USM își reconfirmă poziția. Senatul declară că universitatea nu a încălcat niciun regulament în timpul admiterii

usm-1140×757-1140×757

În contextul în care Consiliul Rectorilor a acuzat Universitatea de Stat din Moldova de mai multe încălcări comise în perioada admiterii 2017, iar Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a creat un grup de lucru pentru a cerceta procesele de admitere din universități, Senatul USM a emis astăzi o declarație, semnată de rectorul Gheorghe Ciocanu, prin care reiterează faptul că universitatea nu a încălcat niciun regulament în perioada admiterii din acest an.

Potrivit Senatului USM, cel mai înalt for deliberativ şi decizional la nivelul Universităţii de Stat din Moldova, declaraţia respectivă este un răspuns la „acţiunile întreprinse în scopul defăimării USM şi pentru a elucida situaţia”.

Universitatea de Stat din Moldova susține că a respectat dispoziţiile Regulamentului-cadru  de organizare a admiterii în ciclul I – studii superioare de licenţă pentru anul universitar 2017-2018 şi Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 273 din 02.05.2017 privind stabilirea termenelor de organizare şi desfăşurarea a admiterii în ciclul I – studii superioare de licenţă şi ciclul II – studii superioare de master pentru anul 2017-2018: „În susţinerea acestei poziţii prezentăm HG  nr. 983 din  22.12.2012 cu privire la modul de funcţionare a instituţiilor de învăţământ superior de stat în condiţii de autonomie financiară, p.5 care prevede: „Veniturile înregistrate din alte surse neinterzise de lege (mijloace financiare care provin din alte surse decât de la Planul (Comanda de Stat) de pregătire a cadrelor de specialitate şi activităţi de cercetare ştiinţifică pot fi folosite de Instituţie în conformitate cu Planul de Dezvoltare Instituţională.” În şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituţională al USM din 19 mai 2017 a fost prezentat şi aprobat proiectul bugetului USM pentru anul 2017, care prevede şi repartizarea mijloacelor proprii la capitolul susţinerea candidaţilor performanţi şi specialităţilor nesolicitate. Autonomia financiară este parte componentă a autonomiei universitare, ce constă, inclusiv, în dreptul USM de a-şi organiza activitatea independent şi a se autogestiona financiar.”

Reprezentanții instituției afirmă astfel că Universitatea de Stat din Moldova a respectat Strategia instituţională privind Admiterea-2017 din 27 iunie 2017 şi Regulamentul privind înmatricularea din mijloace speciale ale USM la contract fără achitarea taxei (contract cu mărimea taxei zero), din 25 iunie 2014, pentru aceasta USM dispunând de o acoperire financiară legală.

Amintim că în urma unor constatări făcute de Consiliul Rectorilor la ședința din 8 august, 2017, Universitatea de Stat din Moldova a fost învinuită că ar fi admis mai multe încălcări ale regulamentului în perioada admiterii. Prin urmare, Consiliul Rectorilor a cerut Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să anuleze ordinele de înmatriculare sau să declare nule rezultatele admiterii în măsura în care au avut loc grave încălcări ale legislației și ale regulamentului de admitere. Ministerul a dispus crearea unei comisii de control în acest sens, pentru verificarea proceselor de admitere în toate universitățile din țară. Comisia respectivă nu a publicat încă rezultatele investigațiilor, deși, oficial, anul academic a început astăzi, 1 septembrie.

Anterior, echipa #diez a contactat reprezentanții Universității de Stat, care au venit cu o reacție la acest subiect. În același timp, rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, a afirmat pentru #diez că acțiunile întreprinse de conducerea USM în perioada admiterii demonstrează o concurență neloială în raport cu alte universități și vor avea efecte negative pentru întregul sistem de învățământ.

 

Taguri: #Admitere 2017
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine