(foto) BACH in the CITY: Noile locații din cadrul Festivalului Internațional de Muzică „J.S. Bach”

poster bach

În perioada 7-14 mai, Sala cu Orgă şi Fundaţia Culturală J.S. Bach invită toţi iubitorii de frumos la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional „J.S. Bach”.

Programul  Festivalului cuprinde  4  concerte   de  o înaltă  ținută   artistică, cu implicarea  unor  artiști  valoroși  din  Rusia, România, Ucraina, Germania și Republica Moldova. Un Festival BACH nu poate fi conceput fără muzica de orgă. Chiar daca Sala cu Orgă se află în reparaţie, iar insturmentul este conservat, nu s-a renunţat la ideea de a prezenta creaţia pentru orgă a marelui compositor.

Astfel, Festivalul se va deshide în data de 7 mai, cu GALA ORGANIȘTILOR DIN MOLDOVA, concert susținut de Anna Strezeva, Mihail Strezev și Reghina Nadkrenicinaia, la Catedrala Romano-Catolică ”Providența Divină” din Chișinău.

ziua1

Cel de-al doilea concert, din 9 mai,  poartă genericul BACH IN THE CITY și va fi prezentat de cunoscutul ansamlu  de  acordeoniști din Republica Moldova – Concertino. Formația  va propune publicului aranjamente din creația lui J.S. Bach, acest program fiind pregătit special pentru actuala ediție.

ziua2

Festivalul va continua pe 11 mai, cu un concert de chitară, BACH ȘI CONTEMPORANII SĂI, susținut de  reputatul chitarist rus Evgeni Finkelstein.  În prima parte, oaspetele festivalului va prezenta un recital de chitară,  în partea a doua a concertului fiind acompaniat de  Orchestra Națională de Cameră, sub bagheta maestrului Cristian Florea (România/Germania).

ziua3

Festivalul se va încheia în data de 14 mai cu una din lucrările monumentale ale lui J.S. Bach – MAREA MISĂ ÎN SI MINOR, BWV 232, o creație grandioasă realizarea căreia presupune un efort artistic considerabil.  În acest eveniment sunt implicate Orchestra Națională de Cameră, Corul Național de Cameră și Corul mixt al AMTAP, conduse de Ilona Stepan, având ca soliști 4 vocaliști invitați din România: Diana Bucur (soprano), Mihaela Maria Ișpan (mezzo-soprano), Tiberius Simu (tenor), Lucian Onița (bas), precum și 5 instrumentiști suflători – din Kiev, Ucraina. Celebra creație va răsuna sub bagheta maestrului Cristian Florea. Acest proiect este realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” din Chișinău.

În acest an, festivalul își va schimba, temporar, locația și se va desfășura la Catedrala Romano-Catolică din Chișinău (concertul din 7 mai) și Muzeul Național de Artă a Moldovei (concertele din 9, 11, 14 mai). Această modificare este legată de faptul că în prezent, edificiul Sălii cu Orgă se află în proces de restaurare.

Începutul concertelor din 7,9,11 mai – 18:30. din 14 mai – 16:00. Biletele pot fi cumpărate la casa de bilete a Sălii cu Orgă și online – www.iticket.md.

poster bach

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine