După ce v-am arătat festivalurile acestei veri din Moldova, ne-am gândit că v-ar putea fi utilă și o selecție de festivaluri care vor avea loc în afara țării. De la festivaluri de muzică, până la festivalul giganților sau bătălia cu roșii, sperăm ca măcar unul să vă stârnească curiozitatea și să vă motiveze să petreceți vara aceasta cât mai vesel.
#1. Meadows in the Mountains 2017/Pijiști în munți(Bulgaria)
Situat lângă granița pe care Bulgaria o împarte cu Grecia, festivalul Meadows in the Mountains se desfășoară pe un vârf de munte în orașul Polkovnik Serafimovo. Totul a început cu o petrecere, pe care doi frați au organizat-o în casa lor, devenită acum locația festivalului o singură dată pe an. La început, festivalul nu găzduia mai mult de câteva zeci de oameni, acum însă mii de oameni se adună în munții Rodopi pentru a savura soarele de deasupra zorilor muntoase. Evenimentul are loc în perioada 9-11 iunie, iar mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial.
#2. Festa do São João do Porto 2017/Festivalul lui Ioan Botezătorul(Portugalia)
Chiar dacă nici nu visează să concureze cu Festivalului de la Rio, Festivalul lui Ioan Botezătorul este o sărbătoare a iubirii cu dansuri în plină stradă. Este considerat a fi una dintre cele mai subevaluate petreceri stradale din Europa și deși nu este cunoscută în afara Portugaliei, ar nu ar trebuie să vă împiedice să vă bucurați de distracția pe care o poate oferi. Evenimentul se desfășoară la data de 23 iunie, în Porto, iar dacă vreți să ajungeți, aflați tot ce vă interesează aici.
#3. Batalla del Vino/Bătălia vinului(Spania)
Pentru fiecare petrecere spaniolă, există câte o explicație istorică. Ei bine, bătălia vinului a început în secolul al XIII-lea între Haro și vecinii săi din Miranda de Ebro, atunci când regele i-a ordonat să marcheze granița cu banere roșii, pentru a delimita teritoriul fiecăruia. 400 de ani, tradiția s-a păstrat anual, iar în 1965 acțiunea a căpătat statut de sărbătoare și a fost denumită oficial Bătălia cu vin. De atunci, pe data de 29 iunie, un mic orășel din Spania găzduiește festivalul destinat tuturor amatorilor de vin. Dacă această mică descriere v-a făcut curioși, intrați aici pentru a afla mai multe.
#4.Montreux Jazz Festival/Festivalul de Jazz din Montreux (Elveția)
Pe toată durata celor două săptămâni de festival, aproape 200.000 de oameni vin să savureze muzică de calitate și să interacționeze cu artiștii veniți. Vizitatorii care vin, sunt în mare parte, și ei artiști și au posibilitatea să descopere noi talente care au apărut, să se afle într-un mediu familiar și, dacă sunt norocoși, să înceapă o colaborare cu cineva. Toată magia evenimentului este că are loc în Alpi, iar lacul de munte lângă care se desfășoară oferă un fundal pitoresc pentru muzică. Tot ce vă interesează despre eveniment, găsiți aici.
#5. Il Palio/Premiul (Italia)
Timp de două zile pe an, Palio di Siena sau Il Patio, așa cum este mai bine cunoscut, preia orașul Siena cu o cursă de cai. Deși este un eveniment mai mult sportiv astăzi, originea sa este profund religioasă. Cursa este adesea violentă, în unele curse, mai mult de jumătate dintre piloți ajung să fie răniți de caii lor, așa că este de înțeles necesitatea unei îndrumări divine. Dacă ești pasionat de cai și vrei să vezi o cursă adevărată, află mai multe pe site-ul oficial.
#6. Melt!/Topire!(Germania)
Locația unuia dintre cele mai originale festivaluri din lume, se topește! Festivalul „Melt!” are loc în muzeul indistrial Ferropolor din Germania. A început în 1997 cu un amestec de muzică și a fost văzut de vizitatori mai mult ca un weekend underground decât ca un festival de muzică. Organizatorii au făcut o mică pauză în 2003, ca peste un an să revină cu un eveniment de masă, cu DJ renumiți, iar schimbarea a adus succesul festivalului. Dacă ești pasionat de muzică tehno, află mai multe despre eveniment aici.
#6. Electric Castle (România)
Chiar dacă se scrie despre Electric Castle că ar fi situat în cele mai îndepărtate colțuri ale Europei, evenimentul atrage peste 30 de naționalități diferite. Ei bine, acest lucru nu este valabil și pentru noi, fiindcă festivalul se desfășoară la câteva ore distanță! Situat chiar lângă Cluj-Napoca, Electric Castle a crescut de la 32.000 de persoane în 2013 la un număr triumfător de 121.000 de petrecăreți la ultima ediție. Aici găsiți toate detaliile despre eveniment.
#7. Fêtes de Gayant/Sărbătoarea giganților (Franța)
În toată Europa veți găsi festivaluri cu rădăcini istorice. Nici acesta nu este o excepție. Festivalul Giganților este unul dintre cele mai spectaculoase și impunătoare evenimente din lume. Acesta prezintă vremuri demult apuse din Europa și prezintă meserii și bresle meșteșugărești, pe care o să vă placă cu siguranță să le descoperiți. Detalii, aici.
#8 Love International/Dragoste Internațională (Croația)
Cu o capacitate de 2.000 de oameni, Love International oferă o gamă largă de locații și distracții. Scenă principală se află la doar o scurtă plimbare de ocean, într-un parc mărginit de copaci. Cei care-și doresc o experiență mai intimă, pot sări pe o barcă spre Insula Secret și de a petrece o noapte extrem de romantică sub stele. Evenimentul poate fi găsit aici.
#9. La Tomatina (Spania)
Cine a aruncat prima roșie care a declanșat revoluția La Tomatina? În realitate, nu știe nimeni. Cea mai populară versiune a poveștii spune că localnicii care stăteau acolo în 1945 voiau să atragă în așa mod atenția în timpul unei manifestări și s-a întâmplat ca o căruță cu legume să treacă prin apropiere, atunci toată lumea a început să arunce cu roșii. După ce mulți ani la rând, autoritățile s-au opus, în 1957, guvernul local a stabilit câteva reguli de disciplină, care sunt și astăzi actuale și a îmbrățișat tradiția fericită. Vrei să participi la marea revoluție cu roșii? Intră aici.