Un anti-poem dadaist – experimentul lui Ronin Terente în cartea sa „Epistole către nimeni”. Unde găsiți cartea

De mai mult timp echipa #diez a observat că mereu rebelul Ronin Terente, după film, muzică s-a implicat și în literatură și a scos cartea „Epistole către nimeni” astfel am încercat să aflăm mai multe detalii despre ea într-un fel de dialog, altfel decât interviurile nostre obișnuite deoarece și cartea lui Ronin e altfel.

Salut.

Bună.

Apropo, felicitări.

Mulțumesc. Pentru ce?

Pentru tipărirea cărții. Am văzut un pic de tam-tam pe net cu cărțulia ta „#epistolecătrenimeni” . Au fost oamenii dornici să investească, am văzut că apelai la ajutorul lor?

Știi, spre mirarea mea, da. Chiar am strâns aproape toată suma pentru tipărire din donații. De fapt am făcut un împrumut de la Tăticul Modern și din donații i-am întors împrumutul. Un fel de alișveriș moldovenesc.

Am văzut că ai pus în vânzare doar 333 cărți, e vreo poveste aparte cu cifra asta?

De fapt vor fi 333+8. Pentru că-s 333 strofe și o abatere de 8 strofe spre final. Strofele-s numerotate. Mai e și suma cifrelor care face 9 și m-am prins de cifra asta nu pentru semnificația ei pe plan numerologic, dar mai mult pentru sensul ei de Nou. Adică Nouă. O carte nouă. Apropo după ce-am văzut pe foaie textul, pe care l-am și modificat de zeci de ori, am găsit vreo 15 strofe care nu-mi mai plac deloc și le-aș fi modificat, sau chiar șters, dar deja-i prea târziu.

Poate-i introducem un pic și pe cititori în subiect, despre ce-i cartea, care-i povestea acestui Nimeni și de ce i-ai dedicat-o lui George Demetru Ladima? Vă reamintesc că George D. Ladima e un personaj din „Patul lui Procust” de Camil Petrescu.

Pentru început trebuie să-ți spun că-i o carte diferită. N-are o poveste clară, n-are o desfășurare logică, n-are alte personaje decât naratorul, n-are nimic din valul nou de poezie în vers alb, n-are un ritm definit pe tot parcursul cărții, n-are o structură de roman și, la drept vorbind, la drept vorbind mi se pare clar motivul din care n-a fost publicat printr-o editură. Nimeni n-ar vrea să riște cu un asemenea experiment dadaist.

E un fel de anti-poem, dacă-i pot spune așa. E o selecție de gânduri, scrisori scurte, telegrame, idei, fragmente din piese rap de Mic-ul Psih, citate și proverbe inventate de mine, toate adunate sub forma de epistole și concepute ca un joc. Jocul constă în a spune o cifră de la 1 la 333 și un cuvânt, ca mai apoi să vezi dacă poți numi strofa așa.

Cartea e dedicată la două personaje:

#1. George Demetru Ladima din „Patul lui Procust” de Camil Petrescu

#2. Ulise din „Odiseea” de Homer.

Ce au în comun aceste două personaje?

Ce au aceste 3 personaje, mai bine zis. Ulise, Ladima și Naratorul. Simplu, toți au, în feluri diferite, aceeași sete de cunoaștere. Dar să le luăm pe rând, Nimeni e numele pe care și l-a dat Ulise ajuns în peștera ciclopului Polifem, iar după ce i-a scos ochiul, ciclopul a ieșit afară urlând: Nimeni m-a orbit!, și ceilalți ciclopi au luat asta ca o glumă. E o șmecherie ticluită de Ulise. Orice-i bun pentru a supraviețui. Am făcut paralela dintre ochiul ciclopului și al 3-lea ochi. Pe de altă parte Ladima e un jurnalist sincer și echidistant, care iubește o actriță infidelă și e un adevărat visător, iar asta-l omoară. Naratorul nu-i decât un simplu naiv sincer și dezinvolt care luptă cu ciclopi în detrimentul morilor de vânt. Toate trăiesc în toți.

