(foto) Ion Rotaru, „hoțul” de flori care a cucerit Lisabona

Florist sau designer de flori?

Des îmi adresez această întrebare: cine sunt eu? Floristul probabil e cel care nu doar face buchete, floristul le crește și le îngrijește în grădina sa. Eu lucrez cu produsul lor. Cred că totuși o să mergem pe titulatura de „designer floral”.

De unde vine educația ta estetică?

Nu știu exact. În familia mea nu am artiști consacrați, dar străbunicul împletea pălării din paie și toate mătușile și bunicile țeseau covoare, de unde mai mult frumos și estetică?

Ai visat să fii pompier și ai devenit designer floral?

Voiam să fiu arhitect și tatăl meu atunci mi-a spus: „ei, cum nu prea se construiește nimic…”. Așa că am început să vreau să fiu prezentator la televiziune.

La sigur ai fost marcat de cineva anume.

Ștefan Culea. În 1992, la Palatul Republicii, a fost prezentator la concursul de floriști și m-a impresionat foarte tare atunci. Bun, și eram la o vârstă la care era ușor să mă impresionezi. Săream dintr-o profesie în alta, îmi plăcea tot ce ține de estetic și frumos, tot ce înseamnă design. Mă gândeam că mi-ar plăcea să creez rochii de seară. Dar, în același timp, îmi plăcea și sportul, așa că am făcut colegiul sportiv. Mai ales reieșind din posibilitățile acelei perioade și opțiunile disponibile la Telenești, îți dai seama – sportul era cea mai viabilă alegere. Dar am păstrat setea de a învăța lucruri noi, atât timp cât era cineva gata să mă învețe eu cu mare drag absorbeam tot.

Părinții nu ți-au sugerat să găsești o ocupație mai pământească și mai pragmatică?

Nu, m-au susținut foarte mult și le mulțumesc mult pentru asta. Venind din Telenești și perioada foarte complicată în care trăiam, ei au mers cu mine pe la toate concursurile și m-au încurajat tot acest timp.

În design floristic ești autodidact?

Era o perioadă foarte complicată, școlile de design spre care tindeam erau scumpe și noi trăiam timpuri în care pur și simplu supraviețuiam, purtai pantofi cu trei mărimi mai mari ale vărului și împrumutai sacou pentru fotografia din albumul școlar. Nici vorbă de școală de design plătită. Și da, sunt designer de flori autodidact.

Bun, de ce anume flori, cum a început această dragoste?

În 1992 am participat la concursul internațional „Lume, pace și copii”, luasem premiul special „Speranța”. Concursul a avut loc la Palatul Republicii de la Chișinău și a durat două zile. Asta înseamnă două zile de emoții și experiențe extraordinare pentru un copil de la Telenești. Avem 11 ani, trișasem, conform regulamentului, vârsta minimă de participare era de 13 ani. Eram unicul băiat participant. Când am revenit la Telenești eram euforic, zburam mai ales de la conștientizarea faptului ca am înțeles exact ce vreau sa fac în viața mea.

Dar la concurs cum ai ajuns? De ce totuși un băiat din Telenești, care ar trebui să viseze să fie ca Rambo, visa la flori?

De mic aveam o relație foarte specială cu florile. Știi când mergeam la tot felul de sărbători cu familia și asta implica oferirea de flori gazdei sau omagiatei, sau mă rog depinde de ocazia specială, eu mă certam tot drumul cu surorile mele, cine va oferi buchetul cu flori. Aveam o gradină cu flori îngrijită de mama, era tare frumoasă și îmi plăcea să stau printre ele, dar mama nu mă lăsa să rup flori din ea, așa că umblam cu furatul de flori pe la vecini, eram un hoț de flori. Evident că vecinii știau că eu mai iau o floare, două din grădina lor. Uneori chiar mă chemau și îmi permiteau să intru în grădinile lor să îmi aleg ce floare vreau s-o iau cu mine.

Acum, ca și profesionist realizat, de unde iei florile?

Nu le mai fur la sigur. Sunt vendori cu care lucrez de ceva timp. Aleg florile în funcție de necesitatea buchetului și, dacă nu sunt cerințe mai speciale, optez tot timpul pentru florile sezonului.

Au fost și cerințe deocheate, aproape irealizabile?

Nu. Știu cum să îmi conving clienții să aleagă opțiuni rezonabile și de sezon. Nu este cazul să exagerăm, putem exagera în multe privințe nu și cu florile.

Clienții tăi sunt dintr-un aluat anume, caracterizați de ceva comun?

Nu. În atelierul meu vin oameni care știu ce fac și le place ce fac. Sunt cei care caută ceva mai deosebit decât alte oferte de pe piață. Uneori, în atelierul meu intră oameni mari și vedete și eu reușesc să ignor asta și să nu îmi dau seama de asta, îți imaginezi? Iese omul pe ușă și atunci mă prind, se pare că asta era Cutărescu om de vază. Chiar nu contează pentru cine fac design de flori atât timp cât le place și îmi place și mie. Și mai e o chestie: asta mă ajută să impun o simplitate oarecare în produsul final pe care îl fac, clienții acceptă cu ușurință asta.

Este vreun buchet făcut de tine și care a rămas în capul tău ca ceva foarte special?

Nu mă atașez emoțional prea tare, l-am făcut, l-am dat, m-am apucat de următorul. În schimb am o satisfacție enormă de la ceea ce fac și cel mai mare premiu pentru mine e reacția clienților. Reacția de pe fețele lor. Buchetele pe care le fac sunt cu picioarele pe pământ, fără a șoca publicul. Buchetele mele mă reprezintă și e foarte important să păstrez asta. Dar îmi amintesc una dintre cele mai lungi nopți când pregăteam aranjamente floristice pentru un eveniment, florile trebuiau livrate pe la 9.00, era 6.00 și eu eram gata să-mi iau lumea în cap și s-o las baltă. Prietenii mei care mă ajutau nu mai știau cum să mă adune. M-am așezat pe o bancă și 15 minute am stat nemișcat, asta a fost suficient ca să găsesc și soluții, dar și puteri ca să termin acea comandă. La 8.30 florile erau încărcate în mașină. Uneori am nevoie de puțin timp să fiu cu gândurile mele, le aranjez și sunt din nou gata de muncă. Și asta pentru că nu obosesc niciodată cu sufletul.

Cum ai ajuns popular?

Muncind. Am lucrat mult și oamenii au prins a vorbi despre mine și asta e cea mai bună reclamă, ceea ce bucură cel mai mult – laudele oamenilor și faptul ca ei te recomandă altor persoane, e minunat. Când vin la Telenești și merg pe drum, oamenii se salută cu mine, nu știu de unde mă cunosc și dacă de bine, totuși fac flori la Lisabona, dar se salută cu mine și eu sunt foarte fericit și mulțumitor.

Hai să ne întoarcem la partea cu „muncind, ai ajuns popular”.

Am început de la un simplu ajutor într-o florărie, în care am ajuns foarte întâmplător. Aveam nevoie să fac un buchet de flori, aveam flori, nu aveam ustensilele necesare. Am bătut la ușă modest am cerut permisiunea de a le folosi masa de lucru și ustensilele, ei m-au lăsat. Patroana atelierului m-a urmărit după care mi-a propus să o ajut în atelier. Am rămas. După aceasta a pornit o reacție în lanț și eram chemat de la un atelier la altul, până am ajuns să fiu directorul creativ în unul dintre ateliere. Acum am atelierul meu de design în Lisabona.

Despre Lisabona?

În Lisabona am căpătat libertate. Am participat la foarte multe concursuri internaționale plecând de acolo, am văzut că sunt înțeles și acceptat de oamenii de acolo, acest lucru mi-a oferit multă confidență și încredere în propriile forțe.

Locul unde te afli contează pentru munca ta?

Nu. Aș face aranjamente floristice oriunde!

Mai departe unde?

Săptămâna viitoare plec în China și pentru prima dată o să reprezint Moldova la un concurs internațional de floristică. Nu sunt pregătit, dar voi merge, florile nu m-au dezamăgit încă niciodată și știu că am suficiente forțe, așa că merg în China.

Ritualul de pregătire a unei compoziții?

• Concentrare și gânduri bune.
• Adunatul florilor.
• Curățatul lor și încercatul de multe ori până la succes.

Uneori un buchet este făcut din cinci încercări.

Ai ajutori?

Am prieteni; în atelierul meu sunt doar prieteni.

Îți place să primești flori?

Foarte mult, dar nu le primesc atât de des. Și când asta se întâmplă, mă emoționez foarte tare. Și crede-mă tare îmi place să dăruiesc flori prietenilor. Situația clasică din desenul animat „Winnie de Pluș” versiunea sovietică, atunci când Winnie îi dă flori purcelușului și îi zice că i le dă: „pur și simplu, așa?” și purcelușul mirat întrebă: „cum, pur și simplu?”, asta e despre mine.

Urmează o întrebare banală: florile preferate?

Cele cu miros.

La ce visezi?

La o grădină cu flori, a mea, pe care să o îngrijesc eu.

Text: Anastasia Taburceanu

Foto: Nadya Glo

Materialul a fost publicat în Altitude, revista de bord Air Moldova