Philip Morris Moldova: cum să adaptezi afacerea la noile realități și să fii alături de echipă

main

Pe timp de carantină, mai multe companii și-au adaptat procesul de lucru pentru ca angajații să aibă posibilitatea de a-și realiza sarcinile eficient, de la distanță. Philip Morris este una dintre puținele companii de pe piață care s-a remarcat datorită integrării inovațiilor în procesul de afaceri, dar și în lucrul cu angajații. Mai bine de două săptămâni, echipa Philip Morris activează de acasă și utilizează un șir de instrumente digitale în scopul eficientizării randamentului. În același timp, compania își susține angajații prin intermediul întâlnirilor virtuale cu doctori, psihologi și alți specialiști.

Microsoft Teams – oficiul virtual al angajaților

Până la perioada de carantină, echipa Digital a companiei Philip Morris Moldova a început testarea unei noi platforme de lucru – Microsoft Team – care permite angajaților să își planifice în mod productiv sarcinile și să creeze grupuri de lucru asupra unor proiecte separate. De asemenea, platforma permite menținerea legăturii cu colegii, indiferent de locul în care aceștia se află, fizic, prin intermediul apelurilor audio sau video și chaturilor.

Uliana Sidorenco, supervizor al departamentului Digital: „Odată ce am început lucrul la distanță, echipa IT a asigurat într-o perioadă extrem de scurtă funcționalitatea MS Teams pentru toți angajații din filialele regionale ale Philip Morris. A fost un proces complex, dar pentru că s-a lucrat operativ și rapid, noi – consumatorii finali – nu am sesizat această schimbare. Datorită tranziției la MS Teams, acum este mult mai ușor să menții colaborarea cu colegii, să coordonezi proiectele și să păstrezi legătura cu echipa. Desigur, unora le este dor de oficiul iubit, de monitoare și de comunicarea vie cu colegii, dar pot să spun că întreaga companie s-a adaptat foarte rapid la noile condiții de lucru, iar în MS Teams pot fi organizate chiar și activități de grup pentru a întări spiritul de echipă”.

Instruiri și traininguri online

Pentru a descoperi mai multă informație despre misiunea companiei, dar și despre produsele fără fum, angajații au posibilitatea să participe la conferințele online, care sunt organizate de specialiștii responsabili de știința din spatele produselor Philip Morris International. Pe platforma Microsoft Teams au loc prezentări la care poate lua parte orice angajat. Suplimentar, au fost create traininguri online dedicate științei produselor inovative ale companiei.

Discuții online cu experți

Ce este un coronavirus de tip nou – mituri și fapte reale, cum să te protejezi pe tine și familia ta? Aceste întrebări îi apar acum fiecărui locuitor al Moldovei și nu doar. Iată de ce managementul companiei a invitat la o discuție virtuală un doctor care a răspuns la toate întrebările angajaților legate de COVID-19. Seria de conferințe online, organizate săptămânal de Philip Morris, a continuat cu un specialist în sănătatea mentală. Expertul a venit cu sfaturi despre cum putem depăși mai ușor starea de neliniște și să găsim echilibrul de care avem nevoie în viața de zi cu zi.

Elena Cojocari, senior Departamentul People and Culture: „Această inițiativă a fost lansată de către Departamentul People and Culture în filialele regionale ale companiei noastre, vorbim aici despre reprezentanțele din Ucraina, Moldova, Armenia și Georgia. Oamenii reacționează diferit la situația dificilă din această perioadă și, în special, la necesitatea de autoizolare. Un sfat sau o simplă discuție cu specialiști din domeniul vizat este foarte importantă și utilă acum. Ne străduim prin toate modalitățile să susținem oamenii noștri și spiritul de echipă, iată de ce vom continua să mai organizăm discuții cu experți. De asemenea, organizăm întâlniri virtuale cu managementul companiei pentru ca angajații să cunoască toate măsurile și deciziile luate în perioada carantinei”.

Acces liber la filme și canal distractiv pe Telegram

Ce să faci în timpul liber, ce activități să practici cu familia sau copiii? Aici soluții au propus înșiși angajații companiei, care au creat un canal pe Telegram – For People. Pe platforma creată sunt publicate informații despre activitățile care pot fi practicate fără a ieși din casă. De exemplu, aici sunt distribuite aplicații online de fitness, tururi virtuale la muzee și programe distractive pentru copii. De asemenea, angajații au lansat propriul show virtual, prin intermediul căruia povestesc ultimele noutăți ale companiei și publică pozele angajaților făcute în „oficiile de acasă”. Mai mult, angajaților le-a fost deschis accesul la un site de filme online.

Elena Naumenko, director Philip Morris Moldova: „Susținem măsurile introduse în scopul prevenirii răspândirii infectării cu coronavirus. După anunțarea «codului roșu» am trecut la regimul de lucru la distanță. Sunt bucuroasă că am reușit să ne redirecționăm rapid, și nu doar în ceea ce ține de realizarea sarcinilor de rutină, dar și de adaptarea procesului de afaceri la noile realități și menținerea comunicării cu echipa”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine