10 lecții de viață pe care le-a învățat Alexandru Cazacu până la 35 de ani

#1. Am învățat să nu mai controlez viitorul, învăț să merg, pur și simplu.
Pentru că mereu îmi programam orice, pentru că mereu gândeam cu doi pași înainte. Dar am înțeles că nu funcționează astfel lucrurile în viață. E bine să fii calculat, dar e de ajuns să faci bine lucrurile azi. Cele de mâine, în mare parte, se nasc din cele de azi. Iar pe cele de poimâine e prematur să le programezi. Complicat de simplu!

#2. Am învățat regula de aur: Viața nu are reguli! Adaptează-te!
Valorile, viziunile, împrejurările, concluziile… totul se schimbă, totul e în continuă metamorfoză. Regulile impun rigiditate, rigiditatea exclude flexibilitatea. Iar un om care nu știe să fie flexibil e un extraterestru în societatea sec. XXI. Recunosc, uneori, mă simt extraterestru.

#3. Am învățat că poți deveni dușmanul celui care te critică, dar și sclavul celui care te laudă.
Oamenii te aplaudă, în cele mai dese cazuri, nu pentru poziția ta, ci pentru că poziția ta coincide cu poziția lor! Și mulți dintre ei vor deveni cei mai aprigi dușmani ai tăi, atunci când poziția ta va fi opusă față de poziția lor. Oamenii nu te apreciază pentru ceea ce ești, ci pentru ceea ce ești tu pentru ei!

#4. Am învățat că există victime care își apără agresorul
Am observat, cu uimire, că există oameni atât de manipulați, încât ei nu vor fi de acord cu tine, chiar dacă tu ești de partea lor! Ei nu vor să vadă, ei vor să arate! Și chiar dacă strigă că vor schimbări, pe mulți dintre ei nu-i vei scoate nici cu arcanul din glodul cu care s-au deprins!

#5. Am învățat că oamenii nu ascultă ca să audă, ci ca să răspundă
Învăț să tac, acolo unde strigam. Învăț să strig, acolo unde tăceam. Am învățat că poți fi singur, atunci când ești cu cineva. Și poți fi înconjurat de toate urechile lumii, atunci când rămâi singur.

#6. Am învățat că în orice moment pot fi judecător sau inculpat, prinț sau cerșetor, actor sau spectator.
Am învățat că sunt momente în care pot zbura mai sus de ceruri, dar sunt momente în care abia de mă mai târăsc pe pământ. Am învățat că eu sunt totalitatea oamenilor și experiențelor ce mi s-au întâmplat. Am învățat că eu nu sunt un punct în jurul căruia se învârte lumea, sunt reacția subiectivă la ceea ce se întâmplă. Iar „subiectiv”, aici, semnifică, inclusiv, „mereu divers”.

#7. Am învțat să iubesc totul.
Oamenii, cu rele și bune. Bucuria și tristețea. Duritatea și gingășia. Înțelepciunea și copilăria. Mulțimea și singurătatea. Am învățat că toate sunt ale mele. Am învățat că sunt trecător prin timp.

#8. Am învățat că sunt „Ba ca o stâncă… și neclintit, și tare; ba sunt ca un copil și mă rănești c-o floare!”
Am învățat că pot auzi coardele inimii, dar pot rămâne orb la câte mi se întâmplă afară. Am învățat că sunt om și nimic din ce e omenesc nu-mi e străin. Am învățat să greșesc! Ador să greșesc! O fac atât de bine! Aproape, perfect! Și eu sunt perfecționist, de felul meu!

#9. Am învățat să merg în linie dreaptă spre un scop!
E extrem de greu să mergi direct spre un scop, într-o lume lipsită de individualism. Într-o societate, mereu ocupată cu devierea ta de la scopul tău spre scopurile ei, e extrem de prețioasă calitatea de a ști să rămâi în picioare și să-ți urmezi cu verticalitate scopul.

#10. Am învățat că adevărul este relativ
Că fiecare are adevărul său și nu există un adevăr universal. Am învățat că adevărul nu este mereu indispensabil. Am învățat să analizez lucrurile din perspectiva oamenilor care nu sunt de acord cu mine. Am învățat să gândesc global și să observ detalii. Am învățat să conștientizez că nu știu nimic. Am învățat că mereu mă contrazic, dar o fac atât de elegant!”, a mărturisit Alexandru Cazacu.

Sursa: Revista „Moldova de oriunde”