„Un fel de BAC la domiciliu cu camere de filmat.” O tânără din Moldova povestește cum are loc un concurs online pentru elevi în Germania

Acum doi ani, Andreea Surugiu se muta, împreună cu familia sa, în Germania, în orașul vestic Mülheim an der Ruhr. Mutarea i-a schimbat cursul vieții și o provoacă în continuare să îmbrățișeze schimbări, la câteva mii de kilometri distanță de prietenii și stilul de viață de acasă, de orele de la Gheorghe Asachi și lecțiile de după școală de la Alianța Franceză.

„Germania m-a adoptat frumos. Este familia ce oferă o a doua viață unui copil părăsit. Locuiesc în Germania de Vest, foarte aproape de Olanda, Franța, Luxemburg. Bundesland-ul se numește Nordrhein-Westafeln, centrul industrial al Europei. Mi-am găsit un loc frumos, m-am pierdut prin mulțime, mi-am șlefuit accentul. Aici am găsit ce-mi lipsea acasă, poate și mai mult. Am găsit siguranță. Mai ales acum, în timp de pandemie, sunt sigură că acolo există cineva care are grijă de mine, de noi. Zi de zi își dau întâlnire mai marii oameni ai științei cu conducătorii de stat. Cei din urmă se supun «executând ordinele». Toți sunt relaxați știind că sistemul va lucra pentru bunăstarea tuturor. Nici supraveghetorii economiei germane nu sunt lăsați la o parte. Pe alocuri, «interesele» lor se bat cap în cap cu cele ale virusologilor. Însă nici vorbă de colaps. Mereu găsesc soluții ce împlinesc ambele părți”, ne-a povestit Andreea despre cum stau lucrurile în Germania pe timp de pandemie.

Pandemia a prins-o într-o perioadă intensă de studiu. Mai exact, Andreea se pregătea de un concurs la chimie. „Deja știam că am trecut prima etapă a concursului de chimie la care participaseră peste 4 000 de elevi. 700 au fost invitați la etapa a doua a concursului, care trebuia să se desfășoare pe 18 martie la Münster.”

În acest timp, Andreea povestește că situația pandemică se agrava pe zi ce trecea, iar Germania devenise unul dintre punctele roșii de pe hartă, mai concret – regiunea în care locuiește (dat fiind fluxul mare de oameni). „Vizita la Münster se anulase. Urma să rezolv subiectele singură în școală. Era de înțeles. Nu am disperat. Număram zilele în descreștere până la ziua cea mare, 18 martie, când trebuia să fiu eliberată de la școală pentru concurs. Aveam emoții deja. Le număram în creștere.”

Raportul pandemic era critic. Germania devenise țara cu cele mai multe infectări după Italia. De vină era Nordrhein-Westfalen. Predomina panica. Pe 16 martie, ministrul de învățământ a ordonat închiderea școlilor și grădinițelor. Carantină totală.

„Odată cu acest ordin, a dispărut și posibilitatea de a participa la concurs. Dar nu eram singură în poveste. Toți trăiau aceeași dramă. Seara am primit o notificare – subiectele vor fi trimise participanților personal. Ușurare. A fost dată o limită de timp. Subiectele erau… exotice, complicate. Le-am trimis.”

Între timp, hârtia igienică, făina și orice fel de produse dezinfectante erau de negăsit nu numai în magazinul de la colț, ci în întreaga Germanie, în întreaga Europă. Colaps în industria de producere a măștilor și produselor de dezinfecție. „Oamenii erau gata să plătească 18 euro pentru o mască. Toți se temeau de o criză alimentară provocată de închiderea hotarelor. Nici vorbă de deschiderea școlilor după vacanța de Paște”, ne-a mai povestit tânăra.

Regulamentul de participare prevedea conectarea a două camere video

„Pe 27 mai, primisem notificarea cum că m-aș fi fost calificat pentru runda regională. Eram a treia pe Bundesland. De regulă, cei calificați s-ar fi întâlnit într-o locație pentru trei zile, unde ar fi ascultat prezentări tematice de la oamenii meseriei pe lângă examenul propriu-zis. Nu a fost să fie. Cele trei zile s-au transformat în trei ore. Unde? Acasă. Online. Cum? Direcția organizatorică a cumpărat o autorizație de folosire licențiată a aplicației Zoom. Ne-a fost asigurată păstrarea datelor personale (un subiect pompos în Germania). Ne-a fost trimis linkul personalizat de accesare a «camerei» de meeting.

Regulamentul de participare prevedea conectarea a două camere video poziționate opus – una din față, alta din spate cu vedere la spațiul lucrativ. Înainte de începerea concursului ne-au fost verificate obiectele ce le avem la dispoziție prin intermediul camerei video pentru a nu trișa. În chat-ul meeting-ului a fost trimisă la ora 15.00 parola ce deschidea documentul cu subiectele. Aveam trei ore la dispoziție pentru peste 40 de subiecte clasate după șase tematici.

A fost stresant. Mult mai stresant decât de obicei (cel puțin pentru mine). Sentimentul de acasă nu mă ajuta deloc, ba mai mult, înrăutățea situația. După circa o oră și jumătate era vizibilă lipsa mea de concentrație. Subiectele erau mult mai grele decât în runda precedentă. Era și de așteptat. Subiectele nici nu atingeau materia școlară. Era nevoie de o pregătire ambițioasă. Ca de obicei, m-am agitat trecând cu vederea peste titluri, formule, subiecte. Apoi m-am calmat văzând tot mai mulți termeni cunoscuți. Pe parcurs, pierdusem noțiunea timpului. Nu era nimeni care să anunțe scurgerea jumătăților de oră, iar camerele fixate pe mine nu destindeau atmosfera. Mă simțeam ca la BAC la domiciliu. Mai existau participanți ce nu deconectau microfonul. Puteam auzi orice foșnitură sau scăpare de pix amplificată datorită microfonului. Mai mișcam mâna din reflex, fără să calculez că în spatele meu se afla telefonul cu cameră. A căzut. Mă străduiam să nu fac mișcări ce ar putea trezi suspiciunile observatorilor. Aveam nevoie de aer curat, dar nu puteam deschide geamul din cauza furtunii. La expirarea celor trei ore, mai aveam câteva minute la dispoziție ca să scanăm rezolvările și să le încărcăm pe un link specializat. Acțiunile trebuiau să se petreacă în fața camerei. Puțină bătaie de cap. Dar am reușit. În sfârșit, puteam să părăsesc meeting-ul.”

În ciuda dificultăților, tânăra s-a clasat pe locul 6 pe Germania de Vest.

„A fost o experiență stranie ca într-un film științifico-fantastic despre sfârșitul lumii. Agitată, deoarece conexiunea internetului și funcționalitatea dispozitivelor nu depind de tine, dar iluminată, deoarece realizezi că viața are o mare diversitate de planuri pentru tine și că flexibilitatea este o calitate valoroasă. După această experiență, aș vota absolut contra digitalizării sistemului de învățământ – un «nu» mult mai decisiv decât înainte de pandemie.”