(foto) Tinerii pot participa la un atelier dedicat limbii române. Care sunt condițiile concursului „Simpozionul Național”

Foto:edu-news.ro

„Simpozionul Național” este un manifest de pledoarie pentru limba maternă – Limba Română. În contextul digitalizării accelerate și a impunerii tehnologiilor informaționale în viața cotidiană, comunicarea „vie”, fluidă și directă este pusă sub semnul unor constrângeri, iar tânăra generație poate contribui substanțial la îmbunătățirea situației.

Este important să manifestăm o atitudine conștientă pentru perpetuarea valorilor străbune, în mod special pentru limba română. Prin intermediul activităților din cadrul simpozionului, organizatorii și partenerii își propun să redimensioneze importanța limbii literare în comunitatea educațională, locală, cât și în mediul online.

Obiectivele activității:

# valorificarea Limbii Române culte în rândul elevilor, părinților și a cadrelor didactice;
# formarea atitudinii conștiente pentru limba română – limbă maternă;
# popularizarea limbii române prin creație literară și artistico-plastică.

Participanții la atelier vor semna neapărat lucrările (nume, prenume, localitatea) și le vor expedia în format electronic la adresa recomandată: revistaclipa55@gmail.com.

La finele atelierului, participanții vor obține diplome de excelență „Promotor al Limbii Române”. De asemenea, nu se vor oferi locuri (I, II, III), de aceea este încurajată participarea tuturor. După încheierea atelierului, borderourile de totalizare (informația rezumativă) și lucrările participanților vor fi publicate în grupurile de Facebook. De asemenea, se vor mediatiza totalurile atelierului în cadrul unui reportaj TV – „Cine vine la noi”, Postul Public de Televiziune Moldova 1, precum și în cadrul emisiunii „Ora Copiilor”, Radio Moldova.

Lucrările originale vor fi publicate în „Clipa” – revista tineretului talentat (Bujor, Hâncești) și „Pro Educație Dondușeni” (Dondușeni).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine