Cum pot deveni localitățile mici creative: Exemplul a șase orașe din țările Parteneriatului Estic

GRG_5554
Foto:Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic

Sisian, Svetlogorsk, Shamkir, Orhei, Kosiv și Mtskheta-Mtianeti sunt orășele și regiuni din șase țări ale Parteneriatului Estic. Fiecare din ele are probleme specifice și provocări, însă toate au o aspirație comună- să devină orașe creative și să-și valorifice pe cât de mult posibil potențialul sectoarelor culturale. A treia zi a Forumului Cultural Național la Chișinău a adus față în față manageri culturali, care sunt implicați în dezvoltarea creativă a celor șase orașe selectate de Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic. Fiecare din ei și-a prezentat orașul sau regiunea și etapa la care se află în procesul de cartografiere a resurselor lor culturale.

Sisian, Armenia – orașul ceramicii, batik-urilor și a spectacolelor bazate pe legende

Zorats Karer PC: building.am
Zorats Karer PC: building.am

Cu o populație de 15 000 de locuitori, Sisian este un orășel localizat în sudul Armeniei, la o distanță de 217 kilometri de Yerevan. Orașul se remarcă prin peisaje naturale deosebite, care atrag turiștii în cele câteva hoteluri ce pot găzdui până la 200 de oameni fiecare. Sisian își are propriul „Stonehenge” la Zorate Career, mănăstiri vechi din secolul XI sau locuri speciale unde artiștii fac spectacole de teatru bazate pe legendele populare. Obiectele din ceramică sunt o adevărată marcă a locului, iar turiștii nu vor pleca de aici fără a cumpăra un celebru batik cu simboluri armeniene. Sisian mai are și o industrie dezvoltată a covoarelor, iar artiștii care fac sculpturi în piatră nu sunt puțini la număr. Pe lângă asta, orașul găzduiește și două festivaluri importante – Festivalul Pâinii și Festivalul Zmeurei.

GRG_5548
PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic

Educația artistică este importantă pentru orășel. Astfel, aici se găsesc școli municipale de muzică, dans și artă, dar și școli de artă private. Casa de cultură, galeria de artă, biblioteca și teatrul completează tabloul artistic al orașului.

Pentru artiștii de aici este specific să experimenteze, iar potrivit experților armeni, „orașul este pregătit de și mai multă creativitate”. Provocările cu care se confruntă managerii culturali sunt legate de tipul de colaborare între profesioniștii domeniului, ce alunecă deseori spre competiție. De asemenea, experții mai spun că artiștii trebuie să-și dezvolte mai mult capacitățile, iar pentru valorificarea completă a locului, regiunea are nevoie de infrastructură bună.

Svetlogorsk, Belarus – orașul luminos fără nici un hotel

PC: railwayz.info
PC: railwayz.info

La o distanță de 220 de km de Capitală, populația orașului atinge puțin peste 69 000 de locuitori. În pofida numelui, orașul nu are nici un munte în apropiere, însă oamenii de aici îl caracterizează ca fiind un loc plin de lumină. Înființat în 1961, orașul este cel mai tânăr din Belarus, dar are experiențe variate în istoria sa. În anii 90′, rata persoanelor dependente de droguri și a celor infectate cu HIV era îngrijorătoare, însă municipalitatea a reușit să rezolve aceste probleme prin numeroase campanii de informare organizate. Cu toate acestea, imaginea orașului a rămas încă asociată cu acei ani, așa că principala provocare a oamenilor de cultură este să redirecționeze atenție spre inițiativele culturale și creative din oraș, care încep să prindă contur.

PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic
PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic

Svetlogorsk este un oraș al tinerilor și al spațiilor verzi. Oamenii își iubesc orașul și are vrea să rămână aici pentru a continua să-l dezvolte, iar potențialul este enorm. Există spații pentru dezvoltarea sporturilor extreme, orașul are propriul „Big Ben” în cadrul unei piețe mari în centru, unde oamenii obișnuiesc să se plimbe. Aici se desfășoară mai multe activități culturale la muzeele existente, galeriile de artă care ascund mărturii ale trecutului, precum colecții de placate sovietice, ilustrații cu mesaje specifice acelor timpuri sau pagini din reviste sovietice. Arta urbană este în creștere, astfel, aici poate fi găsită „casa marelui Gatsby” dacă e să luăm după picturile exterioare ale acesteia.

Din păcate, orașul nu are nici un hotel sau vreo cafenea mai mare, iar multe din locurile ce înainte serveau unor activități în perioada sovietică așteaptă acum să fie valorificate. De asemenea, experții de aici spun că în oraș se simte o cerere a festivalurilor teatrale.

Shamkir, Azerbaidjan – regiunea jocurilor intelectuale și a șahului

PC: s-ec.bstatic.com
PC: s-ec.bstatic.com

Regiunea are o populație de peste 200 000 de locuitori, iar orașul principal – aproximativ 42 000. Pe lângă vestigiile istorice, localitatea este interesantă și datorită mixului divers dintre cultura azeră și cea germană, orașul fiind colonizat de germani la începutul secolului XIX, dar urmând să fie ocupat de ruși ceva mai târziu. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, o bună parte din populația germană a fost deportată în URSS, dar cultura nemților s-a păstrat încă vie.

PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic
PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic

Orașul se mândrește cu un centru modern de tineret, fondat pe baza unor investiții private. Aici se petrec diverse activități intelectuale: concursuri de „Ce? Unde? Când”, școală de șah. Centrul este dotat cu o bibliotecă electronică, sală de dezbateri și o galerie unde tinerii artiști își expun lucrările. În fapt, șahul este o activitate populară, aici desfășurându-se un turneu internațional important. Experții locali consideră însă că jocul ar putea dezvoltat din mai multe perspective creative.

De asemenea, în Shemkir se găsește și  o biserică luterană cu un concept unic în lume, unde se plănuiește a se organiza un festival de muzică la orgă.

Experții mai spun că provocarea cea mai mare pentru acest oraș este repatrierea mai multor naționali germani și reținerea tinerilor în oraș, întrucât resursele existente oferă oportunități de dezvoltare.

Mtskheta-Mtianeti, Georgia –  de la Festivalul cașcavalului și până la Festivalul internațional de muzică electronică

PC: georgiastartshere.com
PC: georgiastartshere.com

Fostă capitală a Georgiei în antichitate, Mtskheta este orașul principal din cele 5 care fac parte din această regiune. Impresionantă prin peisaje, complexe monastice și catedrale, zona este amplasată în estul Georgiei și are o populație de aproape 95 000 de oameni. Importanța monumentelor istorice i-a determinat pe cei de la UNESCO să-i acorde orașului Mtskheta un statut de loc protejat în 1994. Munții Kazbegi, alături de alte situri arheologice, atrag numeroși turiști în această regiune.

PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic
PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic

Orășelele regiunii, printre care Mtskheta, Kazbegi, Khevsureti, Tianeti și Dusheti au activități culturale în teatre, școli muzicale, ateliere meșteșugărești, biblioteci, piețe, parcuri, muzee. De asemenea, aici se desfășoară mai multe festivaluri printre care Festival de folk, Festivalul cașcavalului sau Festivalul internațional de muzică electronică.

Experții georgieni spun că activitatea turistică este înfloritoare în această regiune, dar că zona are nevoie și de altfel de activități. Printre problemele identificate, aceștia au menționat lipsa comunicării între managerii culturali lipsa profesioniștilor în domeniul scrierii proiectelor, lipsa unei viziuni comune împărtășite de întreaga comunitate. Avantajul este că investitorii au un real interes de a se implica în susținerea diverselor inițiative culturale.

Kosiv, Ucraina – orașul celui mai mare festival de yoga din țară

PC: blogspot.com
PC: blogspot.com

Un oraș pitoresc în inima munților Carpați, Kosiv are mai mult de 15 000 de locuitori. Este un loc al tradițiilor vii, iar asta se poate argumenta prin faptul că orașul găzduiește circa 300 de artiști meșteșugari, 10 muzee și alți colecționari privați, 5 spații creative, una dintre cele mai mari piețe de artizanat din regiune.

PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic
PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic

Școlile specializate au un total de 500 de studenți la arte, care desfășoară diverse activități creative. Aici au loc festivaluri unice, precum Festivalul de yoga – cel mai mare din țară sau Festivalul modei Hutsul – specifică locului.

Experții locali spun că orașul are o multitudine de resurse, dar este o lipsă de coordonare între acestea. Managerii culturali lucrează mai mult pe cont propriu, și nu colaborează pentru a-și intersecta activitățile. O altă provocare este stabilirea unui echilibru între tradiție și inovație, precum și dezvoltarea unor activități și în afara sezonului cald. Aspirațiile orașului sunt să devină cunoscut ca o destinație importantă în Ucraina.

Orhei – orașul care abundă de istorie și tradiție

PC: Dinu Bubulici
PC: Dinu Bubulici

Pe malul râului Răut, la o distanță de 48 de km de Chișinău, Orheiul este casă pentru aproape 34 de mii de locuitori. De la intrare și până în inima orașului, acolo unde orice vizitator este întâmpinat de monumentul lui Vasile Lupu – îngerul păzitor al localității, Orheiul te îndeamnă la plimbări pe străduțele înguste, unde istoria freamătă aproape sonor povești cu vechime de decenii. Orheiul este și despre oameni, nu doar despre locuri, iar numeroasele inițiative ale tinerilor activi din oraș îl descriu ca un centru urban cu un potențial major de dezvoltare a sectoarelor culturale și creative.

PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic
PC: Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic

Orheiul are o comunitate activă de tineri, care au implementat în oraș mai multe activități în mod voluntar. În mare parte, tinerii de aici se implică în cadrul Centrului pentru Tineri Orhei – nucleul tuturor activităților creative din oraș.

Conform experților locali, principalele provocări ale localității sunt reținerea tinerilor talentați care, odată plecați în alte orașe pentru studii, nu se mai întorc, și crearea de spații de socializare unde localnicii să poată comunica și desfășura activități creative.

title745561275-200x200Ragnar Siil, expert în cadrul Programului de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic: Fiecare din aceste orașe are probleme specifice, dar la fel, fiecare are și oportunități de dezvoltare. Noi suntem convinși că industriile creative și cultura nu sunt doar pentru orașele mari, pentru capitale, dar pot fi un instrument folositor și pentru orașele mici și medii. În acest sens, noi propunem experților locali o metodologie. Acesta va fi și un test pentru noi, întrucât există posibilitatea ca multe din aspecte să nu funcționeze la fel pentru fiecare. Unul din motivele pentru care am selectat cele șase orașe este faptul că sunt extrem de diferite, unele sunt mai mari, iar altele sunt foarte mici, unele – cu o vechime de peste 2 000 de ani, iar altele – cu puțin peste 50 de ani.

În vizitele noastre acolo, noi organizăm traininguri, ateliere, ne întâlnim cu alți oameni, motiv pentru care sperăm că oamenii implicați în acest proces îl vor aprecia și vor scoate tot ce-i mai bun din el.

Fiecare din aceste orașe va avea la finalul procesului propriul raport cu proiectarea tuturor resurselor, analize SWOT, cât și recomandări pentru fiecare oraș pentru a îmbunătăți sectorul industriei creative.

liaLia Ghilardi, expertă internațională în domeniul industriilor creative: În cei 25 de ani de lucru în acest domeniu, am observat că de obicei accentul se pune pe orașele mari. Din acest motiv, noi tindem să credem că doar acolo există creativitate. În ultimii ani, am început să lucrez însă cu locuri mai mici și am înțeles că orașele din regiuni pot avea o serie de avantaje în fața capitalelor. Când vorbim despre creativitate, vorbim de fapt despre un proces. Un proces în care se implică diferite domenii. De obicei, aceste departamente de la nivelul central nu cooperează cu cele din regiuni. Pe de altă parte, deciziile luat la nivel central, din lipsă de colaborare, nu se potrivesc cu ceea de ce o regiune anumită are nevoie, iar guvernul nu este mereu la curent cu provocările înfruntate de regiuni. Această inițiativă vine să afle cum ar trebuie aplicată eficient o strategie de dezvoltare a orașelor culturale din regiuni, astfel încât puterile centrale să înțeleagă nevoile și resursele locale. Acesta este un proces de colaborare, de identificare a resurselor, de înțelegere a nevoilor, de a intra în contact cu comunitățile locale.

***

Articolul a fost produs în cooperare cu  Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic 2015 – 2018 – culturepartnership.eu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine