Astăzi, a avut loc ședința Comisiei Electorale Centrale din 26 septembrie 2020. În cadrul acesteia s-au discutat două subiecte. Este vorba despre deschiderea secțiilor de votare pentru cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare și despre deschiderea secțiilor de votare pentru cetățenii din Stânga Nistrului.
Prin hotărârea parlamentului, alegerile președintelui au fost stabilite pentru 1 noiembrie 2020. Secțiile de votare se constituie cu cel puțin 35 de zile înainte de ziua alegerilor, respectiv data-limită este 27 septembrie, inclusiv.
Comisia Electorală Centrală va deschide 42 de secții de votare în Stânga Nistrului, municipiul Tighina și unele localități ale raionului Căușeni pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.
Totodată, în cadrul ședinței de astăzi, CEC a decis deschiderea a 139 de secții de votare peste hotare pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Anterior, CEC propusese deschiderea a 202 secții în afara țării, cu o majorare semnificativă a numărului de secții în Federația Rusă.
În conformitate cu Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, decizia despre organizarea secțiilor de votare trebuia luată de CEC până astăzi.