Cu ce fel de substanță ar fi fost otrăvit Navalnîi și cât de periculoasă este aceasta

media_159828099401383600
Foto:realitatea.md

În data de 24 august, clinica Charité din Berlin, unde este internat actualmente Aleksei Navalnîi, a anunțat că politicianul a fost otrăvit cu o substanță din grupul „inhibitorilor de colinesterază”. Substanța concretă nu a fost încă identificată, iar opozantul rus se află în comă indusă și este tratat cu atropină. Portalul de știri Meduza.io punctează anumite caracteristici ale acestei substanțe. Este oare aceasta ceva de genul substanței „Noviciok”?

Ce reprezintă inhibitorii colinesterazei?

Inhibitorii colinesterazei reprezintă un grup de substanțe utilizate în medicină pentru ameliorarea simptomelor demenței, care apar de exemplu în cazul bolii Alzheimer. Aceștia afectează nivelul acetilcolinei, substanță importantă în transmiterea semnalelor între celulele nervoase.

Astfel, grupul de substanțe este folosit în medicină, deși în mare parte acestea se regăsesc în elaborarea pesticidelor. Cei mai puternici inhibitori ai colinesterazei pot avea aplicații militare, cum ar fi gazul Sarin, VX sau deja celebrul Noviciok, utilizat în otrăvirea lui Serghei Skripal în Salisbury, Marea Britanie.

Ce se întâmplă în cazul otrăvirii cu această substanță?

Substanțele cresc nivelul acetilcolinei, iar pentru că aceasta stimulează puternic receptorii celulelor nervoase, este perturbată funcționarea sistemului nervos.

În consecință, bătăile inimii încetinesc, se eliberează multă salivă, apar lacrimile și transpirația, se eliberează flegma, au loc urinări, diaree, vomă. În cazuri grave, persoana poate fi paralizată, are convulsii, nu poate respira și apare coma, iar în final, poate chiar să moară.

Cum aceste substanțe pătrund în organism?

În principiu, în orice mod, deoarece acestea pot fi inhalate, pot intra în corp prin ochi, piele și tractul gastro-intestinal, iar simptomele pot apărea în câteva secunde, minute sau ore după ingerarea substanței.

De ce pentru depistarea substanței a fost nevoie transportarea lui Navalnîi în Germania?

Meduza.io spune limpede că „nu știm”, dar și mai clar este alt lucru: „Ministerul Sănătății din Omsk a raportat că au efectuat un studiu asupra otrăvirii cu inhibitori de colinesterază și nu au găsit nimic, dar despre ce fel de test vorbim nu este clar”.

Pentru identificarea substanței, portalul de știri menționat mai sus precizează că „nu fiecare laborator este dotat cu echipament corespunzător pentru a detecta astfel de substanțe, iar spitalul din Omsk, cel mai probabil, a fost în această situație.

Prin urmare, în cazul în care nu se știe dacă persoana a contactat cu substanța periculoasă, iar investigațiile de laborator nu pot fi efectuate, medicii de obicei sunt sfătuiți să monitorizeze simptomele.

Și, se pare, Navalnîi a avut câteva simptome caracteristice. Este adevărat, putem vorbi despre acest lucru doar în baza rapoartelor media, care încă nu pot fi considerate 100 % fiabile”.

Este posibilă vindecarea persoanei otrăvite cu această substanță?

De obicei – da, dar poate fi foarte complicat. Pacientul necesită nu numai terapie activă de susținere (de exemplu, adesea, ventilație artificială), ci și antidoturi, cum ar fi atropina (pe care o primește Alexei Navalnîi) și pralidoxim.

În cazuri mai severe, atropina se administrează în doze mari pe parcursul mai multor zile. Totodată, medicii prescriu diazepamul pentru ameliorarea convulsiilor, dar chiar și pentru păstrarea abilităților cognitive ale persoanei.

În cazul otrăvirii cu organofosfat, prognosticul este relativ bun. În unele cazuri, se știe că o persoană se recuperează în două sau trei săptămâni, dar, în acest caz, cineva poate dezvolta consecințe pe termen lung – cum ar fi tulburări de memorie, vorbire lentă, tremurări ale mâinii.

Iar otrăvirea cu substanțe folosite de armată poate fi mai dificil de tratat și în general poate duce la un curs mai periculos al bolii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine