Năstase: „Guvernarea atacă din nou autonomia locală prin politica fiscală pe care o propune”

nastaseauto

„Guvernarea atacă din nou autonomia locală prin politica fiscală pe care o propune și ne exprimăm ferm dezaprobarea plenară a acestei tentative de centralizare arbitrară, precum și a insinuărilor nejustificate ale unor oficiali din Ministerul Finanțelor la adresa APL”, declară liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

„În calitate de președinte al Platformei Demnitate și Adevăr și candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, mi-am expus clar prioritățile în vederea descentralizării puterii locale și a acordării mai multor atribuții de ordin financiar, notarial și de alt gen primăriilor din comunitățile noastre și, împreună cu fracțiunea Platformei DA în Parlamentul țării, am obținut ca taxele locale ale persoanelor fizice să rămână în bugetele locale.

Astfel, deja în acest an bugetele locale au fost completate cu peste 640 milioane de lei în beneficiul cetățenilor și dezvoltării comunităților din care fac parte. Am inițiat demersurile necesare în vederea păstrării în bugetele locale a unei părți considerabile a resurselor provenite din taxele și impozitele plătite de agenții economici locali și vom insista în continuare asupra implementării principiului descentralizării reale, eficiente, benefice oamenilor, comunităților locale și țării.

Suntem solidari cu CALM, și condamnăm încercarea guvernării lui Igor Dodon de a limita libertatea APL prin plafonarea sau anularea taxelor locale, o acțiune provocatoare, contrară Constituției și angajamentelor internaționale ale țării în domeniul autonomiei locale.

Acest proiect de așa-zisă politică fiscală este manifestarea unei abordări autoritare, dar și lipsite de viziune, de suport analitic serios, de o evaluare obiectivă a situației și va conduce la o degradare periculoasă a situației economice și așa precară a comunităților noastre.

Nicio localitate nu va putea să prospere în condițiile în care bugetele locale vor fi lipsite de resurse, iar cetățenii și mediul de afaceri nu vor beneficia de servicii publice și condiții decente de activitate și de trai. Plafonarea sau anularea taxelor locale în formula propusa de Ministerul Finanțelor servesc de fapt în exclusivitate holdingurile și agenții economici monopoliști.

Noi considerăm că piatra de temelie a dezvoltării comunitare este descentralizarea, atragerea investițiilor în localități, crearea locurilor de muncă bine plătite și a unui mediu favorabil pentru agenții economici locali. În acest context, inițiativa guvernării Dodon de plafonare a taxelor locale ar crea o inechitate toxică pentru agenții economici la nivel local prin simplul fapt că ar egala contribuțiile tuturor: și ale agenților economici mari și monopoliști, și ale celor mici și mijlocii. Considerăm că stabilirea mărimii taxelor locale este competența exclusivă a APL, reieșind din specificul fiecărei activități antreprenoriale.

Practicile internaționale pozitive în domeniul descentralizării și consolidării autonomiei locale din țările UE indică clar că modul de finanțare a APL și, respectiv, accesul lor la fonduri investiționale și de dezvoltare este incomparabil mai larg, nu este în niciun caz politizat și conform prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale.

Este cât se poate de limpede că plafonarea sau anularea taxelor locale va afecta esențial capacitatea APL de a atrage investiții și de a asigura contribuții la proiecte investiționale – acestea prevăd de regulă o contribuție locală de 10-50% din valoarea investiției.

Platforma DA atenționează, de asemenea, că și anularea taxei rutiere și includerea acesteia în accize va genera mai multe riscuri printr-o centralizare evidentă pentru că taxa respectivă nu va mai fi vărsată în bugetul local, iar gestionarea Fondului Rutier din contul căruia era finanțată mentenanța și construcția drumurilor locale va deveni imprevizibilă.

Reieșind din cele expuse și exprimându-ne îngrijorarea pentru repercusiunile aplicării unei politici fiscale incompetente și lipsite de predictibilitate, în calitatea mea de președinte al Platformei DA și candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, solicit retragerea proiectului respectiv spre a fi consultat la modul real, și nu mimat, cu reprezentanții societății civile, cu mediul de experți si ai CALM, restabilindu-se astfel un dialog instituționalizat. Totodată, cer să se renunțe imediat la plafonarea și anularea taxelor locale. Solicit elaborarea unor mecanisme clare de finanțare a lucrărilor la drumurile publice locale și includerea unor măsuri concrete și reale de consolidare a bugetelor locale în politica fiscală pentru anul 2021.

Ne adresăm către întreaga clasă politică, deputații actualei legislaturi, de a interveni ferm în apărarea legitimă a drepturilor și intereselor comunităților noastre locale și ale APL. Republica Moldova va fi un stat prosper numai atunci când vor prospera comunitățile locale, bucurându-se de resurse substanțiale proprii și libertatea de a activa și găsi soluții viabile pentru fiecare localitate în parte!

În încheiere, profit de ocazie pentru a transmite public un mesaj lui Igor Dodon, aflat pe ducă. Îl somez să renunțe la acest șantaj electoral și să nu mai pună nici un fel de presiune pe aleșii locali în această campanie electorală, mai ales pe primarii aleși ai comunităților noastre. Aceștia trebuie sprijiniți în a găsi soluții pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare a comunităților.

Sunt cel care i-am sprijinit și îi voi sprijini în demersul lor și tot eu, în calitate de președinte al Republicii Moldova, îi voi apăra de orice fel de abuz politic sau de altă natură, ajutându-i, totodată, în procesul de înfrățire a localităților lor cu localități din România și din alte state europene.

Fără comunități locale puternice, cu autonomie extinsă, drumul Moldovei către bunăstare va fi extrem de dificil. Iată de ce, reforma administrativă trebuie asumată cu maximă responsabilitate” spune Năstase.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine