Într-o societate în care nu sunt prea multe fărâme de valoare și bine, Igor Guzun este scriitorul care scrie despre ceea ce ne bucură, privește uneori cu tristețe, alteori cu ironie viața de dincolo de cuvinte și țintește cu o sensibilitate aparte laturile cele mai fragile ale existenței noastre. Vă prezentăm un interviu exclusiv cu scriitorul moldovean, Igor Guzun, realizat de Sabina Semeniuc.
Cum să ne dăm seama când este ora potrivită … și persoana potrivită?
– Ora, de obicei, după ace și cifre. Iar oamenii – după bătăile inimii. Inimii tale sau inimii celuilalt. Că inima e tot un ceas, doar că are integrată în ea și busola.
Vă considerați omul potrivit la locul potrivit?
– S-ar putea să nu conteze prea mult ce consider eu, cu modestie sau, invers, cu exagerare. Probabil că răspunsurile la această întrebare și la altele o fi undeva ele în cărțile scrise: dacă sunt… ce-am făcut pentru a obține această potrivire și așa mai departe.
Și pentru că, bănuiesc, întrebările încep să devină mai interesante decât răspunsurile, aș încerca să păstrez această tendință și aș afirma că sunt un om care își caută de drum. Pe un drum pe care hope-ul devine speranță.
De ce vă este cel mai mult sete acum, în miez de iarnă?
– De soare, de răsărituri. Dar o fi asta oare sete? Să-i zicem, de exemplu, nevoie. Nevoie mare – în sensul direct, nu ironic – ca oamenii dragi să fie sănătoși și să reușească, ca ceea ce faci să aibă ecou, ca următoarea dimineață să vină numaidecât și așa mai departe. Cu înțelegerea că toate acestea nu țin numaidecât de miezul iernilor, ci de miezul lucrurilor.
Când ne dăm seama că e bine?
– Când deja a fost.
Ce iubiți mai mult plecările sau sosirile?
– Împlinirile. Și niște oameni…
Ce vă face mai mult ca orice să vă simțiți acasă?
– Un anumit miros. Un anumit om, de fapt, doi. Și încă doi. Și încă vreo câteva, nu multe, obiecte, stări, spații.
Credeți că fericirea este o destinație sau călătoria în sine?
– Da. Și mai cred că pot bănui ceea ce nu este fericirea: nu este ceva care durează la nesfârșit.
Credeți că norocul or cel de Sus a fost generos cu dvs.?
– Cred.
Dacă ați putea da un singur sfat fiicei dvs., care ar fi acesta?
– Fii-ca tine!
Dacă ați avea posibilitatea să alegeți: ați adresa întrebări sau ați oferi răspunsuri?
– Se poate să aleg ambele? Că este aproape imposibil să trăiești și să creezi doar vorbind sau doar ascultând.
Care luptă e mai ușoară: cea cu nămeții sau cea cu gândurile posesive?
– Depinde de nămeți, depinde de gânduri, depinde de lopată, de timp, de sarcină. Care, la rândul lor, depind de tine.
Știți cum e, oricât de încet curge un robinet, totuna ligheanul se umple la un moment. Oricât de mare este omătul, oricât de curat sau de murdar a devenit, într-o zi vine primăvara.
Se spune că vinul cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun. Oare cu oamenii e la fel?
– Nu cunosc atât de multe vinuri, atât de mulți oameni pe o durată atât de lungă ca să pot spune niște concluzii științifice sau de altă natură.
Cartea oferă emoție, trăire, stare. Ce oferă în schimb omul cărții?
– Sens. Fără oamenii cu cărți în mână sau în cap, munca unui scriitor nu are sens.
De ce oamenii vorbesc mai des despre politică și fotbal, în loc să vorbească despre cărți?
– Ce-ar fi să-i întrebăm despre asta? Dar oare chiar așa să fie? Că aici în discuție nu am pomenit nimic despre politică și fotbal și s-ar putea ca și alți oameni să nu făcut asta în timp ce discutăm.
Și mă mai gândesc eu că oamenii care vorbesc despre cărți, în esență, nu sunt mai merituoși decât oamenii care vorbesc despre politică sau sport… Dar cei care au făcut ceva bun potrivit – pentru ei și pentru alții – după ce au citit niște cărți, aceia da, pot fi…
Ce iubiți cel mai mult la o femeie?
– Totul. Întreagă. Doar că la diferite ore ale zilei, diferite părți ale corpului sau însușiri.
Cum e o femeie frumoasă, în viziunea dvs.?
– În acest sens, nu am viziuni. Am aproape câteva exemple.
Se spune că dacă te îndrăgostești de un scriitor vei trăi veșnic, fiindu-i muză. Care e femeia ce vă inspiră?
– Sunt referiri explicite la aceste femei – soția mea și fiica noastră – în dedicația de la cartea „BINE”… Când muză, când a-muză.
Cu ce culoare ați asocia viața omului pe Pământ?
– Cu un curcubeu.
