Maratonul #NeamPornit #Protejați: călătorește prin Moldova și câștigă un coș plin cu produse locale

Neampornit_Kaufland_POST

Campania națională de relansare a turismului continuă cu un nou concurs. Cunoscutul retailer german Kaufland se alătură maratonului #NeamPornit #Protejați – o activitate importantă în cadrul acțiunii de promovare a turismului local și a călătoriilor responsabile. Acesta îndeamnă participanții să descopere noi destinații turistice din Republica Moldova consumând produse locale. Regulamentul și premiile puse la bătaie în concurs au fost anunțate pe 17 septembrie în cadrul unui eveniment online.

Rodica Verbeniuc, directoare generală, Agenția de Investiții: „Ne bucurăm nespus de mult că #NeamPornit #Protejați nu doar a generat o seamă de inițiative conexe de promovare a turismului local, dar și a găsit susținători foarte notorii, de mare anvergură din rândul sectorului privat. Aceștia s-au raliat pentru a adăuga valoare și impact campaniei, lansând promoții cu premii valoroase, care au motivat și apreciat setea de călătorii protejate a cetățenilor noștri”.

Maratonul continuă cu un nou concurs, lansat de Kaufland Moldova, retailer care susține producătorii și furnizorii autohtoni, dar și călătoriile protejate prin țară. Astfel, îndeamnă maratoniștii să se bucure de peisajele toamnei, organizând picnicuri în strictă conformitate cu normele sanitare și cu deciziile Comisiei Naționale de Sănătate Publică în vigoare.

Cristina Aramă, manageră PR, Kaufland Moldova: „Doritorii de a intra în concurs trebuie să facă o poză la picnic într-o zonă turistică și să o posteze pe Facebook sau Instagram cu hashtag-urile: #neampornit, #kauflandmoldova, #produsînmoldova, #protejați. Astfel, au șansa să câștige unul dintre cele 10 coșuri pline cu produse locale din partea Kaufland”.

Potrivit regulamentului, câștigătorii vor fi selectați în mod aleatoriu în data de 8 octombrie. Pentru detalii, doritorii de a participa la concurs pot accesa Ghidul Maratonului.

Până la momentul actual, campania #NeamPornit a adunat circa 12 000 de urmăritori pe rețelele de socializare. Unica hartă a atracțiilor turistice însumează circa 700 de locuri. În topul celor mai vizitate atracții menționate pe rețele de socializare se numără: Lacul cu nuferi și ZooClub de la Bardar, Rezervația „Prutul de Jos”, Orheiul Vechi, Țâpova, Defileul Duruitoarea, Hanul lui Hanganu, Gagauz Sofrasi, Mănăstirea Frumoasa și Lacul Stânca-Costești.

Campania #NeamPornit a fost inițiată de Agenția de Investiții și are scopul de a promova și a susține relansarea graduală a turismului autohton prin respectarea măsurilor de protecție necesare pentru a preveni răspândirea COVID-19.

Pentru mai multe informații despre inițiativele campaniei, urmăriți pagina de Facebook NeamPornit sau pagina web www.neampornit.map.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine