook + pix din partea companiei Dare Gift Box
  3. Premii din partea partenerilor UN Women Moldova

De asemenea, fiecare participantă a programului va primi premii din partea partenerilor UN Women Moldova.

Reamintim că programul XY Pre-Accelerator: Women Entrepreneurship a fost organizat în perioada 27 noiembrie – 24 decembrie 2020, scopul primordial fiind susținerea a 20 de femei antreprenoare în dezvoltarea propriilor afaceri.

Informația despre program poate fi găsită în pagina de facebook și pagina web.

 

***

Acest program a fost implementat de XY Partners în colaborare cu UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor) cu sprijinul financiar al Suediei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine