După 10 ani petrecuți la Liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău, are ocazia acum să studieze politică, economie și matematică pentru ultimii doi ani într-o școală privată din Marea Britanie, datorită unei burse HMC. S-a alăturat grupului de electorat la mijlocul acestei veri, când a împlinit 18 ani, iar astăzi este prima sa ocazie să-și exercite dreptul care până acum câteva luni era „treabă de adulți”. Am vorbit cu Valentin Josan și l-am întrebat ce și-ar dori de la viitorul primar al orașului Chișinău.
# Cum te simți să mergi la vot pentru prima dată?
Orientarea mea politică ce a fost formată până acum, convingerile, conceptul personal despre managementul public, toate pot lua o înfățișare practică azi, prin acest exercițiu democratic. Mă simt împlinit, pentru că am primit un privilegiu ce mi-l doream de mult timp. În același timp, acesta aduce și un simț de responsabilitate puternică. Ștampila ce o ții în mână în secția de votare are o putere mai mare decât îți poți imagina, nu neapărat numai în cadrul alegerilor, ci și în formarea ta ca cetățean activ. În orice caz, ideea că ai șansa de a contribui direct la construirea viitorului orașului natal te însuflețește. Cum și ar fi natural, sper ca acest prim vot să fie de bun augur. Important e să nu-mi uit buletinul acasă.
# Ce ai vrea să se schimbe acasă după aceste alegeri locale?
Prin a spune acasă, înțeleg mereu Republica Moldova. Probabil sper cel mai mult ca în urma acestor alegeri locale să fie ameliorată situația persoanelor social-vulnerabile. Sunt mulți factori ce necesită reforme și pentru cei avantajați, însă noi mai putem răbda, de exemplu, mirosul neplăcut de canalizare, ascunzându-ne după aparate de aer condiționat sau escapade la natură. Ceea ce nu poate fi amânată și necesită atenție sporită din partea APL-urilor este condiția păturii inferioare a societății.
Pe lângă inițiativă administrativă, însă, e nevoie și de solidaritate din partea tuturor cetățenilor. Este eronat să considerăm că putem contribui cumva la soluționarea unor probleme locale doar o dată la patru ani; suntem capabili s-o facem în fiecare zi, necătând la culoarea politică a primarului sau componența echipei sale. Trezirea conștiinței civice în alegători este respectiv încă o idee ce aș dori să ia amploare.
# Cum ai vrea să fie Chișinăul așa încât să vrei să trăiești aici?
Vreau ca următoarea dată când voi merge pe stradă să nu-mi fie frică să cad într-o gaură de canalizare. E destul de trist că în Chișinău am ajuns la nivelul la care nevoia elementară de a supraviețui prevalează asupra interesului pentru un trai confortabil. Drumuri unde nu gropile, ci asfaltul ocupă majoritatea teritoriului, iluminat stradal funcțional, mâncare comestibilă în grădinițe și școli – aceasta este doar o parte din întreaga listă a dorințelor oamenilor, care rămâne practic neschimbată an de an. Candidații la Primărie și consiliul local trebuie să înțeleagă deja că asta ne este necesar pentru a vrea să trăim aici. „Capitală Europeană” e o sintagmă atât de folosită în ultimul timp în promisiuni și atât de vagă în același timp. Vreau să văd politici concrete și productivitate la nivel local, nu apșoară electorală mai murdară decât cea din Bâc.
# De ce crezi că e important ca tinerii să voteze?
Nu e important, e vital. Orice moldovean ce nu a votat în mod voluntar în cadrul alegerilor nu are dreptul etic de a critica autoritățile. Vrei schimbare, ia parte la schimbare. În cazul tinerilor, acest principiu are o semnificație deosebită. Noi suntem cei ce ne plângem constant că țara degradează și nu găsim o altă soluție decât a emigra, în timp ce, stând acasă, urmărim cum alți oameni ne decid soarta. Mulți cred că un vot nu schimbă nimic și asta este adevărat, însă doar în termeni numerici. Social, participarea mea îmi poate motiva prietenii să voteze, care la rândul lor vor influența alți tineri, iar astfel un lanț electoral masiv va fi creat. Unor politicieni deja le e frică de noi. Acum gândiți-vă ce forță politică am avea împreună, dacă am ieși la vot precum cei de vârstă înaintată o fac.