Visurile se împlinesc dacă ne dedicăm în totalitate acestora. Bunăoară, chiar și un tânăr de 16 ani, sosit în Franța fără nicio cunoaștere de bază a limbii, poate deveni în timp unicul antrenor moldovean la cel mai renumit club de fotbal din țară. Este istoria lui Vasile Lavric, un tânăr moldovean pasionat de fotbal, care prin perseverență a ajuns să-și atingă țelurile și să nu se teamă să-și contureze alte obiective mai îndrăznețe.
Începuturile pot fi grele în special dacă, la 16 ani, fiind un adolescent foarte activ, nu cunoști cultura și limba țării în care urmează să emigrezi. Vasile a decis să plece din Moldova pentru a fi alături de părinți, care, în acea perioadă, munceau în Franța și își doreau o viață mai bună pentru copilul lor. „Voiam mult înapoi, în Moldova; sunt de la țară și, în fiecare seară, ieșeam pe stadion cu băieții și jucam fotbal. În Franța îmi lipsea toată interacțiunea pe care, de altfel, nici n-o puteam face din cauza barierelor lingvistice și culturale. Lucrurile au început să meargă mai bine de când am început să frecventez școala și să învăț limba.”
Începuturile în Franța
Cea mai mare provocare pe care a avut-o Vasile a fost necunoașterea limbii franceze. În prima perioadă, a ales să stea doar în casă și să se necăjească pentru toate orele de franceză de la care a absentat. „Îmi plăcea fotbalul de mic. Mereu întârziem la ore din cauză că jucăm prea mult fotbal. Prin urmare, alegeam, în loc să frecventez unele ore, să merg la fotbal. Nu știam ce mă așteaptă pe viitor și când am ajuns aici știam doar bonjour. Asta a fost în 2007, cu mulți ani în urmă. Acum, mi-e mai dificil să vorbesc româna.” Vasile a început să vorbească sigur și corect după aproximativ un an de studii, iar la o distanță de doi ani înțelegea absolut totul.
Odată cu avansarea în ceea ce ține de cunoașterea limbii au venit și mult așteptatele antrenamente de fotbal pe care a început să le frecventeze în Franța. Vasile e un tânăr foarte muncitor și activ, cu obiectivele mereu setate. Prin urmare, încă din treapta liceală, tânărul și-a ales mai mult decât doar profilul sportiv de studii, acesta și-a ales viitoarea profesie – antrenor de fotbal –, alte compromisuri nu puteau exista. În clasa a 12-a, a făcut încă un pas spre țelul său și primul din carieră: a devenit antrenor la o echipă regională. Avuse norocul ca profilul său să se potrivească perfect cu cerințele patronilor echipei: era mereu prezent, mereu motivat, vorbea deja foarte bine franceza. Prin urmare, ziua avea antrenamentele la U10, iar seara fugea la antrenamentele sale. „Sunt mai multe tipuri de sportivi: cei care vin foarte slabi și cei care vin foarte motivați în sport. Am avut noroc, la început de carieră, de un start bun: cei mai mulți discipoli de-ai mei au fost foarte motivați. E mai interesant, dar și mai solicitant să lucrezi cu astfel de copii. Cei care au setate obiective mari mereu vor cere mai mult de la antrenor, instruiri mai de calitate, pentru că ei vor mereu să progreseze. Și părinții acestor copii sunt mai exigenți.”
Tânărul a urmat cursurile de licență la Universitatea Paris 13 din Bobigny și masteratul la Universitatea Paris-Est Créteil, iar în acest timp, în CV-ul său s-au mai adăugat două echipe.
