Cum arată testul de admitere de la Universitatea Oxford. Răspunde la întrebări

oxford

Universitatea Oxford este a cincea cea mai prestigioasă universitate din lume, deci este mare lucru să fii acceptat într-o astfel de instituţie de învăţământ. Iată cum arată testul de admitere la Oxford.

Profesorii prestigioasei universităţi au împărtăşit în mediul online câteva întrebări incluse în testul de admitere de la Oxford, notează The Independent.

#1. Iată o listă cu trei componente, A, B şi C. Care dintre ele este cea mai solubilă?

Răspunsul? Ei bine, nu este atât de important.

Profesorul de biochimie Mark Wormald explică: „Ne aşteptăm ca majoritatea candidaţilor să spună că nu ştiu, ceea ce e ok – la ce suntem noi atenţi este modul în care candidatul tratează problema. Nu este vorba despre acurateţea gândirii studentului, din moment ce nu ne aşteptăm la răspunsul corect. Este mai mult despre reacţia pe care o are când alege răspunsul greşit, şi despre cât de motivat este să identifice posibilele surse ale erorii, astfel încât să o poată testa şi elimina pe fiecare pe rând”.

#2. Uite un cactus. Povesteşte-mi despre el.

Martin Speight, profesor de ştiinţe biologice, explică: „Le dăm studenţilor un cactus într-un ghiveci şi o fotografie în prim plan cu suprafaţa cactusului, şi le cerem să descrie obiectul cât mai bine cu putinţă şi să ofere cât de multe detalii folosindu-se de obiectele primite. Analizăm atenţia la detalii şi observaţiile, atât la scară largă, cât şi mică”.

#3. Gărgăriţele sunt roşii. La fel şi căpşunele. De ce?

Owen Lewis, Colegiul Brasenose, explică: ”Roşul poate semnala consumatorilor ”mănâncă-mă” sau ”nu mă mânca”. Sunt interesat să văd cum aplicanţii încearcă să explice acest paradox”.

#4. Merită bancherii salariul pe care îl au? Ar trebui Guvernul să facă ceva pentru a limita banii pe care aceştia îi primesc?

Brian Bell, profesor de economie şi management, de la Lady Margaret Hall, scrie: ”Un răspuns simplu ar fi că din moment ce băncile sunt în general firme private, iar angajaţii sunt liberi să lucreze unde doresc, atunci salariul pe care îl primesc este doar rezultatul pieţei competitive în ceea ce priveşte forţa de muncă. Un candidat bun s-ar întreba de ce oamenii la fel de talentaţi ca alţii câştigă atât de bine lucrând în bancă şi nu în alt domeniu. Cheia acestei întrebări este să îi determinăm pe candidaţi să se gândească la economia salariului, mai degrabă decât la cât de corectă este plata”.

#5. Ce persoană (sau ce fel de persoană) din trecut ţi-ar plăcea cel mai mult să o intervievezi şi de ce?

Profesorul de istorie Ian Forrest explică: „Întrebarea nu este atât de mult despre peroana pe care candidatul vrea să o intervieveze, ci despre ce fel de chestiuni vrea acesta să afle mai multe detalii (care pot spune multe despre o persoană), iar aceasta e cea mai bună modalitate de a face acest lucru”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine