Aleg cariera IT. Anastasia Șerșun: „Dacă vrei să ajungi undeva, trebuie cel puțin să încerci”

Anastasia Sersun

Parcurgem o transformare digitală fără precedent, o perioadă care presupune livrarea de soluții inovative adaptate necesităților umane. Ecosistemul IT are un ritm de dezvoltare atât de accelerat, încât a devenit indispensabil în toate sferele vieții, precum educația, comunicarea, afacerile, comerțul, medicina, serviciile bancare. În prezent, tehnologiile informaționale captează tot mai mult atenția tinerilor, iar cei care deja dețin un job în această sferă de activitate afirmă că le place enorm și le oferă beneficii importante precum stabilitate financiară, condiții foarte bune de muncă, oportunități sigure de creștere profesională.

Anastasia Șerșun este Software Developer în cadrul companiei Codefactory, unde activează deja de 6 ani. A venit aici să își urmeze visul imediat după încheierea studiilor universitare. Pasiunea față de domeniu și încrederea în propriile forțe a crescut odată cu experiența, cunoștințele noi acumulate și provocările soluționate. 

Anastasia Șerșun, Software Developer, Codefactory: Este un proces continuu de învățare, chiar și după câțiva ani eu oricum urmez anumite cursuri, studiez, citesc, probabil fiecare care are o astfel de carieră este mereu în continuă dezvoltare.”

Chiar dacă avea un calculator încă de când era mică, interesul și atracția față de tehnologiile digitale au prins contur pe băncile facultății, captivând-o într-un mod surprinzător. Din acel moment, a înțeles că poate să facă foarte multe lucruri explorând acest domeniu, dar mai ales să fie în pas cu era digitală și chiar să facă parte direct din ea.

Anastasia Șerșun, Software Developer, Codefactory: A început să îmi placă deja când am intrat la facultate, când am înțeles că totuși este mult mai interesant decât mă așteptam, poți face mult mai multe chestii decât îmi imaginam și probabil cu timpul a început să crească pasiunea spre IT.

Zi de zi, Anastasia generează soluțiile cerute de clienți, utilizând limbajele de programare Java și Scala. Uneori, însă, rezolvarea taskurilor profesionale presupune mai multă implicare, iar pentru a găsi cea mai potrivită cale, citește și se informează continuu, iar răspunsul nu se lasă mult timp așteptat.

Motto-ul care a ghidat-o încă de la începutul carierei sale este Dacă vrei să ajungi undeva, trebuie cel puțin să încerci”. Astfel îi îndeamnă și pe tinerii care își doresc să urmeze calea tehnologiilor moderne, fie un job în calitate de developer, tester sau orice altceva din domeniul IT, să exploreze aceste opțiuni și să perseverenți în încercările lor.

Anastasia Șerșun, Software Developer, Codefactory: Sunt foarte multe cursuri pentru începători, care ar putea să arate dacă îi este interesant persoanei să programeze sau să facă web design. Dacă cineva deja a început niște pași în carieră și se simte foarte nesigur de cunoștințele sale, atunci sugerez să candideze pentru un stagiu de practică. Acum în Chișinău sunt foarte multe companii care oferă un internship, unde un profesionist te ajută să accesezi și tu acest domeniu și cred că aceasta este foarte fain. Când eu eram studentă, aceste  programe practic nu erau și cred că e o oportunitate de care trebuie să profiți neapărat.

Acest material a fost realizat în cadrul Campaniei de promovare a Carierei IT, implementată de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei prin intermediul Proiectului TEKWILL. 

Campania de promovare a Carierei IT, desfășurată de ATIC începând cu anul 2012, își propune să comunice tinerilor care sunt oportunitățile și avantajale pe care le generează activitatea în domeniul IT. Campania încurajează tinerii să afle mai multă informație despre profesiile și oportunitățile din IT, demontând stereotipurile existente și promovând istoriile unor profesioniști care inspiră. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine