Federația Asociațiilor de Basarabeni (FAB) România organizează anual Târgul Universitățior din România, care este unul din evenimentele Campaniei AdmiteRO. Absolvenții liceelor pot afla mai multe detalii despre universități la evenimentele organizate în Chișinău, Bălți și Cahul.
În acest an ediția a IX-a a târgului se va desfășura începând cu ora 10:00, la Chișinău, Bălți și Cahul în următoarele zile și locații:
6-7 iulie – Chișinău – Aleea Clasicilor din Parcul „Ștefan cel Mare”,
8 iulie – Bălți – în fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri”,
9 iulie – Cahul – Universitatea de Stat„”B. P. Hașdeu”.
La târg vor participa voluntarii asociațiilor de basarabeni din România, studenți din principalele centre universitare românești din 18 orașe. Cei interesați de studii în România au șansa să afle informații din surse credibile.
În ceea ce privește noutatea din metodologie, că în cadrul Târgurilor vor putea fi colectate dosarele, organizatorii susțin că nu le vor colecta și că urmează să-și stabilească fiecare universitate metoda de primire, iar ulterior vor fi oferite informații, privind acest aspect.
Dacă ești interesat de studii în România, în cadrul acestor târguri ai șansa să afli informațiile 100% corecte provenite din surse credibile precum: Universități, Ministerul Educației, Ministerul Pentru Români de Pretutindeni sau Ministerul Afacerilor Externe. Detalii despre eveniment aflați pe pagina de facebook a târgului.
Amintim că, Ministerul Educației din România a publicat metodologia de înscriere la universitățile din România pentru toate ciclurile universitare. În raport cu anul precedent, metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul superior de stat din România introduce câteva elemente de noutate prin care se urmărește facilitarea accesului la studii. Detalii despre ele, găsiți aici.