Vrei să cunoști mai bine limba engleză? Comunitatea FLEX te invită la un eveniment de pregătire pentru testul TOEFL

97133963_3248951791781753_4316974351942418432_o

Ești elev la liceu și vrei să pleci peste hotare să îți continui studiile? Atunci cu siguranță trebuie să susții unul dintre examenele internaționale de cunoaștere a limbii engleze. Comunitatea FLEX Alumni Moldova te invită, în acest context, la un eveniment de pregătire pentru testul de limbă engleză TOEFL.

Evenimentul va avea loc joi, pe 17 septembrie, la ora 17.00 și va decurge în limba engleză. O atenție deosebită va fi îndreptată către anumite tips & tricks care îți vor fi utile. De asemenea, vei afla cum te poți înregistra, cum să te pregătești de testare eficace, unde să găsești resurse gratuite și eficiente, precum și despre beneficiile examenului TOEFL.

Toată această informație va fi oferită de către Cătălina Țurcanu, FLEX Alumna ‘13. Cătălina a reușit la doar 25 de ani ai săi să conducă propria școală de limbă engleză, iar acum s-a specializat în alte proiecte educaționale. Mai mult decât atât, aceasta vorbește fluent șase limbi și a vizitat aproape 50 de țări, lucru ce a determinat-o să își deschidă propriul vlog de călătorii.

Evenimentul are locuri limitate, așa că nu ezita să te înregistrezi până în data de 16.9.2020, ora 23.59.

Te poți înregistra AICI.

Comunitatea FLEX Alumni are peste 25 de ani la noi în țară, fiind parte componentă a programului de schimb intercultural FLEX. Programul FLEX este finanțat de guvernul Statelor Unite și își propune să promoveze respectul pentru diversitatea culturală, să ofere oportunități de dezvoltare personală și să se angajeze în servicii comunitare, precum și să îmbunătățească înțelegerea reciprocă între țările noastre, permițând tinerilor din Eurasia să aibă posibilitatea de a simți pe propria piele modul de viață al SUA pentru un an academic, precum și de a-i ajuta pe americani să învețe despre țările lor de baștină.

Înregistrarea la program pentru anul 2021/2022 o poți face până în data de 15 octombrie. Pentru aceasta trebuie să completezi acest formular.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine