„Limba moldovenească este limba de stat și punct. Voi insista ca «Istoria Moldovei» să fie introdusă în programa școlară.” Declarațiile aparțin lui Igor Dodon, care promite că va insista și în continuare pe marginea acestor subiecte.
Igor Dodon a făcut astăzi mai multe declarații cu referire la limba de stat din Moldova și la disciplina „Istoria Moldovei”, menționând că aceste lucruri rămân priorități pentru el.
„«Istoria Moldovei» rămâne o prioritate. Nu am avut suficiente voturi în parlament, dar voi insista în continuare și cred că acest lucru va deveni o realitate”, declară Dodon.
Chiar dacă nu a reușit să introducă această disciplină în școli, Dodon se laudă că a făcut alți pași care ar populariza „Istoria Moldovei”.
„Am reușit să public trei cărți despre istoria Moldovei care sunt în biblioteci. Am făcut film despre istoria Moldovei”, spune Dodon.