La universitatea de sport, programul lui Vasile era foarte încărcat. Tânărul recunoaște că, pe parcursul unui semestru, trebuia să învețe și să practice cinci sporturi diferite, ceea ce era într-adevăr provocator, iar pe lângă aceasta antrena deja trei echipe concomitent. De dimineață până seară, printre ore de psihologie, anatomie, biologie, de sport, tânărul fugea să facă ceea ce îl pasionează – fotbal. „De fapt, a fost o perioadă frumoasă. Tot timpul sub presiune, ocupat, e regimul în care mă regăsesc. Am reușit, pentru că eram motivat, dar și eram pregătit pentru aceasta, pentru că din clasa a 10-a mi-am ales profil sportiv la liceu.”
Importanța limbilor străine în cariera de antrenor de fotbal
La o distanță de 12 ani, Vasile cunoaște deja șase limbi. „Vorbesc limba rusă, pentru că o învățam la școala, aici am învățat franceza, voiam să studiez în SUA, respectiv am învățat și engleza, am mers într-un schimb universitar în Portugalia și acolo am învățat portugheza, după care am revenit, am început să învăț spaniola, aveam bazele pe care le-am pus la școală, dar și se aseamănă mult cu portugheza.”
În timpul studenției, tânărul nu mai chiulea de la ore, ci își lua suplimentar subiecte de studiu, pentru că a înțeles importanța cunoașterii limbilor străine pentru un antrenor de fotbal. „Cu cât mai multe limbi cunoști, cu atât mai mult acces la informație ai. De exemplu, portughezii sunt foarte buni la fotbal și au foarte mult conținut la acest subiect, spaniolii – la fel. Am reușit să învăț de la antrenorii de acolo, de la conferințe, din cărți foarte multe. Aici, la Paris întâlnim mulți jucători străini atunci când aceștia vin pentru meciuri sau cantonamente din diferite țări ale lumii. Prin urmare, e benefic să cunoști mai multe limbi. De fapt, așa am început să lucrez la PSG, ei căutau o persoană care să lucreze cu fotbaliștii veniți pentru stagii internaționale. Era anul 2014, nu eram angajat în calitate de antrenor, dar oricum era un început.”
Interviul pentru Paris Saint-Germain: „Am acceptat o altă ofertă”
Deși pare un vis munca la cel mai renumit club de fotbal din Franța, Vasile nu era sigur că urmează să accepte propunerea PSG. „În perioada în care am mers la interviu la PSG, activam în calitate de antrenor secund la un alt club. La PSG interviul a fost în mai multe etape și între acestea am fost avansat la clubul la care lucram. În cadrul celui de-al doilea interviu la PSG le-am spus că am acceptat deja o altă ofertă. În cele din urmă, am ajuns la un compromis cu PSG și am fost angajat.”
Vasile recunoaște că programul era foarte încărcat. În același timp, într-un an cu un asemenea regim, a reușit să învețe mai multe decât într-un an de universitate. „A fost un an intens, un mediu exigent, jucători de nivel foarte înalt pentru vârsta lor și cerințe mereu ridicate. Nu ai timp de oboseală, trebuie mereu să fii pregătit. La PSG se cere un joc bun de la copii, ca aceștia să aibă un joc de calitate, doar apoi vorbim despre rezultat. Deci, obiectivele noastre țin de calitate. Lucrurile diferă în ceea ce ține de antrenarea copiilor și adulților. La adulți obiectivul este calitatea, sunt importante cele trei puncte pe care trebuie să le ia în campionat.”
Lucru de care tânărul antrenor s-a mirat cel mai mult la PSG a fost nivelul și capacitatea micilor jucători. „Am început în luna iulie cu generația 2006, o generație foarte bună. Erau incredibil de buni. Pentru prima dată am văzut jucători atât de mici și atât de buni.”
Deși pare că toți antrenorii de la PSG sunt diferiți, ei au și trăsături comune. „Noi suntem cu toții diferiți, colegii mei au diferite calități. Suntem cu toții pasionați de ceea ce facem, suntem pedagogi, punem rezultatul de o parte și la început ne concentrăm pe joc, la PSG echipa trebuie să joace de o manieră foarte concretă, iar antrenorul trebuie să fie calm și devotat muncii.” Tânărul zice că nu are ore fixe de muncă. „Mereu trebuie să ajungi mai devreme, să aranjezi antrenamentul și să rămâi după pentru a face rapoarte, o debrifare pentru tine însuți și un plan pentru a doua zi.”
Anul trecut, Vasile antrena două echipe la PSG, e vorba despre U13 și U17, mai întâi făcea antrenamentul cu copiii, pentru că era mai devreme, iar după, conform regimului, făcea antrenamentul cu adolescenții. „Anul acesta, am decis să fac mai mult competiție pentru a câștiga meciurile, ceea ce în viziunea mea nu este de făcut cu copiii. Am rămas la PSG să antrenez copiii, U7 și U8, și am mers ca antrenor la o echipă de seniori din divizia a cincea, la nivel național în Franța. Obiectivul cu seniorii este de a câștiga fiecare meci de fiecare dată, respectiv este ceva nou pentru mine. Anul trecut, dacă pierdeam un meci, trebuia să analizăm rezultatele și consecințele, iar în prezent, presiunea de a câștiga este cu mult mai mare, ceea ce îmi place.”
La baza de antrenament Vasile adesea întâlnește fotbaliști recunoscuți. Ba mai mult, Vasile antrenează copiii lui Keylor Navas și Thiago Silva. „Senzațiile sunt de nedescris, ei sunt jucători foarte mari. Senzații foarte plăcute!”
„La final, este important clasamentul, victoria contează”
Obiectivele pe care trebuie să le atingă o echipă sunt setate atât de club, cât și de antrenor, care vede potențialul sportivilor și analizează obiectiv șansele de câștig. „La echipa de seniori pe care o antrenez este proiectul clubului de a câștiga campionatul și de a merge în divizia superioară, iar eu am venit la club pentru a ajuta jucătorii să devină cât mai buni. Obiectivele personale țin de modul în care îi pot ajuta, de a le propune cele mai bune antrenamente și în așa mod să îi ajut să devină mai performanți. Când nu sunt în teren, rolul meu este foarte important la antrenamente, iar după aia, în teren trebuie să încurajez, să observ și să analizez, să văd cum pot aduce un plus antrenorului principal și jucătorilor.”
Chiar dacă ar părea că pentru antrenor contează doar victoriile, în esență lucrurile nu stau chiar așa, pentru că și din meciurile pierdute sunt o mulțime de lucruri de învățat. „În antrenarea copiilor victoria este pe planul doi, trebuie să avem cultura de a învinge, dar prioritate este calitatea jocului. Dacă joci bine, rezultatul neapărat va fi pozitiv. Din erori creștem, învățăm, iar rolul unui antrenor este să analizeze performanțele și să dea sfaturi jucătorilor ca ei să învețe. Cu adulții desigur calitatea jocului e importantă, echipa e alcătuită din jucători specifici care trebuie să se comporte pe teren într-o anumită manieră. Sunt zile în care putem fi puțin mai slabi, dar trebuie să ținem cont de rezultat. La final, este important clasamentul, victoria contează.”
„În 2007, nici nu puteam să-mi imaginez că voi ajunge să antrenez la PSG”
În ceea ce ține de planurile pe viitor, Vasile nu are scopuri prestabilite despre echipele sau jucătorii pe care ar vrea să-i antreneze. „Obiectivul meu este să învăț cât mai mult și să devin un antrenor cât mai bun, iar apoi voi avea echipa pe care o merit. Așa am învățat și la universitate: ai echipa pe care o meriți. Asta e filosofia mea, nu pot să numesc o echipă anume, în fotbal nu semnezi contracte pentru o perioadă nedeterminată de timp. Lucrurile evoluează, noi devenim mai buni. În 2007, când nici nu știam franceza, nici nu puteam să-mi imaginez că voi ajunge să antrenez mai multe echipe la PSG.”
