Participă la o școală de vară alături de zece studenți din SUA și capătă o experienţă unică de dezvoltare personală şi profesională

Apply_banner
Foto:The City University of New York

A. O. „Proiectul Casa Mare” în colaborare cu A.O. “Asociaţia Naţională a Experţilor şi Asistenţilor Sociali din Moldova” și IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie invită studenţii sau absolvenţii facultăţilor cu profil umanist ce cunosc limba engleză să participe la a 3-a şcoală de vară organizată de Universitatea York College, City University of New York în perioada 7 iulie – 6 august 2017, pentru a avea parte de o experienţă unică de dezvoltare personală şi profesională.

La şcoală de vară vor participa 10 studenţi din Statele Unite de la universitatea organizatoare şi 10 studenţi din Moldova, ce urmează a fi selectaţi, care timp de 4 săptămâni vor frecventa împreună orele de teorie predate de doctorul Vadim Moldovan, profesor la York College, City University of New York şi vor participa la seminare în teren organizate la IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie şi la Orheiul Vechi.

Practica în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie va fi orientată pe replicarea și comercializarea artefactelor arheologice împreună cu pacienții spitalului de psihiatrie prin intermediul orelor de ergo-terapie, cât şi pe organizarea unor evenimente şi activităţi împreună cu pacienţii instituţiei date, studenţii fiind permanent supervizaţi şi ghidaţi.

Practica în cadrul comunităţii Orheiul Vechi va consta din activităţi de organizare comunitară, studenţii lucrând împreună cu populația băştinaşă asupra dezvoltării industriei culturale, implicând o gamă largă de activități – de la săpături arheologice la antreprenoriat social.

Pentru a facilita schimbul intercultural dintre studenţii americani şi cei moldoveni vor fi organizate excursii şi deplasări gratuite: tur cultural prin Chişinău, excursie cu vaporul pe Nistru, excursii la mănăstiri şi o deplasare în Odessa.

Pentru a Vă înscrie la şcoala de vară trimiteţi la adresa de email projectcasamare@gmail.com următoarea informaţie.

#1. Numele, prenumele
#2. Date de contact (email, telefon)
#3. Studiile
#4. Experienţa profesională (dacă aveţi)

Dacă aveţi întrebări, le puteţi trimite pe adresa de email indicată mai sus sau apelaţi la numerele de telefon 069874831 (Alina), 079741886 (Elena).

Termenul limită de înregistrare este miercuri, 4 iulie. Toţi aplicanţii vor fi anunţaţi dacă au fost acceptaţi sau nu până pe data de 5 iulie 2017.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine