În noua ediție a educației financiare vei afla despre creditele de consum. Înainte de toate, trebuie să știi că un credit te responsabilizează, îți dezvoltă abilități despre care nici nu știai, întrucât înveți să-ți gestionezi rațional bugetul personal.
Probabil ai auzit istorii despre experiențele neplăcute ale persoanelor care au contractat un credit. Aici nu e vorba doar de instituțiile de creditare care promovează clauze înșelătoare în contracte, dar și de oamenii care nu citesc prevederile contractuale, nu adresează întrebări consultantului și nu negociază. În această ediție, vei afla cum să nu cazi în plasa prestatorilor necinstiți de servicii financiare și cum să-ți aperi drepturile chiar și atunci când ai contractul semnat.
Dacă nu citești contractul, nu analizezi la rece situația ta financiară, mizezi pe onestitatea organizației de creditare, te poți afla în situația de a nu face față la rata dobânzilor – fie din cauza că ai realizat că ai fost mințit, fie nu ți-ai evaluat obiectiv venitul și posibilitățile tale de a efectua la timp plata.
Tu, în calitate de consumator de servicii și produse financiare,pe lângă obligațiuni, ai și drepturi. Iar în cazurile în care drepturile tale au fost încălcate, te poți adresa Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. Specialiștii îți vor oferi ajutor și consultanță profesională, iar situația cu care te confrunți va fi soluționată în condițiile legii.
Mai multe informații află din interviul de mai jos.
Nu ezita să citești și să adresezi întrebări. Sunt banii tăi, de aceea nu te grăbi să iei o decizie ghidată de emoții. Riști să te confrunți cu experiențe neplăcute, bani cheltuiți și timp pierdut.
„Știai că?”
# Dacă nu ești satisfăcut de serviciile prestate de Organizațiile de Creditare, e bine să știi că ai dreptul în termen de 14 zile să anulezi contractul.
# În ultimii trei ani, din numărul total de adresări la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, 90 % dintre cazurileînregistrate se referă doar la clauze abuzive din contract.
# Cu sprijinul APCSP, consumatorii au obținut soluționarea problemei pe cale amiabilă prin reducerea datoriilor de către organizația de creditare, recalcularea penalităților și comisioanelor de întârziere.