Rostulpostului.md este un restaurant virtual, unde oamenii pot să doneze costul bucatelor la care vor renunța timp de o zi pentru a preveni separarea mamei și copilului care trăiesc în sărăcie extremă. Campania este acum pe ultima sută de metri, iar banii colectați urmează să fie utilizați pentru construcția unei creșe sociale în orașul Bălți, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 4 luni și 3 ani, din familiile social-vulnerabile.
Natalia Rotaru-Sîrbu, psihologa CCF/HHC Moldova, explică importanța creșei sociale pentru copiii care riscă să fie separați de părinții lor din cauza sărăciei.
Ce este creșa socială?
Creșa socială este un serviciu pentru familiile social vulnerabile care sunt în risc de separare a copiilor de părinții lor. Scopul creșei sociale este de a oferi posibilitate copiilor să fie aproape de mame și să mențină acel atașament care se dezvoltă în primele luni de viață ale copilului.
Cine sunt beneficiarii serviciului creșa socială?
De obicei, aceștia sunt mame singure sau care nu au un loc stabil de trai și sunt nevoite să închirieze o locuință. Totuși, pe lângă mame, beneficiarii principali sunt copiii de vârsta 3-4 luni până la vârsta de 3 ani. Prin acest serviciu au trecut zeci de copii, a căror soartă a fost schimbată radical înspre bine. Părinții lor disperați, împinși de sărăcie, erau pe punctul de a-i abandona în casele de copii. Datorită faptului că și-au trimis copiii la creșa socială, s-au angajat la serviciu și și-au păstrat copii în sânul familiei, într-o atmosferă de dragoste și căldură sufletească – ingredientele de bază pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului și transformarea lui ulterioară într-o personalitate integră și fericită.
Cum creșele sociale ar ajuta la prevenirea abandonului copiilor?
Odată cu dezvoltarea acestui serviciu, mamele se pot încadra în câmpul muncii. Astfel, lucrând își pot achita gazda, își pot procura acele produse și alimente necesare și nu-și mai formează sentimentul de dependență materială față de cineva. Paralel, în fiecare seară, luându-și copilul acasă, își dezvoltă abilitățile de a-l îngriji, a-l alăpta pe timp de seară, a se juca împreună, a vedea cum crește zi de zi alături de ea și nu se pierde legătura dintre mamă și copil. Prin urmare, datorită serviciilor prestate de creșa socială, mamele vor deveni mai apropiate de copii și independente financiar, ceea ce ar duce la diminuarea riscului de abandonare a copiilor.
Cum ar contribui creșele sociale la relația dintre mame și copii din perspectivă psihologică?
Cel mai important este faptul că mama se simte sprijinită, iar oferind aceste servicii noi anihilăm și traumele din copilăria mamelor, recuperăm posibilitatea lor de a oferi un suport copiilor de a învăța un model social adecvat pentru copilul său și de a deveni mame independente.
Fiecare dintre noi are un moment dificil în viață, când o mână întinsă de ajutor te poate salva de la disperare. Am văzut zeci de mame și tați în această situație, să-i vedeți ce fericiți sunt acum că au făcut alegerea corectă, iar copii le stau alături, acasă, în cuibul familial, acolo unde le este cel mai bine din punct de vedere psihologic și emoțional.
Ce efecte poate avea frecventarea unei creșe sociale asupra copiilor?
Cel mai important efect este că micuțul rămâne alături de mama și nu este abandonat. Al doilea efect este că mama își păstrează atașamentul față de copil. Copiii care frecventează creșa socială interacționează între ei, își formează anumite deprinderi, se adaptează la schimbări și sunt pregătiți pentru a fi integrați mai apoi în grădinițe.
Cum s-a schimbat comportamentul mamelor care au beneficiat de serviciile creșei sociale?
Mamele au devenit mai încrezute în forțele proprii, mai liniștite, fericite, au înțeles că au potențial și ele și copiii lor. Acestea au devenit abile, sociabile și au înțeles care sunt serviciile la care pot apela, fiind, ba chiar au devenit suport pentru alte mame, adică vin cu un sfat și o vorbă bună în susținerea acelor părinți care trec printr-o perioadă dificilă. Unele dintre ele au făcut studii și au ajuns la un alt nivel de trai, mult mai independent. Respectiv, schimbările au fost realizate la nivelul întregii familii. Un copil este fericit atunci când sunt fericiți părinții acestuia. Dacă reușim să ajutăm părintele, să-i ușurăm munca deloc ușoară de a crește un copil, să-l direcționăm la servicii, să venim cu anumite sfaturi sau sugestii, ajutăm copilul să crească într-o atmosferă caldă, lipsită de stresuri și nevoi.
Interviu realizat de Victoria Hîncu
Campania „Rostul postului” durează până la Paști. Suma donată de fiecare persoană de pe www.rostulpostului.md va fi dublată de Inițiativa Comunitară a Băncii Europene pentru Reconstrucții și Dezvoltare (BERD) la inițiativa Veronicăi Arpintin.