Absolvenţii Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” au primit astăzi diplomele de licenţă şi gradul primar de „locotenent”, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Scuarul Arcului de Triumf.
Viceministrul Apărării Gheorghe Galbura i-a felicitat şi le-a urat tinerilor locotenenţi bun venit în rândurile Armatei Naţionale. „De astăzi pentru dumneavoastră începe o altă etapă – sunteţi parte a corpului de ofiţeri al armatei, un corp de elită, în care devotamentul, onoarea şi dragostea de Patrie sunt la ordinea zilei”, a spus Gheorghe Galbura.
Viceministrul Galbura a menţionat că este mândru de prestaţia pe care au avut-o ca studenţi militari timp de patru ani. „Sunt sigur, e un sentiment pe care-l împărtăşesc şi părinţii voştri prezenţi astăzi aici. Şi vreau, în numele conducerii Ministerului Apărării, să le mulţumesc pentru sprijinul acordat la instruirea studenţilor şi, poate cel mai important, să le mulţumesc pentru educaţia aleasă pe care au dat-o copiilor lor”, a adăugat viceministrul Apărării.
În cadrul ceremoniei, cei mai buni absolvenţi – Maria Golban, Dorin Petruşca şi Alexei Hemei – au primit insigna „Militar Eminent”.
Promoţia 2017 are 58 de absolvenţi. Aceştia au studiat la trei specialităţi: infanterie, artilerie şi transmisiuni.
Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” este membră a consorţiului Parteneriat pentru Pace, iar studiile se efecutează la două facultăţi – Ştiinţe militare şi Administraţie Publică. De asemenea, instituţia include un centru de studii strategice de apărare şi securitate, un centru de perfecţionare continuă şi Centrul Lingvistic. Din 1992 şi până în prezent, peste 1 760 de ofiţeri au absolvit această instituţie.
Urmăriți mai jos o galerie foto realizată de Vasile Prepeleac pentru #diez: