Potrivit datelor Web Ranking Universities, ediția lunii iulie 2019, Universitatea de Stat din Moldova ocupă primul loc în topul celor mai bune universități din Republica Moldova. La nivel mondial, nu avem vreo universitate din țară care se regăsește în top.
În top 10 cele mai bune universități din lume, nouă sunt din Statele Unite ale Americii, iar una din Marea Britanie. Astfel, pe primul loc se clasează Universitatea „Harvard”, care-și păstrează întâietatea de mai mulți ani.
Din Europa în top 10 cele mai bune universități sunt cele din Marea Britanie, Elveția și Franța. Pe primul loc este Universitatea „Oxford” din Regatul Unit.
# Cele mai bune universități din lume
# Cele mai bune universități din Europa
# Cele mai bune universități din Asia
# Cele mai bune universități din America de Nord
# Cele mai bune universități din America Latină
# Cele mai bune universități din Africa
# Cele mai bune universități din Oceania
# Cele mai bune universități din regiunea arabă
Indicatorii luaţi în calcul de ranking-ul Web of Universities (Webometrics):
50% – Vizibilitatea – numărul total de linkuri externe pe care domeniul web al Universităţii le primeşte de la terţe părţi;
5% – Prezenţa online – poziţia în motoarele de căutare şi vizibilitatea globală pe Internet;
10% – Deschiderea – numărul total de documente publicate pe site-uri dedicate;
35% – Excelenţa – calitatea articolelor ştiinţifice publicate în reviste internaţionale cu impact ridicat, aflate în primele 10% cele mai citate într-un anumit domeniu.
Paginile web ale instituţiilor au fost incluse în top grație realizării planului de acţiuni privind informatizarea sferei educaţionale din Republica Moldova, care include conectarea tuturor subdiviziunilor universitare la Internet, la bazele de date educaţionale şi ştiinţifice internaţionale, elaborarea şi menţinerea site-urilor web, precum şi dezvoltarea serviciilor informaţionale.
Webometrics este un top realizat de Cybermetrics Lab, un grup de cercetare din cadrul Consiliului Superior pentru Cercetări Ştiinţifice din Spania, începând cu anul 2004. Ierarhizarea din cadrul acestui top este realizată pe baza datelor web accesibile publicului şi rezultatele sunt făcute publice în lunile ianuarie şi iulie, în fiecare an.
Aici găsiți topul universităților din Moldova din ediția iulie, 2019.
Chiar dacă nu avem vreo universitate în topurile internaționale, avem absolvenți care urmează să-și fac studiile la cele mai prestigioase universități din lume, cum ar fi „Harvard”. Mai multe detalii despre acești elevi găsiți AICI!