(foto) „E o muncă de lungă durată”: Cei mai buni studenți ai țării și-au primit Bursele de Merit

DSC_9960

Centrul de Informații Universitare a organizat cea de-a XXI-a ediție a concursului „Burse de Merit”. Tradițional, în urma concursului au fost aleși 50 cei mai buni studenți, care au intrat în posesia burselor în valoare de 12.000 de lei fiecare.

Anul acesta la concurs au aplicat 266 de studenți de la 15 instituții universitare din Moldova. Aceștia au concurat la categoria dosarelor depuse, dar au avut și o probă scrisă. În urma concursului au fost selectați 35 de studenți din ultimul an de studii, ciclul licență de la opt instituții universitare și 15 studenți din primul an de studii, ciclul masterat de la șapte instituții universitare din țară.
title229993517Nicolae Pascaru este student în ultimul an la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova. Pentru el, această bursă de merit reprezintă o apreciere a tuturor eforturilor care le-a depus pe parcursul a patru ani de facultate. „Este un simbol al faptului că atât partenerii, cât și diferite instituții nu uită de studenții care depun străduință în timpul anilor de facultate. În contextul în care fac Facultatea de Drept mă văd în domeniul juridic”, a declarat Nicolae.
Tânărul le sugerează tuturor celor care vor să obțină o Bursă de Merit să nu renunțe, să muncească, pe lângă viața universitară să frecventeze diferite cursuri, să se încadreze în diferite activități, să depună efort, fiindcă orice efort este apreciat, chiar dacă nu pentru moment, el este apreciat ulterior.

 

title822938578Alina Solcan este studentă în ultimul an la Academia de Studii Economice a Moldovei, Facultatea Relații Economice Internaționale. „Această bursă înseamnă mult pentru mine, pentru că îmi oferă un suport psihologic și material care este indispensabil în zilele de astăzi, mă motivează să fiu mai bună, să lucrez și mai mult și să fac față la toate încercările vieții”, a menționat bursiera.

Alina planifică în timpul apropiat să aplice la masterat în afara țării. Ne-a mărturisit însă că vrea mai apoi să revină în Moldova și să facă lucruri frumoase și utile acasă, iar pe tinerii care vor să obțină o asemenea bursă îi sfătuiește să-și urmeze visul, să lucreze mult, să fie ambițioși și să nu uite de viața socială.

title273678301Irina Șeghera este masterandă la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept. Această studentă este pur și simplu răsfățată de burse. În 2014 a câștigat Bursa Guvernului, în 2015 – Bursa Republicii și anul acesta Bursa de Merit. „Vreau să devin avocat. Am susținut examenul de admitere la stagiu profesional în avocatură și mă văd în acest domeniu”, a menționat Irina.

Tinerilor ce aspiră spre asemenea succese le sugerează să studieze cât mai mult și să se implice în activități extracurriculare: concursuri, școli de vară, conferințe.
title410384641Ana Indoitu este studentă în anul IV la Facultatea de Drept, Universitatea Liberă Internațională din Moldova. Ana a definit bursa de merit ca fiind încununarea celor patru ani de studii. Deși toți prietenii săi au ales să emigreze, Ana a făcut o alegere mult mai curajoasă și anume cea de a rămâne acasă. „Alegerea de a rămâne a fost o îndrăzneală de asta obraznică, iar astăzi ea se confirmă. Pe mine cel mai mult m-au crescut proiectele de tineret și organizațiile în care am fost implicată. Pentru viitor intenționez să susțin examenul de stagiere în avocatură și să activez în acest domeniu”, ne-a mărturisit Ana.

Studenților care vor să ridice o asemenea bursă, Ana le sugerează următoarele: să își dorească continuu să se autodepășească. Chiar dacă studiile de la universitate nu totdeauna corespund așteptărilor lor, ei trebuie să caute alte surse de învățare, să practice educația non-formală, care vine din voluntariat, proiecte pentru tineret, chiar și din schimbul de experiențe peste hotare.
title464984112Eugeniu Mîndrigan este student în anul VI, grupa francofonă, la Facultatea de Medicină Generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Bursa pe care a obținut-o pentru el este o apreciere la justa valoare a muncii sale zilnice grele. Eugeniu a specificat că cei care l-au ajutat și i-au fost mereu alături au fost părinții. „E o muncă de lungă durată, în decurs de șase ani cât am fost la facultate. Pe viitor mi-aș dori să devin un medic foarte bun și să ajut oamenii de la noi din țară”, susține Eugen.

Pe tinerii ce tind spre o asemenea bursă, Eugen îi sfătuiește să înceapă să muncească cât mai devreme posibil și niciodată să nu cedeze, să muncească asiduu de zi cu zi, să manifeste preseverență și încredere în sine, să se implice în toate activități care-i fac mai buni, deoarece, „pentru a deveni mai bun nu trebuie să concurezi cu alții, trebuie să concurezi cu tine însuți de ieri”, a specificat bursierul.

 

title672934575Corina Cîșlaru este în anul IV la Facultatea de Drept, Academia de Studii Economice din Moldova. Ea este mândră că face parte din cei mai buni studenți ai țării și este sigură că acest titlul îi va oferi noi oportunități. „A fi unul dintre cei mai buni studenți înseamnă să ai o ușiță deschisă către un succes garantat. În continuare am să muncesc pentru a deveni un bun jurist, doresc să continui studiile la masterat. De asemenea, sper să reușesc să fac și doctoratul”, susține Corina.

 

Tânăra se vede în viitor acasă, în Moldova, iar pentru studenții care vor să se regăsească printre cei mai buni, Corina are un singur sfat: „Învățați, învățați și iar învățați, fiindcă doar asta este cheia succesului. După cum spunea Brâncuși, trebuie să încerci necontenit să urci tot mai sus pentru a vedea tot mai departe”.

Concursul Burse de Merit a fost lansat în 1996 la inițiativa Fundației Soros-Moldova pentru a încuraja performanțele academice, științifice și extracurriculare ale studenților din Moldova. Până în prezent, la program au aplicat cca 5.000 de studenți, dintre care 1.330 au beneficiat de Burse de Merit.

 

DSC_9704

DSC_9706

DSC_9707

DSC_9708

DSC_9709

DSC_9719

DSC_9725

DSC_9727

DSC_9730

DSC_9732

DSC_9738

DSC_9742

DSC_9751

DSC_9763

DSC_9798

DSC_9800

DSC_9803

DSC_9810

DSC_9851

DSC_9907

DSC_9943

DSC_9947

DSC_9951

DSC_9955

DSC_9958

DSC_9960

DSC_9961

DSC_9971

DSC_9973

DSC_9988

Autor: Elena Baranov

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine