(foto) Cum se văd surprizele culturale și gastronomice de la Orășelul European pe rețelele de socializare

maie9 aliona rusu
Foto:Photo Credit: Aliona Rusu

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova organizează pe 13 mai o nouă ediție a Orășelului European. În acest an, Orășelul European invită toți vizitatorii în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, cu începere de la ora 13.00.

În cadrul Orășelului European veți găsi corturi cu prezentări ale proiectelor finanțate de UE, unde veți putea afla informații interesante despre asistența acordată de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

De asemenea, evenimentul oferă vizitatorilor posibilitatea de a se bucura de cultura și bucătăria europeană și nu numai, prin intermediul prezenței Ambasadelor Statelor Membre ale UE și a țărilor partenere.

Vizitatorii orășelului au posibilitatea să participe la lecții de limbi străine, să guste din bucătăriile tradiționale europene, precum și să se bucure de o serie de recitaluri ale unor formații muzicale locale și internaționale.

Orășelul European 2017 invită pe toți cei interesați, precum și reprezentanții mass-media, să participe la aceste evenimente, care au drept scop promovarea Uniunii Europene, a valorilor și culturii sale și a asistenței oferite de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

Orășelul European #europeday #chisinau #umbrella #blue #and #yellow #european #union #love #this

O postare distribuită de Nadya Muntyanu (@nadenikaaa) pe

#EUMoldova ##europeday #moldova #europeancity #longliveeurope #EUMoldova #celebration #beautifulday #people

O postare distribuită de Ana Samson (@anettesamson) pe

#europeday

O postare distribuită de Иришка Пимонова (@irishkapimonova) pe


.

Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: MAEIE
Photo Credit: Aliona Rusu
Photo Credit: Aliona Rusu
Photo Credit: Promo-Lex
Photo Credit: Promo-Lex
Photo Credit: Aliona Rusu
Photo Credit: Aliona Rusu
Photo Credit: Aliona Rusu
Photo Credit: Aliona Rusu
Photo Credit: Hospices of Hope
Photo Credit: Hospices of Hope
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Alina Zotea
Photo Credit: Gospodarul
Photo Credit: Gospodarul
Photo Credit: Eugeniu Rusu
Photo Credit: Eugeniu Rusu
Photo Credit: Ion Scorobogaci
Photo Credit: Ion Scorobogaci
Photo Credit: Ion Scorobogaci
Photo Credit: Ion Scorobogaci
Photo Credit: Liviu Rotaru
Photo Credit: Liviu Rotaru
Photo Credit: Istanbul Bazaar
Photo Credit: Istanbul Bazaar

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine