Arena Chișinău nu va fi inaugurată de Ziua Orașului. Care este noul termen promis de autorități

Deschidere-arena1

Arena Chișinău nu va fi inaugurată pe 14 octombrie, de Ziua Orașului, cum era stipulat anterior. Autoritățile promit un nou termen pentru inaugurarea acestora. Potrivit oficialilor, Arena va fi deschisă până la sfârșitul anului curent.

Despre modificarea termenului a anunțat Ministerul Economiei și Infrastructurii într-un comunicat de presă. În același timp, autoritățile inițiază un dialog consultativ cu mediul de afaceri național și internațional. În urma dialogului, urmează să se stabilească conceptul final al proiectului, dar și demararea construcțiilor în preajma Arenei.

În acest sens, Guvernul Republicii Moldova, în comun cu Ministerul Economiei și Infrastructurii, Agenția Proprietății Publice și Ministerul Educației, Cercetării și Culturii, lansează un apel către mediul de afaceri privind:

# înaintarea conceptelor de valorificare și dezvoltare a terenului cu suprafața de 59 ha care să aducă valoare adăugată Obiectivului existent (Arena polivalentă) și (II) participarea nemijlocită în calitate de ofertant dezvoltator la construirea complexului arhitectural, în bază de concurs public;

# identificarea unui operator cu experiență internațională în domeniul gestiunii obiectivelor de menire socio-culturală, care să preia în gestiunea sa o parte din proiectul „Chișinău ARENA” în baza unui contract de performanță de management atribuit prin concurs public, pe un termen limitat, având la bază achitarea unei redevențe anuale.

Orice concept, propuneri, dar și întrebările suplimentare spre consultare pot fi transmise până la data de 3 decembrie 2019 la e-mail-ul: ion.potlog@mei.gov.md, Ion Potlog, consilier, Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Arena Chișinău, Aqua Center & Club de Tenis este un complex care ocupă o suprafață de 10 hectare în Chișinău, capitala Republicii Moldova, și va reprezenta principalul centru sportiv și de divertisment din oraș. Proiectul cuprinde o arenă pentru baschet, un aqua centru și un club de tenis. Aceste trei compartimente sunt conectate între ele, având un centru plaza la intersecția lor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine