(video) Real Madrid, campioana Spaniei la fotbal pentru a 33-a oară în istorie

DAXxcdUWsAAOqZp
Foto:Twitter/Real Madrid

Lupta pentru titlul de campioană în Spania s-a jucat până în ultimul tur. Real Madrid și principala sa rivală, FC Barcelona, aveau șansa să câștige campionatul. În ultimul tur, catalanii au întâlnit pe teren propriu echipa Eibar, iar Real Madrid a jucat împotriva celor de la Malaga. Pentru ca să câștige titlul, Real Madrid avea nevoie de câștig sau o remiză.

Galacticii au început meciul în forță marcând prin starul lor, Cristiano Ronaldo, deja din minutul 2 al partidei. A urmat un meci echilibrat cu ocazii pentru ambele echipe și cu o posesie aproape exactă în prima repriză.

Ce de-a doua partidă, echipa din Madrid a început-o în forță și în minutul 55 a marcat cel de-al doilea gol, reușita aparținând lui Karim Benzema. Ambele echipe au avut ocazii în cea de a doua repriză, dar la fel, a fost marcat doar un gol la începutul acesteia. Astfel, după această victorie echipa Real Madrid este campioana Spaniei în sezonul 2016-2017.

Real Madrid reușește să cucerească acest trofeu pentru a 33-a oară în istorie și este finalistă a UEFA Champions League al doilea an consecutiv, după ce anul trecut a câștigat trofeul.

Constantin Topală

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine