Agenda designerilor vestimentari s-a schimbat. Conceptele globale de reducere a deșeurilor, de consum rațional și eficient de resurse, de înlocuire a materiei prime toxice cu cea naturală, fără a dăuna mediului, au ajuns și pe ordinea de zi a creatorilor de modă. Deja există fashion show-uri la care se prezintă, în exclusivitate, ținute create din materiale reciclate. Un exemplu este cea de a 27-a ediție a Kazakhstan Fashion Week 2020, eveniment desfășurat în perioada 29-31 octombrie 2019, care a avut ca slogan: „REduce. REcycle. REuse.” (în traducere, „Reduce. Reciclează. Refolosește.”). Nu sunt indiferenți la mesajele despre „modă sustenabilă” nici designerii autohtoni. Am stat de vorbă cu Evghenii Hudorojcov și Constanzia Yurashko, creatori de modă apreciați la Paris Fashion Week 2020 și London Fashion Week 2020, despre cum își împacă ei creativitatea cu sustenabilitatea, sau altfel zis, creativitatea cu bunăstarea durabilă.
Anna Smolnițchi: Filosofia despre „modă sustenabilă” pune presiune pe voi, oamenii a căror imaginație nu mai stă locului? E ușor să urmați această cale, care presupune consum rațional de resurse, atunci când tendințele modei se schimbă o dată la câteva luni? Cum să produci mai puțin, când tendințele cer întruna colecții noi?
Evghenii Hudorojcov: Nu este o presiune, ci mai degrabă conștientizarea unei realități. Nu ne putem ascunde după deget. Respirăm aer poluat, consumăm hrană de proastă calitate, a devenit și mai simplă comercializarea produselor de proveniență îndoielnică, prin intermediul magazinelor online. Eu sunt împotriva Mass Market-ului, prefer Timeless Fashion, adică moda atemporală. Tendințele cer 4-6 colecții pe an, dar eu lansez doar două. Nu cred în tendințe și refuz să le urmez, pentru că acestea sunt făcute doar ca să se consume cât mai mult. Eu prefer să îmi urmez doar propriul stil.
Constanzia Yurashko: Pentru mine, la fel, „sustenabilitatea” nu este o provocare, deoarece acum patru ani, când mi-am lansat propriul brand, am decis să pun accent pe calitatea produsului. Hainele pe care le creez au o durată de viață mai lungă decât un sezon. Am o viziune care nu ține cont de anotimp sau de tendințele modei. Și apoi, în prezent, nu am nici echipă suficient de mare, astfel încât să pot lansa cel puțin două colecții anual.
Am o atitudine deosebită față de colecțiile pe care le creez, aș spune chiar că sunt autobiografice. De aici și perfecționismul, uneori exagerat, de la etapa în care aleg materia primă și până la cea în care finalizăm campania video sau lookbook-ul. Mă inspiră istoria, de aceea cercetarea acesteia durează. În cazul meu, colecția începe doar atunci când reușesc să mă transpun sută la sută în perioada istorică ce m-a inspirat.
Ulterior, „picur” în fiecare ținută stările și emoțiile pe care le trăiesc zi de zi. Nicio haină nu este produsul unei „întâmplări”. Există o poveste în spatele fiecăreia.
A.S.: Sustenabilitatea presupune materie primă, în principal, naturală, care nu dăunează mediului. Dacă ar fi să trag cu ochiul în depozitul vostru cu stofe, ce aș găsi?
E.H.: În principal, stofe naturale – mătase, bumbac, lână. Dacă vei găsi fibre artificiale, fii sigură, le alegem pe cele non-toxice, de calitate înaltă. Nu folosesc, din principiu, piele sau blănuri.
C.Y.: Deseori folosesc bumbac, in și lână, care s-au vopsit cu substanțe naturale, inclusiv cu pomușoare sau fructe. Lucrez cu fabrici de țesături din Elveția, Marea Britanie, Portugalia și Italia. Atelierele de producere sunt locale, iar 50 % dintre lucrări se efectuează manual. Acest model de business, numit și Slow Fashion, este unul destul de riscant, deoarece necesită mult timp pentru educarea consumatorului în această direcție.
A.S.: Ce faceți cu rămășițele de stofă?
E.H.: Înainte de toate, eu fac tot posibilul ca acestea să nu existe. Elaborez încadrări optime, folosind la maximum stofele pe care le achiziționez, iar puținele rămășițe de stofă le donez unui centru de creație pentru copii. Vreau să mai menționez că sunt adeptul reciclării, transformării hainelor. Îmi îndemn clientele să își refacă rochiile ori de câte ori este posibil. Dintr-o rochie lungă de seară, scurtând-o de 2-3 ori, obții câteva ținute noi. Sau, altfel, faci două rochii – una pentru tine și una pentru fiica ta. Uneori, am o idee fixă – nu mă las până nu folosesc toate peticele rămase. Patchwork, în traducere „cârpeală”, este mereu o idee bună! Dar înainte să mă apuc de lucru, măsor de zeci de ori stofele, ca să mă asigur că nu vor rămâne resturi. Mă gândesc la asta, bineînțeles, pentru că nu-mi doresc să produc deșeuri. Dacă nu se vinde o rochie, o refac și o scot din nou la vânzare.
A.S.: Vorbind despre prezentări de modă, vă felicit pentru participarea la Paris Fashion Week 2020 și London Fashion Week 2020. V-au „tremurat” genunchii? Cum a fost? Cum v-ați simțit?
C.Y.: Îți mulțumesc! Participarea mea la London Fashion Week 2020 a fost o surpriză și pentru mine, deoarece am fost invitată cu doar două săptămâni înainte de eveniment. Puțin mai devreme, am fost invitată să particip la Ones to Watch și Merit Award, concursuri organizate de Fashion Scout London, iar 10 designeri finaliști, inclusiv eu, ne-am prezentat colecțiile la London Fashion Week 2020. Nu a fost o defilare clasică, ce durează câteva minute, ci o prezentare de o oră și jumătate, timp în care ești liber să îți expui colecția și conceptul într-un mod creativ, așa cum îl vezi tu, fie că vorbim de un decor specific sau de un art performance. Oaspeții au avut posibilitatea să interacționeze, personal, cu designerul chiar în timpul prezentării. A fost o experiență unică! Colecția la care țin foarte mult, THE ABYSS, implică stări, emoții, trăiri puternice. Îi mulțumesc Olgăi Streleț, o persoană foarte talentată din Moldova, stabilită de ceva timp la Londra, care a făcut ilustrații pe o coală mare de hârtie chiar în timpul prezentării. Am cucerit publicul, astfel încât impactul și feedback-ul au fost peste așteptările noastre. Chiar și acum, după trei luni de la eveniment, primesc mesaje, articole, ilustrații inspirate din colecție.
E.H.: Eu am primit invitația la Paris Fashion Week 2020 prin Instagram.
A.S.: Prin Instagram? Nu te-ai gândit că poate fi o glumă?
E.H.: La început nu i-am crezut. Apoi, după ce mi-au trimis contractul, m-am gândit că ar fi cazul să mă apuc de lucru. În cinci minute am decis că voi participa, iar în 20 de zile colecția a fost gata. Mă flatează această oportunitate, deoarece nu oricine ajunge la Paris Fashion Week. Produsul trebuie să se deosebească mult de creațiile altor designeri. Cu această ocazie, am încercat ceva nou – am creat rochii mini, iar asta contravine viziunii mele despre ceea ce i se potrivește unei femei elegante. Eu sunt adeptul lungimilor „cuminți”, dar uite că, la Paris Fashion Week 2020, muza m-a dus la o nouă înălțime. Toate ținutele, 15 la număr, au fost negre și mă gândesc să extind această colecție, care apropo, a câștigat titlul de „cea mai bună colecție a serii”. Mă mândresc eu astăzi că sunt primul moldovean care a ajuns cu o colecție „haute couture” în capitala modei? Sigur că da! Vreau eu să mă opresc aici? Sigur că nu!
A.S.: În încheierea discuției, voi reveni la sustenabilitate, mai ales că cele două colecții, prezentate de voi la Paris și la Londra, se încadrează perfect în acest concept. Sunt ținute atemporale, minimaliste, ați creat look-uri laconice și ați folosit stofe naturale. Toate vă reprezintă cu fidelitate și ies din tiparele impuse de tendințele modei. În luna noiembrie, Centrul de Excelență în Design și Tehnologii ZIPhouse, susținut de Asociația Patronală a Industriei Ușoare – APIUS, Universitatea Tehnică a Moldovei și Proiectul de Competitivitate, finanțat de USAID, Suedia și UK Aid, a organizat a patra ediție a conferinței „Moldova in Fashion”. De această dată, speakerii s-au concentrat pe inovație și pe sustenabilitate în industria modei. Acum vine întrebarea. V-a inspirat această conferință?
C.Y.: Pentru mine a fost foarte utilă prezentarea lui Laurenti Arnault, co-fondatorul primei platforme online, dedicată în exclusivitate brandurilor sustenabile pe segmentul high-end, Wardrobe of Tomorrow. Personal, admir această inițiativă pentru că este prima de acest fel. Consider proiectul ca fiind unul foarte curajos. În curând, vom fi și noi prezenți pe această platformă, iar asta mă bucură foarte mult. Am avut ocazia să discut personal cu toți cei patru speakeri internaționali invitați la Moldova in Fashion: Philippe Pourhashemi, Shalev Amnon, Giovanni Ottonello și Laurenti Arnault. Aceștia au apreciat calitatea creațiilor semnate de designerii noștri, iar acesta e un semn bun, zic eu.
E.H.: Această conferință mi-a confirmat că sunt pe calea cea bună. Voi continua să fac Timeless Fashion, consider nociv Fast Fashion-ul sau, altfel spus, hainele cusute după ultimele tendințe, vândute la prețuri mici și liniile vestimentare reînnoite foarte des. Am mai ajuns la concluzia că atunci când faci totul din suflet, nu ai cum să faci rău. Eu țin enorm la calitatea hainei, atât la exteriorul acesteia, cât și la calitatea interiorului ei. Ea trebuie să fie comodă, să fie plăcută la atingere și să nu dăuneze pielii. Îmi place să știu că cei care aleg ținutele EHO se simt bine în ele.
A.S.: Vă mulțumesc mult pentru acest interviu! Cred că admiratorii voștri vor îndrăgi și mai mult creațiile semnate de voi, acum că vor ști cât respect aveți față de ele, față de mediu și, bineînțeles, față de cei care vă poartă ținutele.
* Materialul a fost publicat în Altitude, revista de bord Air Moldova, ediția Ianuarie-Februarie.