Festivalul „Chesnok”: Oameni din cinci orașe din Moldova pot urmări ecranizările unor documentare internaționale

13599917_1702433120022261_1397740587994121048_n
Foto:Facebook/Chesnok

Festivalul de film „Chesnok” va avea loc în cinci orașe din Moldova, patru dintre care – din regiunea transnistreană. În cadrul festivalului vor fi ecranizare 10 filme documentare internaționale, câștigătoare a unor concursuri prestigioase.

Evenimentul se va desfășura între 27 și 30 aprilie în cinci orașe: Tiraspol, Bender, Dubăsari, Rîbnița și Chișinău, și în satul Coșnita.

Pentru prima dată, festivalul a avut loc în mai, 2016. În acest an, organizatorii festivalului au selectat dintre zeci de filme participante și câștigătoare ale festivalurilor internaționale de film. Astfel, au fost alese 10 filme: șase de lung metraj și patru scurt-metraje. Filmele sunt semnate de regizori din Marea Britanie, SUA, Germania, Suedia, Rusia, Georgia, Romania, Estonia, Elveția și Peru.

Pe lângă ecranizări, în cadrul festivalului vor avea loc discuții cu experții invitați – regizori, eroii principali din filme și experți în domeniile vizate de subiectele filmelor.

La Chișinău festivalul „Chesnok” va veni pe 30 aprilie, iar proiecțiile vor avea loc la Spălătorie. Iată programul:

15:20 – Remains from the Desert
15:40 – Babuskas of Chernobyl
17:00 – Those, who said NO
19:00 – Soon at the First Chanel
19:30 – Let’s Play War

Filmele vor fi prezentate în limba originală și subtitrate în limba rusă.

Festivalul de film documentar Chesnok este inițiat de organizația non-guvernamentală „Apriori”. Accesul la toate proiecțiile este gratuit.

Pentru detalii puteți consulta pagina festivalului pe Facebook, pagina evenimentului din Chișinău sau site-ul oficial al festivalului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine