Au studiat mult timp, au lăsat prietenii și distracția la o parte pentru ca să obțină rezultate bune. Totuși, lucrurile nu au mers la fel de bine cum și-au planificat. Două tinere din Moldova au hotărât să vină cu o scrisoare deschisă către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, astfel încât să vorbească deschis despre problemele cu care s-au confruntat atunci când au ajuns să fie participante la olimpiada națională de limbă și literatură română.
Vorbim despre olimpiada care s-a desfășurat în perioada 15 – 17 aprilie, la USM, unde s-au reunit 44 de elevi din întreaga țară. Mădălina și Corina, autoarele scrisorii deschise, sunt două dintre acești participanți. Au rămas dezamăgite după ce au fost depunctate la două subiecte (comentariul poetic și eseu în baza unei aserțiuni), până la urmă fetele nu au reușit să afle de ce au fost depunctate.
Limba și literatura română este un subiect destul de controversat la noi în țară, începând de la olimpiade și până la testele de BAC. Fetele au scris și o petiție la Ministerul Educației, în legătură cu baremul prost elaborat la BAC-ul de la limba română. Totodată, Corina, a ținut să informeze ministerul și despre interesele ascunse de la olimpiada raională. Acolo, spune Corina, că a intervenit secretarul de stat, Igor Șarov, și a clarificat situația. Totuși, la nivel republican olimpiada le-a lăsat fetelor un gust amar, anume din acest motiv au hotărât să vină cu o scrisoare publică.
Scrisoarea semnată de cele două tinere, de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Cimișlia și de la Liceul „Aristotel” din Capitală, o găsiți mai jos:
„Testările naționale sunt o etapă decisivă, care ne fortifică pentru a păși pe calea maturității, pregătiți să înfruntăm valurile vieții. Imaginați-vă cât de fatală poate fi o furtună neașteptată pentru corabia visurilor noastre, care abia pornește din port. Pregătind-o la liceu, participând la olimpiadele republicane și rezolvând un noian de teste, am crezut că putem face față oricăror impedimente… dar multitudinea de cărți răsfoite nu ne-a ajutat să ne descurcăm în situația în care suntem evaluate incorect ori ne sunt fărâmițate în mici cristale de hârtie toate așteptările, lovite, vehement, de puterea banului și a pilelor.
În clasa a douăsprezecea, te duci la olimpiada republicană de limba și literatura română sau istoria românilor și universală cu un bagaj lectoral consistent, conștient fiind de greutatea concurenței și a testului propus. Timp de un an sau poate chiar trei, încerci să eludezi ieșirile cu prietenii, activitățile extracurriculare, ba uneori și discuțiile cu familia, doar pentru a „înfuleca”, anevoios, materialul ambiguu și inutil, de facto. Crezând că te afli în pielea unui martir, te convingi zilnic că aceste jertfe sunt valoroase, căci ele îți pot aduce recunoașterea națională a capacităților tale intelectuale și mult așteptatul „zece din oficiu” la BAC, însă… doar naivitatea-ți juvenilă te urmărește până la urmă, „câștigurile” enumerate mai sus fiind programate cu câteva luni înainte pentru altcineva.
Partea interesantă este că la limba și literatura română, disciplina cu cea mai mare disponibilitate creativă, ajungi a fi depunctat pentru terminologia în latină ori neologismele utilizate (menționăm că nu au fost răsfirate aleatoriu, ci incluse la locul lor). Câteodată, drag cititor, poți „apuca de picioare” și o astfel de situație: lucrarea să-ți fie apreciată cu un punctaj pe verso, iar borderoul cu rezultate să afișeze altul, mult mai mic, principala scuză a decalajului enorm fiind faptul că au verificat doi evaluatori diferiți. Cel mai dur e, totuși, să fii principalul pătimaș al contestației, în cadrul căreia nu-ți este acordat nici măcar un punct mizer, în timp ce unii se ridică la locuri premiante, căpătând deodată 16 puncte din „oficiu”, bănuim. Stai, stimat cititor, nu e totul chiar atât de sumbru, uneori începe să-ți stârnească un haz isteric situația în care te pomenești tu, premiant cu experiență de trei ani în spate, atunci când ești evaluat de niște măcelari, timp în care participanții care vin pentru prima oară în patru ani la olimpiada republicană se îndeletnicesc „să smulgă” locurile de frunte.
Sistemul educațional din Republica Moldova nu tinde să creeze individualități, ci societăți separate, care se împart în cele favorizate și cele care trăiesc o decepție perpetuă, fiind prinși în claca nemiloasă a unui scenariu increat de altcineva. Am fi foarte curioase să aflăm dacă acest așa-numit „creator de destine” urmărește interesele țării ori ale pieselor ascunse în cutia de șah, în care jocul demult a fost pecetluit.
Așadar, motivele depunctării noastre pe principii personale și, evident, politice cuprind doar formulările pe care am avut grija și conștiința să le rotunjim de-a lungul anilor în măsura în care să închege discursul, conferindu-i înfățișarea unui demers eseistic elocvent, demn de un elev care se responsabilizează să pretindă la un loc de frunte. E de la sine înțeles că un olimpic la limba și literatura română își fundamentează discursul pe care-l furnizează în măsura în care să livreze maximum de originalitate și autenticitate, adică să prezinte un mesaj valoros, savuros, de o ținută lingvistică inedită. În această ordine de idei, pretinsele greșeli precum: „demers metaforic”, „fond axiologic”, conceptul de metalimbaj, „caracter elastic“, ortografierea „incorectă” a toponimului „Itaca”, „poeta doctus” și atâtea altele ni se înfățișează deosebit de absurde și ridicole, în contextul în care reprezintă doar niște formulări chiar firești, deloc „bombastice”, vorba evaluatorilor, și nu constituie un prilej pentru depunctare, de vreme ce am formulat texte grele la cântar. Situația devine și mai interesantă în momentul în care ne-am ținut cu strictețe de cerințele riguroase ale baremului, așa cum ne-am deprins în anii precedenți, și am și angajat opere doldora de semnificații inedite, cu pondere în geografia literară, precum: „Luntrea lui Caron”, de Blaga, „Arta refugii” a lui Paul Goma, „Paracliserul” lui Sorescu, „Întâmplări în irealitatea imediată”, de Blecher, „Scrisori către un tânăr romancier”, de Mario Vargas Llosa, pe care le-am antrenat cum se cuvine, îngrijindu-ne de fluiditatea expunerii și adâncirea semnificațiilor pe măsură ce se înaintează în text. Prin urmare, ceea ce ni s-a întâmplat ni se pare că depășește orice limită a bunului simț, întrucât nu mai e vorba nici de cunoștințe și spiritul critic care ar fi trebuit să fie evaluate în această competiție – a ajuns să fie o chestiune de demnitate, căci verificatorii nu ne-au onorat nici măcar exclusiv cu evaluarea superficială a lucrărilor de olimpiadă, punctându-ne la nimereala. Domnilor filologi, dacă comentariile literare pe care le-am structurat într-o manieră corespunzătoare unui specialist vi s-au părut prea profunde ca să le percepeți, ar trebui să plecați. Înțelegem că sistemul vă impune anumite dogme, axiomatice prin esență, pe care n-o să încumetați vreodată să le neglijați. Dar în momentul în care până și un critic literar și un doctor habilitat în filologie își permit să comită asemenea fărădelegi la adresa Limbii, în primul rând, desconsiderând greutatea lucrării, pe motivul presupuselor greșeli, absolutamente infime, și făcându-ne să așteptăm două ore și jumătate la contestații, în speranța că vom pleca, situația întrece până și absurdul lui Camus. Om fi Sisifi, dar nu ne puneți un bolovan în plus la spate. De astăzi, participanții la olimpiadă ar trebui să aibă grijă să excludă terminologia în latină, formulările sănătoase, intertextualitatea care oricum nu va avea vreo legătură cu interesele domnilor vizați și să-și reconsidere ideea de literatură în general. Olimpiada presupune platitudine. Chiar ei au zis-o: „vă rugăm, fără multă vorbă”. Literatura e în altă parte. Colegi, zarurile sunt întotdeauna aruncate dinainte. Dar, oricum ar fi, continuați să faceți literatură de calitate. Până la urmă, se sedimentează binele de rău și găsiți firul Ariadnei. Domnilor filologi, nu mor caii când vor câinii. Știți ce zicea Sorescu? „Răzbim noi la Lumină”!
Cu alese urări, Mădălina Potîrniche și Corina Musteață, noi, care am răzbit”.