N-am înțeles mai nimic.

Vino la lansare și-ți explic mai detaliat. O să-ți mai spun și despre grafomanie și diletantism.

Și când e lansarea?

Pe 10 iunie la Uptown Cafe. Seara la 5pm. O să citesc câteva fragmente, vor fi și câțiva colegi și prieteni care vor vorbi ceva despre carte, sper să fie și cineva care să-mi distrugă avânturile și să mă critice de mama focului, sunt pregătit pentru toate. Apropo, era să uit, în carte totuși apare un personaj, dincolo de Nimeni și Ladima, care-s ca un fel de fantome, e un personaj pe nume Gruia. E un fel de trailer la poemul epic pe care-l scriu, un poem cu Gruia în rolul principal. Poate tocmai acest fragment și-l voi citi. Bănuiesc că vor fi prezente și câteva din heteronimele mele și s-ar putea să și cântăm un pic. Cu siguranță va fi un altfel de eveniment de lansare. Mă ajută cu toată treaba asta fetele de la HaiBun.

Vor fi și poeți consacrați care vor vorbi despre carte?

Am vorbit cu câțiva, mai vedem. Mi-ar face o deosebită plăcere dacă ar veni.

Cheamă-i și-au să vină.

Trebuie să-i cocolești și să-i rogi insistent milogindu-te, iar asta-i peste capacitățile mele intelectuale. Nu-mi place să fiu rugat de zeci de ori și nu-mi place să-i rog pe alții de zeci de ori. Poeții merg numai la alți poeți pe care-i înțeleg. Știi, nici eu, și nici tu, n-am invetat limba română, ea a fost și va fi și după noi, însă treaba e că toți poeții se cred buni și au impresia că au descoperit forme noi, dar nu-i chiar așa. În esență poetul nu-i decât un bleg arogant cu pretenție boemă și cu o falsă modestie ascunsă în buzunarul de la cămașă. Așa sunt toți, mai ales cei care nu-ți spun asta. Așa-s și eu.

Ce așteptări ai de la cartea asta?

S-o citească și să priceapă din ea. E mult din mine acolo. Acum, după ce deja a ieșit de sub tipar, nu mai simt legătura aia, chiar am citit-o ca un străin zilele astea și trebuie să recunosc că anumite pasaje mi-au plăcut și mi s-au întipărit, altele m-au lăsat indiferent și le-am trecut în grabă. Asta se datorează și faptului că s-a scris ușor cam 3 ani. O bună parte din ceea ce mă deranja și mă inspira în periada aia apare în poem, însă nu toate perioadele sunt la fel de prielnice poetului.

Spui des cuvântul „poet”, chiar te crezi unul?

Oricine se poate crede un poet. Oricine e un poet. Viața oricui poate fi poezie. Orice e poezie. Pur și simplu unii își exprimă sentimentele într-un fel și alții într-altul. Atâta. Uite, eu trăiesc într-un cămin. E bucătăria și baia pe hol. Majoritatea au copii mici. Respectiv soțiile stau acasă cu copii și soții muncesc, nu cele mai plătite munci din câte vă dați seama. Trăiesc câte 3-6 într-o cămăruță de 18-20m2, fără intimitate, sex și alte sporturi. Unica distracție e mâncarea la bucătăria comună cu gândacii etajului și berea ieftină la promoție. 90 de camere, și-n care din ele se merge pe calea de mijloc? Și care viață-i mai adevărată și mai aproape de poezie, a celui care-și împarte viața cu alți câțiva cărora le spune familie, sau a tânărului care-și mai cheamă femei în ospeție? Problema unuia e intimitatea, problema celuilalt e timpul. Intimitate capeți dacă dai din coate și treci într-un apartament mai mare, timpul, în schimb, nu-l câștigi niciodată. Oamenii întotdeauna cred că problema lor e cea mai mare, dar toți au problemele lor, de aici și toate celelalte. Exact așa e și cu poezia.