(foto) Vrei să-ți cunoști țara? Fă un tur virtual al Peșterii Surprizelor

pestera7

Echipa visit.md a realizat un tur virtual al Peșterii Surprizelor, a doua peșteră ca lungime din Republica Moldova, după Peștera Emil Racoviță. Astfel, doritorii de a vedea cum arată peștera o pot face stând comod în fața calculatorului. Prin câteva taste și clic-uri ajungi în cele mai întunecate părți ale cavernei.

Peștera Surprizelor este situată pe malul drept al Nistrului, la o distanță de 2 km nord-est de orașul Criuleni și la circa 40 km depărtare de Chișinău.

Este cea mai mare peștera formată în roci de calcar din țară, creată în urmă mișcărilor tectonice ale scoarței terestre, și reprezintă o rețea de crăpături și goluri care pe alocuri s-au lărgit, formând numeroase săli, avene și tunele care pot fi divizate convențional în cel puțin 3 etaje.

Sunt câteva săli mari: „Sala Mare” (lungimea 25 m, lățimea 5–6 m, înălțimea 7 m), „Sala II”, „Sala Cinematografului” etc. Există mai multe topogane cu denivelări pe verticală până la 10 m. În general, galeria are o înălțime de circa 10 m, cu tavanul și pereții puternic prăbușiți, asfel încât accesul se face printre pietre, strângându-se până la dimensiuni mici („Metroul” are lungimea de 6 m, lățimea de 0,5 – 1 m și înălțimea de 0,5 – 0,9 m). Printre alte atractivități se enumeră galeriile „Surprizele” și „Locul botezului”.

Caverna a fost descoperită de speologii amatori prin anii ’70 ai secolului trecut. Vârstă relativă a peșterii este de 11-13 milioane de ani.

pestera12

pestera3

pestera2

pestera1

pestera5

pestera6

pestera7

pestera8

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine