29 de sportivi moldoveni vor concura la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Gyor (Ungaria), programat în perioada 23-30 iulie 2017.
Culorile Moldovei vor fi apărate de: Adil Osmanov, Petru Pelivan, Dan Buzica, Eugen Matveiciuc, Grigore Taban, Ilie Dorofeev (toți – judo), Anastasia Basisto, Nichita Bortnicov, Maria Danilova, Alexandra Dainenco, Andrei Lupu (toți – înot), Eduard Gobjilă, Andrei Novicov, Gheorghe Jugurt (toți – ciclism), Nina Capațina, Cristian Ciornenchi, Alexei Culiș, Nicolae Popa, Dmitrii Sandul, Ana Ștefăniță, Carolina Vasilachi, Vladimir Vasilcovschi (toți – atletism), Ana Plămădeală, Andrei Suhovei, Cristina Grinico (toți – canoe), Bogdan Boclinca, Renata Farima, Arina Gamretkaia și Ilia Snitari (toți – tenis). Șeful delegației este vicepreședintele CNOS, Victor Peicov.
La ediția trecută, desfășurată la Tbilisi în 2015, Moldova a avut cea mai bună evoluție din istorie, clasându-se pe locul 6 în clasamentul pe medalii din 37 de țari participante. Înotătorul Alexei Sancov a cucerit trei medalii de aur și una de argint, atleta Alexandra Emilianov şi judocanul Ion Mihailov au câștigat câte o medalie de aur, iar înotătoarea Tatiana Salcuțan a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere.
De-a lungul istoriei, Moldova a participat la 12 ediții a Festivalului Olimpic al Tineretului European, cucerind 8 medalii de aur, 6 de argint și 8 de bronz. Campioni au devenit Alexei Sancov (trei medalii de aur la natație), Alexandra Emilianov (atletism), Ion Mihailov și Irina Erhan (ambii – judo), Olga Cristea și Tatiana Cicanci (ambele – atletism).
Festivalul Olimpic al Tineretului European reprezintă un eveniment multi-sportiv de anvergură, organizat sub egida Comitetelor Olimpice Europene. Prima ediție a Festivalului Olimpic al Tineretului European a avut loc la Bruxelles în 1991.