(foto) Radu Dumbravă despre noua pictura murală care va inspira chișinăuienii: „Să-i facă să înțeleagă că nu sunt limite în ceea ce realizăm”

pictura murala (1)

Mergem prin Chișinău și numărăm: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8… despre picturi murale este vorba. Le-am numărat pe toate care au fost realizate de Radu Dumbravă. În curând vor fi nouă, pentru că lucrează de cu zor la „Învinge!”, care după spusele artistului are menirea să inspire încredere oamenilor și să-i facă să înțeleagă că nu există limite în ceea ce facem.

Radu spune că această pictură murală este un proiect personal. Ideea a apărut pentru că și-a dorit să facă ceva diferit și deosebit de ceea ce a realizat până acum, adică de la tematică până la compoziție și culoare.

pictura murala (7)

„Astfel, mi-am propus să fac o lucrare care să revitalizeze oamenii după contactul cu ea, să-i umple de energie și să le inspire încredere în ei. În cazul dat, tematica sportului este actuală”, ne zice artistul.

Destinația este peretele de pe stadion, pentru că acesta corespunde ideii avute și, plus la asta, este localizată în așa fel, încât oricine să aibă acces la ea. Este o lucrare deschisă din toate punctele de vedere.

pictura murala (5)

„Lucrez la ea deja de o săptămână și îmi mai ia cam tot atât timp să o finalizez. Muncesc câte cinci ore zilnic, după masă, atunci când peretele începe să fie luminat de soare”, mai explică Radu.

„Învinge!”, căci așa e denumirea lucrării, trebuie să inspire oamenii la lucruri mari, să le inspire încredere și să-i facă să înțeleagă că nu sunt limite în ceea ce facem, indiferent cu ce ne-am ocupa: „Și tot acești oameni să-i inspire și pe alții la rândul lor. La fel cum soarele răsare dimineața și ne încarcă cu energia sa, de asemenea și această lucrare trebuie să încarce privitorul cu căldura sa, ca acesta să meargă și să învingă tot ce și-a propus”, conchide tânărul.

pictura murala (2)

pictura murala (3)

pictura murala (4)

pictura murala (8)

pictura murala (6)

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Stela Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine