Parlamentul European a publicat recent o rezoluție care conține o serie de sancțiuni aplicate președintelui Belarusului, Aleksandr Lukașenko. În același document a fost inclus și apelul către organizațiile internaționale de a investiga otrăvirea lui Navalnîi.
În rezoluția adoptată azi cu 574 de voturi pentru, 37 împotrivă și 82 de abțineri, Parlamentul European nu recunoaște rezultatele oficiale ale „așa-numitelor alegeri prezidențiale” din Belarus din 9 august, deoarece aceste alegeri au avut loc cu „o serie de încălcări flagrante a tuturor standardelor internaționale”. Odată cu expirarea mandatului de președinte al lui Alexandr Lukașenko pe 5 noiembrie, Parlamentul European (PE) nu-l va mai recunoaște ca președinte al țării. De asemenea, parlamentarii europeni susțin cerințele cetățenilor belaruși cu privire la organizarea noilor alegeri prezidențiale libere și corecte, care să aibă loc cât mai curând posibil sub supraveghere internațională.
PE condamnă violența aplicată de către autoritățile belaruse în timpul protestelor pașnice. În aceeași ordine de idei, parlamentarii europeni solicită sancțiuni împotriva persoanelor responsabile pentru falsificarea rezultatelor alegerilor și pentru represiunea violentă din Belarus, inclusiv împotriva președintelui Lukașenko. De notat este că majoritatea belarușilor o consideră învingătoare la alegerile prezidențiale din 9 august pe Svetlana Tihanovskaia.
Într-o altă rezoluție votată azi cu 532 de voturi pentru, 84 împotrivă și 72 de abțineri, Parlamentul condamnă cu fermitate încercarea de otrăvire a politicianului rus Aleksei Navalnîi. Textul menționează că otrava aparține „grupului Novichok”, care poate fi dezvoltată doar în laboratoare militare și nu poate fi achiziționată de persoane private, ceea ce implică cu tărie că autoritățile ruse au fost în spatele operațiunii. Deputații europeni subliniază că tentativa de asasinare a lui Navalnîi face parte dintr-un efort sistemic de reducere la tăcere a vocilor anti-Kremlin din Rusia, în special în vederea influențării alegerilor locale și regionale din Rusia din 11-13 septembrie. Cazul lui este doar un exemplu al unei politici agresive prin care se încearcă eliminarea din viața politică a oamenilor din opoziție.
Textul rezoluției face referire și la inițierea unei anchete internaționale împotriva Rusiei asupra cazului lui Navalnîi și presupusele încălcări ale angajamentelor internaționale în domeniul armelor chimice.